Duminica Sfântului Grigorie Palama

Creștinii Ortodocși se vor afla la 31 martie 2013 în Duminica Sfântului Grigorie Palama, a doua duminică a Postului Mare. Duminica aceasta a fost instituită odată cu canonizarea oficială a Sfântului Grigorie Palama în 1368 (Tomos sinodal din 1368- PG 151, 711D- Cf. J. Meyndorff, Introduction a L†™etude de Grigorie Palamas). Ca text imnografic s-a utilizat oficiul redactat de patriarhul Filotei, prieten al lui Palama și autor al Vieții sale (Filotei al Constantinopolului, Lauda Sf. Grigore Palama), completat de canonul unui anume Gheorghe, necunoscut altfel. Pe lângă acest oficiu liturgic tot atunci s-a adăugat Synodikon-ului Ortodoxiei proclamarea „veșnicei pomeniri” a fericitului Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului, care venea să completeze numeroasele adaosuri ale formulelor palamite privitoare la distincția dintre ființa și energiile lui Dumnezeu, și condamnările lui Varlaam, Achindin și ale celorlalți adversari ai isihasmului.

Canonizarea Sfântului Grigorie Palama și instituirea, sărbătorii sale în a doua duminică a Postului Mare, îndată după Duminica Ortodoxiei, consacrau deciziile celor două Sinoade isihaste de la Constantinopol, din anii 1341 și 1351, drept însăși expresia Ortodoxiei și a marii tradiții dogmatice bizantine. Sărbătoarea Sfântului Grigorie era rânduită astfel alături de cel al restaurării sfintelor icoane, ocupând împreună cu el un loc privilegiat și semnificativ în cursul anului liturgic.

„Biserica a rânduit ca în această a doua duminică a Sfântului și Marelui Post să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama pentru a ne arăta că dreapta credință, prăznuită în mod deosebit în prima duminică a Postului Paștilor, nu este o credință teoretică, ci este credința prin care dobândim lumina și viața veșnică din Împărăția Cerurilor. Numai dacă avem dreaptă credință și dreaptă viețuire, prin rugăciune și pocăință necontenită, ne luminăm sufletul și trupul, împărtășindu-ne de harul dumnezeiesc sfințitor și mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăției Preasfintei Treimi”, precizează Părintele Patriarh Daniel într-unul din cuvintele Sale (Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a II-a din Postul Mare – a Sfântului Grigorie Palama).

Acest praznic venea, așadar, să desăvârșească în chip potrivit structura Triodului, completând tematic pe cel al Ortodoxiei prin rânduirea Sfântului Grigorie Palama între Părinții Bisericii și marii apărători ai învățăturii ortodoxe. Acestuia i se aplică aceleași calificative în cadrul textelor liturgice ca și acelora: el este „sfeșnicul ortodoxiei”, „trâmbița teologiei”, „lira Duhului”, „stâlpul Bisericii”, „al doilea Teolog”, „gura de foc a harului”, „râul înțelepciunii”, „oglinda lui Dumnezeu”, care inițiază pe credincioși în cunoașterea Sa, „slava monahilor” etc. Scrierile sale sunt rouă cerească, miere, pâinea îngerilor, nectar și izvor de apă vie, scară care duce de la pământ la cer.

Canonul închinat Sfântului Grigorie, ca și celelalte tropare ale oficiului său, își propun mai cu seamă să preamărească apărarea Ortodoxiei în general, fără a face multe aluzii la învățătura sa duhovnicească (la fel ca la sărbătorirea celorlalți Sfinți Părinți, se insistă aici pe curăția personală a lui Grigorie care i-a îngăduit să învețe cum se cuvine învățătura ortodoxă făcând di el un model pentru Postul Mare.) sau la aspectele speciale învățăturii sale, cum e distincția între ființa și energiile lui Dumnezeu. Se pare că scopul ei e mai puțin de a arăta originalitatea dascălului isihast, cât conformitatea sa cu tradiția ascetică și dogmatică. E ceea ce sugerează și locul său alături de o sărbătoare transformată dintr-o o comemorare particulară a icoanelor într-un praznic general al Ortodoxiei.

Asocierea acestor două sărbători nu se datorează doar „hazardurilor” istoriei liturgice, ci și pentru că între aceste două aspecte ale tradiției poate fi detectată o relație subtilă. Schematizând lucrurile, putem socoti că victoria asupra iconoclaștilor în secolul IX, ca și cea asupra umaniștilor bizantini în secolul XIV (reprezentantul cel mai caracteristic fiind aici Varlaam), e în definitiv triumful învățătorii ortodoxe a îndumnezeirii omului moștenită de la Părinți asupra raționalismului elenistic latent dintotdeauna din mediile cultivate din Bizanț și care și-a găsit noi susținători în scolastica occidentală și în precursorii Renașterii.

