Despre credință, încredințare și pronie

Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8

În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea și a venit în cetatea Sa. Și, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne?, a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă? Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta. Și ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.

Universul tematic al corpusului biblic de azi este extrem de bogat. El ne vorbește despre diversitatea slujirilor, modul de realizare a acestora în consens cu sfaturile Mântuitorului și ale Apostolilor, tema Dumnezeului celui viu, tema profetului, tema minunii și a diaconiei, profilul mărturisitorului, taina privirii pătrunzătoare a Mântuitorului. Dintre acestea, aș alege pentru cuvântul de azi: tema profetului, tema Dumnezeului celui viu și tema minunii și a diaconiei, iar pe acestea le-aș subsuma ideii generoase de credință, încredințare și pronie. Pe acestea trei să le primim ca expresii ale pașilor noștri ferm realizați în credință, nădejde și înviere, deoarece orice reașezare a noastră în credință este un fapt restaurator și, implicit, unul de deschidere a orizontului nădejdii noastre în Dumnezeu. În același timp, acest act este o încredințare a noastră cu privire la realismul și la dinamismul proniei divine prin care se realizează teandria făptuirilor mântuitoare, a făptuirilor înălțătoare, a făptuirilor care te poartă pe cele trei piscuri ale istoriei mântuirii: pe Carmel, pe Horeb/Sinai și pe Tabor. Or, cele trei sunt receptate ca toposuri ale sacrificiului primit ca adeverire, ca loc al arătării în teoria Celui Ce este și ca loc al tăifăsuirii, al vederii celei atotîmbucurătoare din cadrul fericirii celei veșnice, căci veșnicia este o vedere pururea, o comuniune-cuminecare neîncetată a Celui în Care și prin Care se împlinesc toate.

Cuvântul prorocului este puternic ca focul

Slujirea profetică este un dar de la Dumnezeu, dar, în același timp, este expresia clară a faptului că, în purtarea Sa de grijă față de om și față de creație, Dumnezeu găsește căile cele mai înțelepte de a le comunica voile Sale, de a Se descoperi pe Sine ca Dumnezeul cel viu, de a aprinde inimile lor spre cunoaștere, întrupare și făptuire și spre doxologia cuvenită a fi săvârșită de om în chipul celei auzite azi: „Au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor o asemenea putere” (Mt. 9, 8). O manifestare asemănătoare a avut loc în Tesba Galaadului atunci când, conform tradiției, preotului Sovah i s-a născut Ilie, despre care un om văzător cu Duhul a mărturisit că va fi „locaș al luminii darului lui Dumnezeu”, iar despre slujirea sa: „cuvântul lui va fi ca focul de puternic și de lucrător”, deci, că pruncul va fi slujitorul cuvântului lui Dumnezeu, al Cuvântului cu putere multă pe care nu mulți îl înțelegeau. De aceea, tot azi am auzit că, în loc să reflecteze asupra cuvintelor Lui, „L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui (…) ca să-L arunce în prăpastie, iar El, trecând prin mijlocul lor, s-a dus” (Lc. 4, 29-30), sau că „nici un proroc nu este bine primit în patria lui” (Lc. 4, 24). Despre cine este vorba? Despre Prorocul prin excelență, Hristos.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente