Departamentul pentru Situații de Urgență va beneficia de 1.200 de ambulanțe noi

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) va primi 1.200 de ambulanțe noi, care vor intra în dotarea SMURD și a Serviciilor de ambulanță județene, inclusiv București-Ilfov, până la data de 31 august.

Potrivit unui anunț de pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru România a asigurat finanțarea necesară achiziției celor 1.200 de autospeciale.

Acestea sunt destinate atât echipajelor SMURD, cât și serviciilor publice de ambulanță, în cadrul unui demers amplu de modernizare și extindere a parcului auto pentru intervenții medicale de urgență.

Până în acest moment, au fost deja livrate 378 de ambulanțe de tip B și 96 de ambulanțe de tip C, care au fost repartizate atât către structurile SMURD, cât și către serviciile de ambulanță județene și București-Ilfov.

Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de coordonator al investiției, a semnat la finalul anului trecut contractul de finanțare pentru achiziția ambulanțelor prin PNRR. Proiectul este susținut prin componenta de asistență financiară rambursabilă a planului și are ca termen de implementare data de 31 august 2026.

Un proiect benefic la nivelul întregii țări

Valoarea totală a contractului se ridică la 1.129.717.726 lei, din care 933.651.013 lei reprezintă fonduri eligibile din PNRR. Beneficiarul investiției este Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar obiectivul îl constituie achiziționarea a 1.200 de ambulanțe noi până la 31 august.

Reprezentanții IGSU arată că acest rezultat este rodul unei colaborări interinstituționale susținute, în care DSU, alături de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Sănătății și prim-ministrul României, a reușit să asigure finanțarea completă a necesarului de ambulanțe la nivel național. Instituția subliniază că rămâne ferm angajată în direcția îmbunătățirii capacității de răspuns la urgențe și a calității serviciilor oferite populației.

Inițial, în anul 2022, fusese identificată o sursă de finanțare pentru doar 591 de ambulanțe, respectiv 470 de tip B și 121 de tip C, prin Programul Dezvoltare Durabilă.

Ulterior, odată cu revizuirea PNRR în 2025, a apărut posibilitatea finanțării întregii investiții printr-un singur program. Proiectul a fost astfel preluat și extins, urmând să fie achiziționate 1.000 de ambulanțe tip B cu tracțiune 4×4 și 200 de ambulanțe tip C, tot 4×4, ceea ce va permite reînnoirea semnificativă a parcului auto SMURD și al Serviciilor de Ambulanță Județene.

Foto credit: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)


Știri recente