Biserica Ortodoxă se va afla la 14 aprilie 2013 în Duminica a IV-a din Postul Sfintelor Paști, numită și a Sfântului Ioan Scărarul. Cuviosul a trăit în ultima parte a secolului al VI-lea și prima parte a veacului al VII-lea, intrând de tânăr în viața monahală.
Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul în această Duminică nu începe să fie atestată în manuscrise decât în secolul XIII, pentru a se regăsi aproape în toate documentele secolului XV. Anterior, Duminica a IV-a era rezervată comemorării parabolei samarineanului celui bun, al cărei canon s-a păstrat la Utrenia duminicii până în zilele noastre. Instituirea târzie și extrem de rapidă a acestei prăznuiri a rezultat probabil din dorința de a completa în mod armonios structura Triodului. Dacă primele două duminici se distingeau ca o perioadă „dogmatică”, transferarea praznicelor Sfinților Ioan Scărarul și Maria Egipteanca a permis definirea unei a doua perioade, „ascetice”, în ciclul duminicilor din Postul Mare.
Sfantul Ioan Scărarul este prăznuit în mod normal pe 30 martie, iar Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie. Faptul că aceste două praznice cădeau întotdeauna în timpul Triodului făcea ca ele să nu fie solemnizate, în ciuda importanței acestor sfinți în evlavia bizantină: trei stihiri la Vecernie și un canon la Utrenie, nimic mai mult. Prin urmare, transferul lor în ciclul liturgic mobil a permis o mai mare strălucire acordată acestor doi sfinți și o afirmare mai explicită a legăturii lor cu Postul Mare. Spre deosebire de alte praznice fixe transferate, acestea au trecut aproape neschimbate din ciclul Mineielor în cel a Triodului. Cele trei stihiri de la „Doamne, strigat-am” de la Vecerniile Duminicilor a IV-a și a V-a, precum și sedealna de la oda a 3-a a canonului sunt identice cu cele din 30 martie și 1 aprilie. Numai canoanele sunt diferite atât pentru Sfântul Ioan Scărarul, cât și pentru Sfânta Maria Egipteanca.
Sfântul Ioan Scărarul
Cuviosul Ioan Scărarul (născut în anul 523 în Palestina) a intrat în monahism după ce a scăpat din naufragiul corăbiei cu care se ducea la studii în Fenicia. Sfântul Ioan s-a retras apoi în Muntele Sinai la bătrânul pustnic Macarie, în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”, unde a devenit monah după patru ani de noviciat. La 19 ani de la venirea sa în mănăstire, când Macarie a plecat la Domnul, Ioan s-a retras într-o chilie săpată în munte, trăind în rugăciune și contemplație și devenind un duhovnic cunoscut. După 40 ani de viață în singurătate, la vârsta de 75 de ani, este ales starețul mănăstirii. În acea vreme, simțindu-se nevoia unui „tratat de îndrumare a vieții duhovnicești”, la rugămintea starețului Mănăstirii Raithu, Sfântul Ioan scrie celebra lui carte, „Scara”. Astfel, pentru dobândirea sfințeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară cu 30 de trepte, iar fiecare treaptă fiind o virtute. După patru ani de stăreție, pleacă în singurătate la chilia sa, unde trece la Domnul la 30 martie 605.
Sfântul Ioan Scărarul este un dascăl al întregii creștinătăți
Referitor la Sfântul Ioan Scărarul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat în cuvântul său la Duminica a IV-a din Postul Mare din anul 2012, că Sfântul Ioan Scărarul a fost un dascăl al rugăciunii, al ostenelilor, al nevoinței și al pocăinței: „În cartea sa numită Scara virtuților sau Scara Paradisului ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi și să dobândim virtuțile, iar smerenia și iubirea sunt virtuțile cele mai mari pe care el le descrie în cartea sa. Sfântul Ioan Scărarul, ca dascăl al virtuților dobândite prin credință puternică, prin post și rugăciune, este un dascăl al întregii creștinătăți. Cartea lui, Scara, a fost citită ca un manual de viață duhovnicească secole de-a rândul, în mediul monahal. Și astăzi, în unele mănăstiri, este citită mai cu seamă în perioada postului. În cuvinte simple, dar cu un conținut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte și din inimă a celui care se străduiește să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeiești, prin curățirea de patimi. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările acestei duminici el însuși „scară a virtuților”, „lauda monahilor”, „luminător și călăuzitor pe drumul mântuirii”.
