Era începutul lui 1991 când Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al întregii Albanii, a fost desemnat Exarh Patriarhal în Albania. Într-un interviu exclusiv cu Albanian Daily News, Preafericirea Sa detaliază eforturile depuse pentru a reînvia Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, definitiv distrusă de regimul comunist din această țară balcanică, începând cu 1967.
„În general, ne-am adunat în ruinele bisericilor, sub copaci sau în aer liber în toată țara și am fost martorul disperării și al așteptărilor”, spune Arhiepiscopul Anastasie meditând asupra provocărilor avute în încercarea de a dezvolta Biserica Ortodoxă din Albania, care, după cum mărturisește, l-a transformat într-un Cerșetor Internațional.
„Am știut foarte clar că întotdeauna am cerut nu pentru mine, ci pentru ceva foarte important”, spune explicând că a trebuit să alerge în diferite direcții pentru a îndeplini proiectele necesare: pentru a explica, pentru a convinge și pentru a cere. „Am apelat la toți prietenii mei din Europa, Statele Unite și Australia, în căutarea de ajutor de la diferite fundații și persoane. Mulțumesc lui Dumnezeu, a venit ajutor din toate părțile, ceea ce nu am așteptat”, a zis Arhiepiscopul Anastasie.
El vorbește despre suspiciune, în special din cauza originii sale grecești, greutăți, neînțelegeri, acuzații și calomnii cu care s-a confruntat de multe ori pe parcursul acestor ani. „În toate încercările și dificultățile, scăparea noastră și mângâierea este certitudinea că dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?”, admite Arhiepiscopul Anastasie în interviul care urmează.
ADN: Preafericirea Voastră, cum s-a întâmplat de ați fost ales Primat al Tiranei, Durresului și al întregii Albanii, și care v-a fost reacția la început, atunci când religiozitatea renăștea în Albania după căderea regimului comunist?
Surprinderea a fost prima mea reacție. Era începutul lui 1991 când am primit un apel în care Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, care este responsabilă cu purtarea de grijă și sprijinirea Bisericilor Ortodoxe în dificultate, m-a rugat să fiu Exarh Patriarhal în Albania. La acea vreme, eram profesor de Istoria Religiilor la Universitatea Națională din Atena, Arhiepiscop în Africa de Est pentru organizarea Misiunii Ortodoxe, și moderator (președinte) al Comisiei și Conferinței pentru Misiune și Evanghelizare a Consiliului Mondial al Bisericilor (studiile mele postuniversitare din Germania și scrierile ulterioare au fost centrate pe religiile lumii și mărturia creștină).
Am ajuns în Tirana în iulie 1991. După primul meu contact cu liderii politici, am început să vizitez marile orașe și numeroasele sate în care, în mod tradițional, erau comunități ortodoxe. În general, ne adunam în ruinele bisericilor, sub copaci sau în aer liber pe tot cuprinsul țării și am fost martorul disperării și așteptărilor. Primul meu mesaj a fost „Îndrăznim să sperăm. Dumnezeul iubirii nu ne va abandona!” Primele cuvinte pe care le-am învățat în albaneză – aveam deja 62 de ani – au fost salutarea pascală: „Krishti u Ngjall!” (Hristos a înviat!). Într-o Biserică, locul Arhiepiscopului, mai ales în cazul unic al unei Biserici care a fost distrusă total așa cum a fost cazul Albaniei, nu era scaunul confortului, puterii și slavei, ci un loc al slujirii cu duhul Crucii. Iisus Hristos a descris foarte clar această datorie: „Oricine va voi să fie întâiul, să fie cel din urmă, să fie slujitorul tuturor”.
ADN: Care au fost primii pași făcuți la acea vreme pentru restaurarea Bisericii Ortodoxe a Albaniei și de unde ați avut puterea pentru a vă îndeplini misiunea? Cine/Care v-au fost sprijinitorii morali și financiari?
Am început să slujim, să predicăm, să publicăm Biblia și literatură creștină în limba albaneză. Am organizat o comisie, cu participarea unui preot mai în vârstă și a unei persoane laice din fiecare sector principal pentru a reprezenta Biserica Ortodoxă în relațiile publice. Am creat un seminar pentru pregătirea clerului la nivel local. De vreme ce nu aveam clădirile și facilitățile necesare, am închiriat un hotel în Durres și am început acolo cu multe greutăți. Am acceptat persoane care terminaseră cel puțin liceul. Cu harul lui Dumnezeu, în timpul slujirii mele aici, am educat, hirotonit și sprijinit mai mult de 160 de preoți albanezi.
