Eliza-Maria Cloțea este medic specialist obstetrică-ginecologie și trăiește această profesie ca pe o formă de a sta alături de mamă și de copilul nenăscut, cu competență, grijă și empatie.
În interviul acordat rubricii #vinereapentruviață, Eliza vorbește despre începuturile vieții, despre temeri, dificultăți și sprijin concret, dar mai ales despre ce înseamnă să fii lângă o femeie și copilul ei în momentele importante din perioada sarcinii și de după naștere.
Alexandra Nadane: Eliza, ești medic specialist obstetrică-ginecologie și te implici de mulți ani în sprijinirea femeilor în criză de sarcină. Cum se împletesc aceste două direcții în viața ta?
Eliza-Maria Cloțea: Eu cred și văd că se împletesc foarte armonios! Experiența acumulată ca voluntar și, în mod special, ca președinte al Asociației Studenți pentru Viață în anii de studenție m-a ajutat să înțeleg cât de important este nu doar să fii bine pregătit profesional, ci și să înțelegi provocările pe care le pot întâmpina femeile însărcinate – care nu sunt deloc mici și care au impact major în viața lor și de care, uneori, atârnă viața copilului!
Am întâlnit multe femei aflate în situații dificile, iar aceste experiențe m-au ajut să înțeleg că în această meserie contează și competența actului medical, de la corectitudinea interpretării analizelor la naștere, care uneori are dificultăți serioase, și empatia și sprijinul acordat atât mamei, cât și copilului, ca persoane umane care au nevoie de respect, dragoste și sprijin.
AN: Ce te-a inspirat să alegi specializarea obstetrică-ginecologie și ce gânduri ai pentru cei care ar vrea să urmeze acest drum, dar au diferite temeri?
EMC: Decizia de a urma specializarea în obstetrică-ginecologie s-a sprijinit pe doi piloni principali. Pe de o parte, mi-am dorit o specialitate cu componentă chirurgicală, dintr-o zonă a medicinei care mi s-a părut de la început extrem de interesantă și fascinantă, mai ales pentru că, în multe situații, ai responsabilitatea de a îngriji simultan doi pacienți: mama și copilul nenăscut.
Pe de altă parte, a contat mult conștientizarea faptului că există o reală nevoie de ginecologi care să își asume oferirea celei mai bune îngrijiri pentru ambii pacienți, cu respect și responsabilitate față de fiecare viață implicată. Noi folosim foarte mult denumirea de „ginecolog”, dar primul termen care definește profesia și vocația noastră este „obstetrician”: termenul vine din verbul latin „obstare”, care înseamnă „a sta în față”, „a sta alături”, „a sprijini”, adică sprijinim femeia pe parcursul sarcinii și la naștere, în tot acest drum în care în trupul ei se dezvoltă o altă persoană umană, dependentă de ea și de cum este ea îngrijită.
Pentru cei care au temeri legate de acest drum, aș vrea să le spun că este, într-adevăr, o specialitate solicitantă, cu multe provocări, dar în același timp este extrem de frumoasă și profund împlinitoare. Personal, o percep nu doar ca pe o profesie, ci ca pe o misiune. De asemenea, cred că este important de știut că cei care aleg un rezidențiat în obstetrică-ginecologie nu sunt obligați să efectueze avorturi la cerere, iar acest lucru poate aduce multă liniște celor care își doresc să respecte viața umană în orice stadiu al ei.
AN: Spune-ne cinci aspecte despre primele săptămâni din dezvoltarea sarcinii pe care le consideri că este necesar să le știe oricine?
EMC: Primele săptămâni de sarcină sunt esențiale. Atunci se dezvoltă fundamentele vieții noastre biologice. Există câteva aspecte/momente foarte importante, pe care cred că este bine să le cunoaștem cu toții, pentru că ne privesc pe noi și pe orice om.
În primul rând, viața începe la concepție. În momentul fuziunii dintre ovocit și spermatozoid se formează zigotul – adică noi, în prima etapă a existenței noastre ca oameni! Înainte de asta era o celulă de la mamă și o celulă de la tată, prin concepție apare un nou om. De atunci, când suntem mai mici decât o sămânță de mac, suntem ființe umane și avem un organism viu, cu un cod genetic unic.
Al doilea aspect care merită cunoscut este că foarte devreme în evoluție apare activitatea cardiacă a embrionului. Conform unui studiu de la Universitatea Oxford din anul 2016, acest lucru se întâmpla chiar în ziua 16 de la concepție, chiar dacă încă nu este detectabil prin tehnica actuală.
Al treilea aspect este că, până în jurul a opt săptămâni de la concepție, aproximativ 95% din structurile corpului nostru sunt deja formate. Noi avem impresia că adultul este ceva spectaculos, pentru că el are capacități de mișcare mari, intelectuale, sociale etc., dar iată că, la nivel biologic, cam toată partea grea, formarea organelor și structurilor în sine, este încheiată când suntem de mărimea… unei zmeure sau a unui bob de fasole! La opt săptămâni de la concepție, se încheie perioada embrionară, iar copilul capătă denumirea de făt.
Acum, de la a fi o singură celulă, zigotul, am ajuns la a avea o înfățișare complet umană – măsurăm cam 1,5-2 cm și cântărim cam 1-2 grame. Iar inima ne bate de 150-170 bătăi pe minut! De multe ori, acesta este și momentul primului consult de sarcină.