Sfântul Grigorie Palama, în disputa cu Varlaam, denunța la acesta, și în mișcarea intelectuală pe care o reprezenta, nostalgia după înțelepciunea profană, o abordare raționalistă a învățăturii patristice despre cunoaștere și poate, mai cu seamă, o ură față de practica poruncilor și asceză. El scrie, de exemplu, următoarele:

„A dobândi pe Dumnezeu în noi și a petrece întru curățenie cu El, și a ne amesteca, pe cât e cu putință firii omenești, cu lumina cea preacurată e cu neputință dacă, pe lângă curățirea în virtute nu ieșim din noi înșine sau, mai bine zis, nu ne ridicăm deasupra noastră; așa ca, părăsind tot ce e sensibil împreună cu sfințirea și înălțându-ne deasupra cugetărilor, a gândurilor și cunoașterii ce vine din acestea, să fim absorbiți întregi în lucrarea imaterială și mentală a rugăciunii, ca astfel să intrăm în neștiința cea mai presus de cunoștință și să ne umplem de ea în strălucirea atotstrălucită a Duhului, așa încât să privim nevăzut bunurile lumii viitoare. Observi ce jos au rămas cele ce țin de filozofia mult trâmbițată a raționamentelor, care-și ia începuturile din senzație și a cărei țintă, pentru toate ramurile, e cunoștința †” o cunoștință aflată nu prin curăție și nu curățitoare de patimi? Începutul vederii duhovnicești însă este binele dobândit prin curățirea vieții și cunoștința adevărată și autentică a lucrurilor, ca una ce nu vine din ființă ci din curăție și e singură în stare să deosebească ce este cu adevărat bun și folositor și ce nu; iar ținta ei este arvuna veacului viitor, neștiința mai presus de cunoștință și cunoștința mai presus de înțelegere, împărtășirea ascunsă de Cel Ascuns, și privirea negrăită a Lui, vederea și gustarea Luminii veșnice”(Grigorie Palama, Triade I, 3, 42)

Pentru Sfântul Grigorie Palama și întreaga tradiție monahală pe care o reprezintă, asceza și practica virtuților sunt în definitiv singura cale de a atinge adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, adică împărtășirea reală a trupului și sufletului, unite în inimă de Lumina necreată.

Așa cum a scris V. Lossky, învățătura Sfântului Grigorie Palama e punctul final al „unei îndelungate tradiții de luptă pentru depășirea dualismului platonic, între sensibil și inteligibil, simțuri și minte, materie și spirit” (V. Lossky, La vision de Dieu, p. 135).

Problema locului trupului în viața duhovnicească se afla în inima disputelor iconoclaste și isihaste, găsindu-și expresia ortodoxă tocmai în timpul Postului Mare; în asceza și rugăciunea ce preced inițierea pascală, învățătura duhovnicească a Triodului poate fi privită drept aplicarea ne-mijlocită și practică a dogmei ortodoxe a Întrupării, așa cum a fost precizată în cele din urmă de apărătorii icoanelor și isihaști, astfel că aceste două praznice își găsesc un loc justificat la începutul Postului Mare, nu numai prin importanța lor istorică, dar și pentru că simbolizează condițiile fără de care postul și căința practicate în timpul Postului Mare n-ar putea ajunge aievea la „viața în Hristos” și la pătrunderea sufletului și trupului în misterul Său divino-uman. În timpul acestei prime perioade definite de aceste două duminici, viața ascetică apare astfel drept o adevărată mărturisire dogmatică (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat – mistagogia timpului liturgic, Ed. III, trad. Diac. Ioan. I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2008).

Viața Sfântului Grigorie Palama

Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigorie a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind tutorele copilului Grigorie rămas orfan. Înzestrat cu abilități intelectuale și ambiție, Grigorie a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educație superioară medievală.

Împlinind 20 de ani, Grigorie s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns și a pornit pe calea sfințeniei. Mama și surorile lui Grigorie au devenit și ele călugărițe. După săvârșirea Părintelui Nicodim, Sfântul Grigorie a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor, iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigorie s-a transferat la Lavra Sfântul Atanasie Athonitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză și apoi a devenit cântăreț în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia. În timpul șederii sale aici, viitorul ierarh Grigorie a fost complet absorbit de spiritul isihast (de la grecescul ‘hesychia’ care înseamnă calm și liniște și reprezintă practicarea rugăciunii minții sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine și liniște) acesta devenind noul său mod de viață. În anul 1326, datorită amenințării invaziei turce, el împreună cu ceilalți frați ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot. Sfântul Grigorie a combinat îndatoririle sale preoțești cu viața de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în liniște și rugăciune, iar sâmbăta și duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe și predicând.

După reîntoarcerea din Constantinopol, Sfântul Grigorie a găsit un loc potrivit în care să viețuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulți călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani. Prin 1330 învățatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viața spirituală a isihaștilor, însă susținea că rugăciunea minții era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol și Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercând să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la față a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Sfântul Grigorie, la rugămintea călugărilor athoniți, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzând că nu au nici un rezultat, a început să aștearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel, s-a pus început „luptei isihaste”, în care Sfântul Grigorie Palama a apărat cu mult curaj Ortodoxia în fața ereticilor și a dat dovadă de o teologie profundă și originală.

În 1347 Sfântul Grigorie este numit Arhiepiscop al Tesalonicului. În cei trei ani dinaintea morții sale Sfântul Grigorie a făcut multe minuni, vindecând mulți bolnavi. În ajunul morții sale, Sfântul Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresându-i cuvintele: „Spre înălțimi! Spre înălțimi!”. Sfântul Grigorie Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol. La câțiva ani după moartea lui, în anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod în Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viața sfântului și slujbele adresate acestuia, iar pomenirea lui se face în chip aparte în a doua Duminică din Postul Mare.

Cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie Palama se află în Catedrala din Tesalonic.

Comentarii Facebook


Știri recente

Săptămâna în imagini: 20 – 26 mai 2024

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt sărbătoriți cu mare evlavie în lumea ortodoxă, fiind considerați ocrotitorii creștinilor și ai Bisericii. Cu această ocazie, multe biserici din întreaga lume și-au sărbătorit hramul, una dintre ele fiind…