Atunci când am început, nu am avut promisiuni nici pentru un buget financiar, nici pentru o echipă de persoane care să mă ajute. Am acceptat această aventură provocatoare cu o credință spontană în Dumnezeu și cu liberă ascultare față de Biserică. Singurul lucru care era sigur pentru mine din punct de vedere financiar era pensia mea de la Universitatea din Atena. Pentru a duce la îndeplinire proiectele necesare, a trebuit să alerg în diferite direcții pentru a explica, pentru a convinge și pentru a cere. Am apelat la toți prietenii mei din Europa, Statele Unite și Australia în căutarea unui ajutor din partea diferitelor fundații și persoane. Mulțumesc lui Dumnezeu, ajutorul a venit din locuri din care nu mă așteptam. De dragul dezvoltării Bisericii Ortodoxe din Albania, am devenit un „Cerșetor Internațional”, însă prin asta știam foarte clar că întotdeauna am cerut pentru ceva foarte important și nu pentru mine.
În ceea ce privește întrebarea „de unde primeați puterea pentru a vă îndeplini misiunea”, trebuie să vă reamintesc că întreaga mea viață este bazată pe certitudinea că Suprema Realitate din univers este Dumnezeul iubirii. Întotdeauna îmi aduc aminte de acest verset minunat de la Sfântul Ioan Evanghelistul: „Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în El”. Sunt convins că această definiție a Realității Supreme este cea mai importantă și este mereu relevantă și o sursă de inspirație. Desigur, știu că există mulți oameni care nu cred în Dumnezeu, cu atât mai mult într-un Dumnezeu al iubirii, și poate acești oameni sunt suspicioși când ne aud vorbind despre credința noastră. Le respect libertatea de a avea propriile păreri, dar nu încetez de a fi insuflat de credința mea creștină, prin certitudinea prezenței lui Hristos la fiecare etapă a eforturilor noastre. Cred cu toată inima că cel mai important lucru pe care îl putem oferi și experimenta în viața noastră este iubirea. Că cel mai esențial efort al Bisericii este acela de a fi un atelier al iubirii care iradiază din iubirea lui Dumnezeu.
De multe ori în toți acești ani ne-am confruntat cu suspiciune (în special din cauza originii mele grecești), greutăți, neînțelegeri, acuzații și reproșuri. În toate încercările și dificultățile, scăparea și mângâierea noastră a fost certitudinea că „Dacă Dumnezeu este cu noi cine poate fi împotriva noastră?” și, mai ales, experiența Sfântului Pavel care scria „Pot totul întru Hristos care mă întărește”. Înțeleg că această limbă poate fi ciudată pentru oamenii care au convingeri religioase diferite; am menționat acest lucru numai ca semn că există o zonă de credință și experiență care oferă putere spirituală pentru a depăși obstacolele și necazurile. Credința și rugăciunea rămân puterea tainică a oricăruia care încearcă să aibă o relație cu Dumnezeu și să slujească. În aceste eforturi, nu am fost singur. În acești 25 de ani am avut diferiți colaboratori excelenți, majoritatea din rândul localnicilor, dar și aproximativ 4-6 clerici și 5-8 laici din țări străine, persoane cu un duh de iubire și jertfelnicie.
ADN: Este un eveniment istoric important faptul că o nouă etapă a Bisericii Ortodoxe a început odată cu crearea statului albanez în 1912. Obținerea independenței politice a adus solicitări repetate care vizau independența tuturor comunităților religioase față de centrele care erau în alte țări. Cum considerați acea perioadă?