Al patrulea aspect este că dezvoltarea sistemului nervos începe foarte devreme, iar studiile arată că reacțiile la stimuli și percepția durerii apar încă din primul trimestru de sarcină, ceea ce subliniază cât de complexă și delicată este această etapă. Faptul că noi nu interacționăm direct cu copilul nenăscut, pentru că ne separă fizic de el uterul și pereții cavității pelvine, ne face să uităm că el are simțiri încă de atunci. De aceea este foarte bine ca mama, tatăl și frații să atingă burtica mamei și să vorbească cu cel mic de acolo. Nu este nicio magie, este puterea comunicării, puterea dragostei.
Unele dintre cele mai emoționante momente legate de copii nenăscuți este când ei răspund la anumiți stimuli exteriori prin mișcări ori când, după naștere, ne dăm seama că au receptat o melodie, un gust de mâncare, o emoție a mamei. Apropo de asta, fără a vorbi despre suflet, care scapă puterii de cuprindere a medicinei, în episodul în care Maica Domnului, care Îl poartă în pântec pe Pruncul Iisus Hristos, se întâlnește cu Sfânta Elisabeta, care îl poartă pe Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Sfântul Ioan Botezătorul „a săltat”.
Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae explică foarte profund ce s-a întâmplat atunci, dar noi reținem că o simțire de ordin sufletesc a dat naștere unei mișcări fizice, așa cum și după naștere simțiri puternice dau naștere unor mișcări fizice.
Al cincilea aspect este unul care vizează o responsabilitate clară față de copil, care e simplu de împlinit. Dezvoltarea creierului copilului nenăscut depinde în mod esențial de aportul de acid folic. De aceea, este recomandat ca orice femeie care își dorește o sarcină sau află că este însărcinată să consume zilnic acid folic, pentru a susține dezvoltarea neurologică sănătoasă a copilașului. Vor trece ani până când se vor vedea în afară roadele acestei dezvoltări – capacitatea noastră de cunoaștere, de înțelegere, de comunicare, de transmitere, creativitatea etc. –, dar e important să nu uităm niciodată că totul are loc pe temelia pusă când eram încă în burtica mamei. Deci, nu uitați: acid folic din momentul în care ne dorim să obținem o sarcină!
AN: Ne poți povesti un caz care te-a impresionat din experiența ta cu femei aflate în situații dificile de sarcină?
EMC: Pe parcursul rezidențiatului am întâlnit multe situații de criză de sarcină care m-au format profund, atât profesional, cât și uman. Fiecare dintre aceste femei a contribuit, într-un fel, la cine sunt astăzi ca medic. Le sunt recunoscătoare pentru încrederea și vulnerabilitatea cu care s-au deschis și pentru faptul că mi-au permis să fac parte din povestea lor. „Viața bate filmul” este o expresie pe care o folosim pentru a descrie situații aparte din realitatea cotidiană. Pentru mine, fiecare criză de sarcină este evident în această categorie, căci în fiecare caz miza este viața și binele celor doi, femeie însărcinată și copilului din burtică.
O miză unică – fiecare copil este unic, o miză cu țintă în veșnicie, căci fiecare persoană umană concepută este destinată veșniciei – indiferent dacă va înceta existența pământească în primele ore după concepție, în prime zile, săptămâni sau luni, deci înainte de naștere, sufletul este nemuritor și ne vom regăsi cu toții în veșnicie, indiferent cât am trăit în această lume.
În mod special, îmi amintesc de prima mea pacientă. Era o tânără aflată în clasa a XII-a – da, nu este ideală o sarcină înainte de terminarea studiilor, dar când sarcina există, idealul este să le purtăm de grijă cât mai bine mamei și copilului. După ce a văzut că este însărcinată, se temea că va fi exmatriculată și că nu își va putea finaliza studiile, visul ei fiind să devină asistentă medicală. Această teamă nu era fondată, iar rolul meu a fost, înainte de toate, să o liniștesc și să îi ofer informații corecte.
M-am oferit să îi urmăresc sarcina și să o sprijin pe parcurs, iar cu ajutorul tatălui copilului și al familiei, a ales să păstreze copilul. Sarcina a evoluat bine, copilul s-a născut sănătos, iar astăzi, la trei ani, este o adevărată bucurie pentru toți cei din jur. Mai mult, ea și-a împlinit visul de a deveni asistentă medicală. Cine știe, poate odată vom lucra împreună…
De-a lungul timpului, am întâlnit multe femei în criză de sarcină – mult mai multe decât recunoaștem ca societate: tinere aflate la început de drum, femei aduse de părinți pentru a face avort, dar și femei cu cariere consolidate care, în urma unor dificultăți relaționale, au ajuns să se îndoiască de capacitatea lor de a naște copilul. Numitorul comun a fost, de fiecare dată, nevoia de sprijin, de informație și de opțiuni reale. De cele mai multe ori, atunci când acestea au existat, sarcinile au fost duse mai departe, copiii s-au născut cu bine, iar mamele lor se simt împlinite.
Inima mi se umple de o bucurie de nedescris când primesc mesaje cu fotografia cu copilul, la o perioadă după naștere, însoțite de exprimare a bucuriei că au ales viața copilului. Pentru toate aceste experiențe sunt profund recunoscătoare lui Dumnezeu și tuturor celor care m-au ajutat să ajung aici și să pot oferi, la rândul meu, acest sprijin. Fără a micșora deloc alte meserii și vocații din societate, și în nici un caz pe aceea de părinte spiritual, aș îndrăzni să zic că obstetricienii sunt cei care reușesc cel mai mult să mulțumească pentru darul vieții pe care l-am primit, ajutând în întreaga carieră profesională pe alții să beneficieze de acest dar unic: viața!
Foto: Casian Cosma
