„Spune-mi un cuvânt, Avva, despre cum aș putea fi mântuit.” Cu aceste cuvinte, oamenii s-au apropiat de bărbații și femeile lumii sfinte, de-a lungul epocilor, căutând un cuvânt de mântuire. Ne-am putea întreba astăzi care este cuvântul de mântuire pe care teologia Bisericii Răsăritene, adică teologia Bisericii timpurii nedivizate, îl poate rosti către lumea modernă? Care este unicul cuvânt teologic oferit de Sfinții Părinți ai Bisericii Răsăritene unei lumi care astăzi însetează după plenitudine și vindecare? De la început trebuie să subliniem că teologia patristică nu poate fi redusă la un sistem structurat de adevăruri. Mai degrabă este lumina și harul Sfântului Duh, care dă viață întregii Biserici și care reîntinerește lumea. Într-adevăr, dacă este separată de Biserică și de lume, teologia se dovedește a fi numai un studiu steril al formulărilor dogmatice, și nu o viziune deificatoare a convingerii și a dedicării, capabilă de a transforma întreaga lume. Aceasta era în mod cert situația în Constantinopol, unde viața „religioasă” îngloba fiecare detaliu al vieții „laice”. Cultura teologică încorpora fiecare aspect, manifestare, activitate, instituție, intuiție și realizare literară din societatea bizantină. Acest lucru era posibil deoarece Părinții Bisericii erau în primul rând păstori, nu filosofi. Preocuparea lor principală era de a îndrepta sufletul omenesc și de a transforma societatea, nu de a rafina concepte sau de a rezolva controverse. Poate că tema centrală a teologiei patristice este natura dinamică a învățăturii sale: dogma Sfintei Treimi și dogma hristologică, precum și modul în care sunt înțelese ființa umană și întreaga lume, care nu sunt niciodată percepute ca realități autonome, statice. Această caracteristică a constituit atât o experiență înnăscută, cât și o așteptare continuă. Larga cuprindere de care au dat dovadă scriitori precum Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Grigorie Palama face parte integrantă din această concepție dinamică despre lume. Fie printr-o analiză complexă a dogmei și prin studiul vieții istorice a Bisericii, fie admirând opere de artă cu valoare perenă, fie chiar repetând frazele liturgice în rugăciune, descoperim în mod constant aceeași unică viziune a unei umanități chemate să-L cunoască pe Dumnezeu și să devină Dumnezeu, dar și a unei lumi transfigurate în prezența lui Dumnezeu și pline de Acesta. În acest context, Părinții Bisericii au cutezat să prezinte dogma theosis-ului. Pentru a-l cita pe Sfântul Grigorie Teologul: „Acceptă originile existenței tale. Acceptă originile a ceea ce este mai important dintre toate, că Îl cunoști pe Dumnezeu, că speri în Împărăția cerurilor, că ai contemplat slava Lui. Acceptă – și acum vorbesc cu îndrăzneală – că ai fost creat divin”.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
