Din Babilon la Cincizecime: Ortodoxia în America

Pentru un vizitator de duminică, la Biserica ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din Euless, un orășel aproape de cunoscutul Dallas, slujba dimineții începe liniștit, cu Utrenia în engleză pe glasuri bizantine, urmată de Sfânta Liturghie, după tipic. Ce este însă poate șocant pentru cineva care ne vizitează pentru prima oară este momentul Rugăciunii Domnești, Tatăl nostru, care, după obiceiul locului, este intonată în șase limbi diferite. Este un moment care ne amintește în fiecare duminică de amestecarea limbilor Babilonului, dar și de pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor care au primit darul grăirii în limbi spre propovăduirea Evangheliei. Aceste două aspecte, al amestecării limbilor și al predicării Evangheliei către neamuri, caracterizează pe scurt Ortodoxia în America.

America a primit Ortodoxia pe filieră rusă, pe vremea când Alaska era încă un teritoriu rusesc. Prin strădaniile sfinților misionari, precum Sfântul Tihon al Moscovei (1865-1925) sau Sfântul Preot Martir Juvenalie al Alaskăi (1761-1796), a fost adusă la Ortodoxie o mare parte a populației de băștinași aleuți care au primit credința și au păstrat-o cu prețul vieții. Este cunoscut martiriul Sfântului Petru Aleutul care, refuzând părăsirea credinței ortodoxe, a primit prin cazne coroana muceniciei în California, în anul 1815.

După încheierea perioadei proto-misionare, situația Ortodoxiei în America se schimbă însă radical. Odată cu afluxul emigranților din Balcani, din Europa Centrală și Răsăriteană, precum și din Orientul Apropiat și Mijlociu, balanța majorității ortodocșilor din America se înclină către aceștia. Nou-veniții, în căutarea unei vieți mai bune în „lumea nouă”, au adus cu ei și credința ortodoxă, păstrată inițial în comunități etnice închise. Unele grupuri mai numeroase, precum grecii, au format chiar „orașe-în-orașe” în zonele mai dens populate, cum ar fi Chicago, New York sau Detroit, unde supraviețuiesc încă așa-numitele „Greek towns”. Această izolare, datorată în parte persecuțiilor etnice ale societății vremii, dar și inabilității imigranților de a vorbi limba engleză, a caracterizat toate grupurile de emigranți ortodocși.

Primele generații de preoți ortodocși în America au provenit în exclusivitate din țările de baștină, servind în aceste comunități disparate. Gruparea pe jurisdicții ortodoxe naționale a venit mai târziu, odată cu îmbunătățirea comunicațiilor și a mijloacelor de transport. Acest lucru nu s-a făcut fără dificultăți din cauza împrăștierii unei populații reduse pe un teritoriu imens. Personalități importante, ca Sfântul Episcop Rafael din Brooklin, Episcopul Policarp Morușcă, Patriarhul Athenagoras I al Constantinopolului și alții, au adus contribuții deosebite la unificarea comunităților etnice sub oblăduirea patriarhiilor-mamă. Majoritatea patriarhiilor autocefale naționale au astăzi episcopii autonome care le reprezintă în America, aservind nevoile spirituale ale comunităților respective.

Acesta este stadiul „babilonic” al Ortodoxiei în America, slujind aceeași Liturghie în limbi diferite, unită în credință, dar despărțită etnic. Deși justificată istoric, această separare administrativă a dus la unele probleme de ordin canonic, precum existența mai multor jurisdicții episcopale asupra aceluiași teritoriu, divergențe în modul de primire a convertiților, unele diferențe liturgice, probleme care persistă și astăzi.

Astfel, integrarea emigranților a fost accelerată, iar generațiile următoare au început să iasă din șabloanele culturale ale părinților. Limbile naționale au început să fie folosite din ce în ce mai puțin în conversațiile familiale, engleza devenind normă, pasul următor fiind, natural, introducerea acesteia în cult.

Introducerea limbii engleze în Liturghie a constituit deschiderea cea mai importantă a Ortodoxiei și marchează începutul perioadei pe care o vom numi „misionară” sau „cincizecimică”. Este momentul în care Biserica începe să-și extindă activitatea mântuitoare și asupra populației americane generale, încetând a sluji doar necesități etnice. Ortodoxia începe să fie cunoscută de cultele creștine americane care până atunci i-au ignorat existența, fiind numită astăzi „cel mai bine păstrat secret al creștinismului american”. Se deschid seminarii teologice ortodoxe în America, iar noii preoți formați aici vor perpetua direcția de integrare a Ortodoxiei în caracterul național american.

În momentul de față, Ortodoxia continuă să fie o voce destul de firavă în contextul majorității marilor denominații protestante și al romano-catolicismului. Odată cu noua sa deschidere însă, se observă o creștere accelerată a Ortodoxiei, datorată în mare parte influxului de convertiți proveniți din denominațiile majoritare, care, nemulțumiți de diluarea mesajului evanghelic și secularizarea accentuată a contextului creștin american, vin să se împărtășească din Sfânta Tradiție și consistența practicii liturgice ortodoxe.

Pasul următor în mod evident trebuie să fie unificarea episcopiilor etnice într-o biserică națională americană care să deservească nevoile specifice ale locuitorilor acestor meleaguri. Odată cu recenta formare a Adunărilor Episcopilor Ortodocși Canonici locali, nădăjduim că sub oblăduirea Duhului Sfânt diferențele se vor aplana, iar America va beneficia de o Ortodoxie puternică, cu voce unică. (Articol realizat de Pr. Vasile Tudora și publicat în „Lumina de Duminică” din data de 24 martie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul României la spectacolul „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor”: Apărător al dreptei credinţe şi învăţător al iubirii milostive

Patriarhul României a participat luni la ediția a 12-a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” şi a rostit un cuvânt de binecuvântare. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ şi activități cu tineretul al…