Scara Sfântului Ioan Scărarul
Opera Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, intitulată „Scara”, este practic un manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viața veșnică. Chiar dacă au fost redactate pentru a îndrepta monahii spre o îngerească viețuire, învățăturile sfântului pot îndruma viața oricărui creștin spre Împărăția cerurilor.
Lectura Scării Sfântului Ioan este cea mai importantă dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare și călăuza discernământului ce trebuie să însoțească făptuirea tuturor virtuților. Acest tratat plin de știință și finețe nu putea fi redactat decât de cineva care făcuse el însuși experiența a ceea ce scria. Astfel, prin această prăznuire s-a socotit și s-a evidențiat faptul că Sfântul Ioan Scărarul realizează el însuși parcursul acestei scări, fiind, prin urmare, el însuși Scara și modelul viu al științei duhovnicești:
„întărind ca niște trepte virtuțile, spre cer te-ai suit, cu adevărat luminând prin dreapta-credință din adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile demonilor, și păzești pe oameni, Ioane, scara virtuților; și acum te rogi să se mântuiască robii tăi” (Duminica a IV-a, Slujba Utreniei, Oda 3, tr. 2)
Scara vestește urcușul la Dumnezeu al autorului ei, numit în cultul bisericii, în același timp drept „raiul virtuților”, „legiuitorul ascezei” și „făptuitorul” prin excelență. Sfântul Ioan Scărarul reprezintă într-adevăr icoana înfrânării și a ascezei, de aceea lauda sa e prilejul rememorării temeiurilor ascetice. Sfântul Ioan și-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei în toată rigoarea, retrăgându-se din lume pentru a-și stăpâni plăcerile trupului și a zbura spre Dumnezeu prin rugăciune:
„Depărtatu-te-ai de desfătarea lumească, cuvioase, ca de ceva vătămător și, veștejindu-ți trupul cu mâncarea, ai înnoit tăria sufletească și ai câștigat mărire cerească, vrednicule de laudă. Pentru aceasta nu înceta rugându-te pentru noi, Ioane”(Duminica a IV, Utrenia, Luminânda).
După cum se arată în cultul liturgic al Bisericii, luptând „după legile” ascezei, el și-a mistuit plăcerile și patimile dobândind curăția și odihna fără de sfârșit a nepătimirii. Prin puterea Duhului Sfânt s-a făcut stăpân peste trupul său și a înecat pe demoni în lacrimile sale, ajungând pe aripile rugăciunii, până la lumina duhovnicească a contemplației, ca apoi „să lumineze lumea” prin învățătura sa și să-și „hrănească” ucenicii cu „roadele înfrânării”. Experiența sa duhovnicească 1-a făcut în stare nu numai să-i îndrume pe ceilalți pe calea ascezei, dar și să îndepărteze orice erezie cu „toiagul dogmelor”. Reunind, așadar, toate virtuțile în viața sa exemplară ce se poate deduce din lectura Scării sale, Sfântul Ioan Scărarul apare drept modelul monahului și al științei duhovnicești în care suntem inițiați în timpul Postului Mare de cateheza imnologică, de regulile postului și typikon-ul slujbelor. Cinstindu-l, contemplăm monahul desăvârșit, așa cum ar trebui să devină fiecare, dacă ar realiza așa cum se cuvine învățămintele Triodului. Chiar și numai evocarea virtuților sale e un prilej de prăznuire și de bucurie pentru toți credincioșii deveniți monahi în timpul Postului Mare:
„Astăzi este zi de sărbătoare, care cheamă toate adunările isihaștilor la dănțuire duhovnicească, la masă și mâncare de viață nestricăcioasă” (Duminica a IV-a, Slujba Utreniei, Oda 9, ca 2, tr 3)
În această perioadă a Postului Mare, cuvintele Sfântului Ioan Scărarul pot fi un îndreptar spiritual, pot aduce limpezimea minții și deșteptarea sufletului, iar îndemnul următor poate fi purtat în cuget pentru toată perioada postului pentru o bună raportare față de Mântuitorul Hristos: „Șezând la masa cu bucate, adu-ți aminte de moarte și de judecată. De abia așa vei împiedeca puțin patima. Bând băutura nu înceta să-ți aduci aminte de oțetul și de fierea Stăpânului. Și, negreșit, sau te vei înfrâna, sau, suspinând, îți vei face cugetul mai smerit. Nu te amăgi: Nu te vei izbăvi de faraon și nu vei vedea Paștile de sus, de nu vei mânca neîncetat ierburile amare și azima, sila și greaua pătimire a postului”. (informații preluate din volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr și din Ziarul Lumina).