Era un lucru firesc de așteptat (de vreme ce popoarele balcanice au obținut autocefalia de la Patriarhia Ecumenică). Era imperativ ca această autocefalie să se realizeze în conformitate cu tradiția bisericească și procedura adecvată. Era necesară păstrarea identității istorice globale ca membru al Ortodoxiei, precum și expresia sa locală în statul albanez. Soluția a fost în cele din urmă concretizată după acordul reciproc din partea Patriarhiei Ecumenice și al autorităților albaneze prin oferirea canonică a autocefaliei în aprilie 1937. După cum se menționează foarte clar în primul articol al statutului său: „Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, avându-L ca Întemeietor și Cap pe Domnul și Dumnezeu nostru Iisus Hristos, este o instituție divină ca o prezență și manifestare a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, rămânând unită integral cu Patriarhia Ecumenică și cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale surori și păstrează neschimbate izvoarele credinței, adică Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și Sfintele Canoane Apostolice și Sinodale”
În tradiția ortodoxă, avem un sistem sinodal; nicio Biserică „Autocefală” nu este independentă în sensul unei instituții laice. Există multe relații interne continue și o interdependență. După cum s-a subliniat și la Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei din Creta, 2016, „Bisericile Ortodoxe Autocefale nu reprezintă o confederație de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică”. Unitatea Bisericii Ortodoxe este bazată în principal pe Sfânta Euharistie și pe continuitatea succesiunii apostolice a episcopilor ei.
În acest cadru teologic, restaurarea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei, după distrugerea ei completă de către regimul ateist, a trebuit să fie realizată în conformitate cu tradiția și etosul ortodox. Patriarhia Ecumenică, care a oferit autocefalia Bisericii din Albania, a avut inițiativa restaurării acestei Biserici anihilate. Totul a decurs în mod adecvat din punct de vedere eclezial; acest lucru este foarte bine știut, nu doar în cercurile ortodoxe, ci în general în întreaga lume creștină.
ADN: În data de 22 noiembrie 1967, Albania a fost declarată oficial un stat ateist – singurul de acest tip în lume și în istorie. În acest stat, toate formele de expresie religioasă au fost interzise prin constituție. Sute de biserici au fost demolate și multe au fost întrebuințate în alte scopuri. Cum ați trăit această perioadă dificilă prin care a trecut poporul albanez? Care au fost unele dintre eforturile și realizările din demersul pentru restaurarea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei?
Trăind în afara Albaniei, am urmărit cu multă durere și îngrijorare persecuția ateistă îngrozitoare din Albania. Să distrugi nu doar clădirile religioase ci și credința din inimile oamenilor a fost cea mai înfricoșătoare nedreptate. Să dezrădăcinezi din conștiința poporului credința religioasă a fost într-adevăr o crimă împotriva umanității. Aveam certitudinea că Dumnezeu va face o minune ca libertatea religioasă să fie asigurată încă o dată în Albania.
În ceea ce privește efortul meu, pe lângă ceea ce am menționat mai înainte despre pregătirea cetățenilor albanezi pentru slujba Bisericii, adaug faptul că în anii care au urmat am ridicat Academia Teologică Învierea lui Hristos din Shen Vlash, Durres, și două licee cu numele Sfintei Cruci, toate cu facilități, precum și o școală de muzică bizantină. O prioritate în conformitate cu standardele Ortodoxiei a fost crearea și dezvoltarea Sfântului Sinod. Astăzi, el este compus din Arhiepiscop, șase mitropoliți și un episcop. Doi alți pași importanți au fost ratificarea Statutului Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei și a Acordului cu Guvernul albanez, care a devenit lege de stat (nr. 10057/22 ianuarie 2009); acestea reprezintă documentele legale de bază ale Bisericii noastre.
În această perioadă, am reușit să înălțăm mai mult de 150 de noi biserici, mari și mici. În plus, încă 60 de monumente culturale – biserici și mănăstiri – au fost restaurate și alte peste 160 de biserici au fost reparate. De asemenea, peste 70 de clădiri au fost construite sau renovate pentru a deveni grădinițe, școli, centre de tineret, ateliere și clinici. În total au fost peste 450 de proiecte de construcție. Zeci de cărți de teologie și spiritualitate, precum și diferite periodice au fost publicate de tipografia noastră privată. Asociații de tineret, femei și intelectuali au fost înființate; de asemenea, un post radio a fost înființat pentru a crește mai departe viața și mărturia creștină.
În toți acești ani, a rămas o singură problemă decisivă: asigurarea continuării tuturor acestor eforturi pe viitor din punct de vedere financiar. Acest vis a fost cel mai dificil de îndeplinit. Cu puterea lui Dumnezeu, în 2016, am reușit să finalizăm o hidrocentrală lângă Librazhd. Acest proiect are patru caracteristici cheie: îndeplinește toate standardele de mediu; utilizează numai surse de energie regenerabilă; ajută la dezvoltarea infrastructurii Albaniei prin contribuția la energia disponibilă; are o perspectivă socială evidentă: prin veniturile sale vom putea continua demersurile noastre spirituale, filantropice, educaționale și sociale.
