Un hrisov despre Mănăstirea Plumbuita a fost descoperit în arhiva unei mănăstiri din Muntele Athos
Un hrisov referitor la Mănăstirea Plumbuita din București a fost descoperit recent în arhiva Mănăstirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos, în urma demersurilor Asociației Culturale „Vasile Pârvan”. Documentul, datat în ziua de 21 octombrie 1585,…
IPS Nifon a vizitat Centrul pentru Persoane Vârstnice din Ghergani, care urmează să fie modernizat
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a vizitat luni Centrul pentru Persoane Vârstnice din satul Ghergani, județul Dâmbovița, care urmează să fie modernizat. În cadrul vizitei, Înaltpreasfinția Sa i-au fost prezentate…
Mitropolitul Serafim, în mijlocul comunității pe care a păstorit-o prima dată ca preot
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a slujit duminică în Parohia Pojorta, prima comunitate pe care a primi-o spre păstorire ca preot. Înaltpreasfinția Sa a revenit în localitatea de la poalele Munților…
Catedrala Națională se redeschide: Prima Liturghie din acest an va avea loc la începutul lunii septembrie
Catedrala Națională își redeschide porțile pentru credincioși în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO 2026), care va avea loc la București în perioada 31 august – 3 septembrie. Potrivit unui comunicat al Biroului de…
Șezătoarea, readusă la viață la Casa Memorială „Iuliu Maniu”: Intrare gratuită
Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, Sălaj, organizează sâmbătă o șezătoare, prin care își propune să readucă în atenția publicului spiritul întâlnirilor de altădată, când oamenii satului se adunau seara să lucreze împreună, să povestească…





