„Suferinţa a intrat în lume în urma păcatului, iar Mântuitorul Iisus Hristos a asumat-o pentru a o transfigura, transformând-o într-un simbol al iubirii de Dumnezeu şi de semeni”, a afirmat părintele Sarmis-Marian Iancu în predica duminicală.
În omilia de la Biserica „Sf. Nicolae” – Paraclis Universitar din Capitală, părintele Sarmis a explicat că „prăznuirea Sfintei Cruci nu este o celebrare a suferinţei, ca şi cum suferinţa ar putea avea o valoare în sine în faţa lui Dumnezeu” şi a făcut referire la cântările Bisericii care ne spun că „prin cruce a venit bucurie la toată lumea”.
Transfigurarea suferinţei
Părintele a evidenţiat că Dumnezeu nu doreşte suferinţă, iar când Mântuitorul ne cere să ne lepădăm de noi înşine, să luăm crucea şi să-I urmăm, El ne îndeamnă tocmai la această transfigurare a suferinţei şi la folosirea tuturor formelor de suferinţă cu care ne întâlnim în viaţă ca mijloace de a renunţa la propriul nostru eu pentru a ne putea dărui lui Dumnezeu şi oamenilor.
„Lepădarea de sine înseamnă lepădarea de firea noastră care a fost stricată prin păcat, fire care ne îndeamnă să căutăm plăcerile materiale şi lipsa cărora ne provoacă suferinţă. Transfigurarea suferinţei înseamnă renunţarea la plăcerile materiale în schimbul bucuriilor duhovniceşti”.
Părintele a exemplificat cu o întâmplare din viaţa Sfântului Paisie, care a primit mai mulţi copii în vizită la chilie şi pe care i-a servit cu ceva dulce. Sfântul le-a arătat astfel diferenţa dintre bucuria duhovnicească şi plăcerea lumească.
„Când aţi venit la mine v-am dat fiecăruia o bucăţică de rahat pe care aţi mâncat-o cu plăcere. Ca să v-o dau vouă, eu m-am lipsit de ea, voi aţi simţit o bucurie pământească mâncând dulce, iar eu am simţit o bucurie duhovnicească dăruindu-vi-l vouă. Nu este ceva rău să vi se pară bun acest dulce şi să-l mâncaţi cu plăcere, rău ar fi fost să prefer eu această bucurie materială, pământească, în locul bucuriei duhovniceşti”.
Iubirea jertfitoare
Părintele Sarmis a definit bucuria duhovnicească drept „bucuria pe care o aduce comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii” şi a subliniat că „forţa acestei comuniuni este iubirea jertfitoare”.
Ne spune Mântuitorul Iisus Hristos, mai mare dragoste decât aceasta nu este decât a-şi pune cineva viaţa pentru fratele său; şi nu este vorba doar de a ne da viaţa apărându-l pe fratele nostru, ci orice jertfă pe care o facem pentru binele aproapelui.
Părintele Sarmis a reamintit, în acest sens, o învăţătură din Patric: Cel ce aude de la cineva din fraţi cuvinte de ocară asupra lui şi ar putea să-i zică şi el aşa, dar nu-i zice, ci se sileşte să-i rabde cu vitejie şi să nu-i răsplătească răul cu rău, unul ca acela îşi pune sufletul şi viaţa pentru fratele său.
Părintele a explicat că jertfa făcută pentru binele aproapelui înseamnă a avea mereu o atitudine de bunăvoinţă faţă de toată lumea, a avea iubire de aproapele, de o iubire „prin care participăm la însăşi iubirea lui Dumnezeu”.
„Urmarea lui Hristos prin asumarea Crucii ne face părtaşi la această iubire divină”.
Ce înseamnă luarea crucii?
„Luarea crucii înseamnă a lupta până la sânge cu păcatele şi patimile noastre. În al doilea rând, înseamnă a îndura cu mărime de suflet prigonirile care vin din partea semenilor noştri, în al treilea rând înseamnă a ne asuma cu smerenie necazurile, bolile şi nevoile pământeşti îngăduite să vină asupra noastră prin pronia dumnezeiască”.
Pr. Sarmis Marian Iancu slujeşte la Biserica Sf. Nicolae – Paraclis Universitar din Capitală.
Foto credit: Raluca Ene/Basilica.ro