ADN: În afară de religie, v-ați mai implicat și în alte proiecte de sprijinire a populației obișnuite a cărei situații era dificilă în acea perioadă?
În perioadele de mare criză (1992, 1994, 1997 etc.) am încercat să atenuăm suferința oamenilor. Am oferit mult ajutor umanitar, furnizând tone de alimente, haine și medicamente. Am pus un accent important pe educația generală evidențiată prin stabilirea a aproximativ 30 de școli de toate nivelurile: grădiniță, școală elementară, liceu, institute de educație tehnică și un Colegiu universitar cu numele Logos. În acești ani, am oferit peste 30,000 de burse anuale și peste 11.000 de copii și studenți au fost ajutați în perioada lor de studii.
În domeniul asistenței medicale, Centrul nostru de Diagnostic Medical Buna Vestire din Tirana oferă servicii de asistență medicală prin contribuția unor doctori renumiți și a echipamentului medical modern. Mai mult de 2 milioane de vizite și milioane de analize au fost efectuate în acești 17 ani de funcționare. Alte programe medicale au fost organizate pentru a servi oamenilor din unele orașe și din zona rurală. De asemenea, am dezvoltat și sprijinit o serie de programe sociale, inclusiv proiecte de dezvoltare a zonelor montane.
Un alt efort important a fost făcut în 1999, când mii de refugiați au ajuns în Albania din Kosovo. Biserica noastră, în cooperare cu alte Biserici Europene, a sprijinit și găzduit peste 33.000 de refugiați. Acestea sunt numai o parte dintre eforturile concrete pe care le-am realizat, dar nu este posibil să detaliem în acest interviu.
În diferitele departamente, fundații și instituții ctitorite de Biserică, peste 800 de persoane sunt angajate și au lucrat în acești ani, la care se adaugă personalul care a lucrat la firmele de construcții folosite pentru diferitele programe ale Bisericii din ultimii 25 de ani, acest număr crește semnificativ, iar acest lucru oferă o privire asupra contribuției sociale și financiare a Bisericii la dezvoltarea țării. În concluzie, Biserica noastră a contribuit substanțial la reconstrucția și la dezvoltarea socială și spirituală a Albaniei.
ADN: Care sunt relațiile și colaborările Bisericii Ortodoxe din Albania la nivel internațional?
Participăm deplin la toate activitățile Bisericilor Ortodoxe. Contribuția Bisericii noastre a fost foarte importantă la Sinaxele (întâlnirile speciale) Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe din ultimii ani și, în special, la Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei care a avut loc în Creta în luna iunie 2016. Biserica noastră a devenit membră a Conferinței Bisericilor Ortodoxe (Geneva), Consiliul Mondial al Bisericilor (Geneva), precum și a Conferinței Mondiale pentru Religii și Pace (New York). Este cunoscut faptul că în toate aceste organizații internaționale am avut o participare activă (la Conferința Bisericilor Europene am fost vicepreședinte, la Consiliul Mondial al Bisericilor, am fost președinte, iar la Conferința religiilor pentru pace, președinte de onoare).
ADN: Albania este lăudată pentru armonia religioasă dintre oameni în întreaga țară. Cum considerați acest lucru? Care este rolul Preafericirii Voastre în acest demers?
Chiar și înainte de a ajunge în Albania, am fost un membru al „Grupului teologic pentru dialog cu oamenii de alte credințe și ideologii” al Consiliului Mondial al Bisericilor. Aici, în Albania, suntem într-un continuu „dialog pentru viață”, cu profund respect pentru fiecare persoană umană indiferent de ideile sau convingerile sale religioase sau filosofice. Din primul an, am lucrat pentru relații cordiale cu liderii celorlalte comunități religioase. Am avut inițiativa creării Societății Biblice Intercultice. De asemenea, am înființat Consiliul Interreligios din Albania și am devenit membru al Conferinței Mondiale a Religiilor pentru Pace. În general, am încercat să promovăm nu doar toleranța, ci colaborarea fraternă și coexistența armonioasă. Acest lucru a fost recunoscut în mod oficial de către autoritățile de stat. Armonia religioasă din Albania este rodul concret al eforturilor conștiente și conștiincioase din toți acești ani din partea tuturor comunităților religioase. Acest lucru trebuie să continue să constituie un activ spiritual al societății albaneze.
Foto credit: Robert Nicolae/ Basilica.ro
