Uneori, întâlnirea cu Creatorul îmbracă forme de rugăciune aparent neconvenționale. De pildă, splendida curte-parc a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpina este spațiul împropriat într-un mod aparte de credincioșii parohiei. Ei vin aici să fie cu Dumnezeu, ca într-o rugăciune. Să-I simtă prezența, mângâierea, în necuvântul pietrei, în verdele pomilor sau în cântecul mierlei. Aici, în acest tărâm al coborârii în fire, se rostește cea mai profundă întâlnire cu El: cea a tăcerii.
Când pășești într-un spațiu în care perceperea jur-împrejurului se anulează este semn clar că inima ta se roagă. Nimic, nici istoria, nici timpul nu mai presează, ci totul se metamorfozează într-o nerostire atât de adâncă, încât chiar și eul nu se mai simte pe sine. Atunci te afli față către față cu Dumnezeu. O luminoasă veșnicie trăită într-o clipă de adâncă tăcere.
Încercăm prin aceste modeste înțelesuri să explicăm o realitate, pe cât de simplă, pe atât de impresionantă, pe care am descoperit-o în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpina, județul Prahova, unde curtea bisericii a devenit cel mai iubit loc din oraș. Și mărturisim că până aici nu am știut că acest spațiu poate fi unul al rugăciunii.
Cel mai iubit loc din oraș
Ca și în cazul „Sfintei Treimi”, din același municipiu, splendida biserică din strada Golești nr. 1, colț cu Bulevardul Carol I, ridicată la 1833, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, executorul testamentar al boierului Grigore Căminaru Bujoreanu și al soției acestuia, Maria. Documentele însă mărturisesc despre existența unui locaș mai vechi. Descoperirea în interiorul bisericii a unei pietre tombale care acoperea mormântul marelui logofăt Grigore Grădișteanu, trecut la Domnul în 1692, confirmă ipoteza. O vreme, sfântul locaș a purtat hramul „Sfinții Mari Mucenici Dimitrie și Gheorghe”, iar de la 1833, „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Nicolae”.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
