Despre călătorie în cheie creștină

E mare forfotă astăzi pe mapamond. Se circulă imens şi intens în toate direcţiile. Pe marile aeroporturi avioanele aterizează şi decolează la câteva minute. Şoselele sunt tot mai des blocate de ambuteiaje. Pustietăţile care altădată îţi ofereau şansa unor izolări (temporare sau definitive), astăzi sunt împânzite de amatorii de „iar­bă verde” (o sintagmă de ultim veac, cred).

Pentru mulţi oameni, şi pentru mine de altfel, o călătorie în stră­inătate a rămas un fel de intrare în poveste. O schimbare de de­cor, de personaje, de repere şi un alt fel de timp, dacă nu chiar o ie­şire din timp. O altă lume, oarecum fermecată şi năzdrăvană. Tre­cerea fiecărei frontiere este trăită cu intensitate şi uimire, toate elementele noii lumi (vorbă, port, arhitectură, obiceiuri etc.), privite şi developate cu avidă curiozitate.

Mi-aduc aminte de spusa părintelui Stăniloae, amintindu-şi de co­pilărie: „La început credeam că lumea din alte sate trebuie să fie alt­fel. Oamenii aceia nu pot fi oameni ca noi, trebuie să fie fiinţe, mă rog, cu totul deosebite, fantastice”. Un astfel de sentiment îl poţi încerca înaintea oricăror călătorii care te poartă spre locuri în­că necunoscute, oricât de aproape ar fi ele.

Impactul unei călătorii, precum şi urmările ei sunt foarte di­fe­rite de la persoană la persoană. Sigur că, în parte cel puţin, ele depind şi de scopul sau de motivul care-l face pe om să plece la drum. La orice nivel intelectual sau de simţire, călătoria este rezul­ta­tul unei căutări, al unei tentative de cunoaştere. Poţi călători şi să te (re)găseşti sau să te pierzi (în lume?). Poţi călători ca să cu­noşti şi ca să te cunoşti sau ca să (te) uiţi sau ca să-ţi pierzi urma. Poa­te că ceea ce diferenţiază, în ultimă instanţă, aceste reacţii atât de diferite este capacitatea de minunare. Apoi, calitatea mirării. Să nu rămâi blocat în fascinaţie, bolnav de ea.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente