La hramul de săptămâna viitoare, Schitul „Sf. Neagoe-Vodă Basarab” din Vlădești, jud. Argeș, va inaugura un simpozion anual de cultură duhovnicească.
Prima ediție va fi dedicată Sfinților Cleopa și Paisie de la Sihăstria, anunță Protos. Cosma Giosanu, starețul sfântului așezământ, de metanie de la Mănăstirea Sihăstria.
În timp ce lucrările de construcție se desfășoară în ritm susținut, schitul se pregătește să-și cinstească ocrotitorul pentru a treia oară de la înființare.
Program liturgic

Programul sărbătorii va începe joi, 25 septembrie 2025, la ora 19:00, cu slujba Privegherii în cinstea Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Vineri, în ziua de cinstire a sfântului, Liturghia de hram va fi oficiată de un sobor condus de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei.
Răspunsurile liturgice vor fi oferite de membri ai Corului psaltic Byzantion, coordonați de lect. univ. dr. Adrian Sîrbu de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Manifestările liturgice vor fi completate în aceeași zi, de la ora 17:00, cu Slujba Vecerniei și Pomenirea ctitorilor adormiți, urmată, la ora 22:00, de slujba Utreniei.
Eveniment de cultură duhovnicească
Prima parte a zilei de sâmbătă, 27 septembrie 2025, va începe, ca orice zi la o mănăstire, cu Ceasurile și Dumnezeiasca Liturghie.
A doua parte a zilei, de la ora 16:00, este rezervată Simpozionului „Sfântul Neagoe Basarab – spiritualitate și cultură”, ediția I, care se va desfășura la Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” din Curtea de Argeș (Str. Basarabilor nr. 59).
Tema primei ediții a simpozionului este „Moștenirea duhovnicească a Sfinților Cleopa și Paisie de la Mănăstirea Sihăstria”, încadrându-se astfel în tematica Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
Evenimentul va beneficia de participarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și cel care a pus piatra de temelie a Așezământului monahal „Sfântul Neagoe-Vodă Basarab”.
Invitații principali ai simpozionului vor fi părinți care au fost apropiați de Sf. Cuv. Cleopa de la Sihăstria: Arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, Ieroschim. Ștefan Nuțescu și David Gălbează de la schitul românesc Lacu din Sf. Munte Athos, Protos. Macarie Enache, duhovnic la Mănăstirea Frumoasa din Iași, Protos. Paisie Țifui, director la Sectorul Economic al Arhiepiscopiei Iașilor, și Protos. Sofian Costea din Arhiepiscopia Tomisului, care este orb din naștere și absolvent a trei facultăți.
„Ne-am gândit să recuperăm anumite informații nemijlocite de la acești părinți, care au stat lângă sfânt”, explică Protos. Cosma Giosanu, starețul schitului argeșean.
Lansare de carte

Cu prilejul simpozionului, va fi lansată și prima carte apărută la Editura Schitului „Sf. Neagoe Basarab”. Este vorba de o nouă ediție, adăugită, a cărții „Duhovnicii Sihăstriei sub cenzură comunistă”, scrisă de Protos. Cosma Giosanu.
Cartea se bazează pe teza de disertație a părintelui stareț, realizată în domeniul literaturii post-patristice. Noua ediție este completată cu un capitol de Sf. Cuv. Paisie de la Sihăstria și actualizată cu alte informații.
Schitul „Sfântul Neagoe-Vodă” Basarab are rânduială athonită și a fost înființat în data de 28 septembrie 2022. Noul așezământ monahal beneficiază de susținerea duhovnicească a monahilor de la chilia românească Buna Vestire a schitului athonit Lacu.
Află mai multe aici despre evoluția lucrărilor de construcție de la schit.
Donează

- pentru achitarea unei anumite facturi;
- donație onlineîn lei sau orice altă valută;
- donație recurentă de 50 leisau 100 lei lunar;
- 75 lei pentru o cărămidă pe care va scrie numele donatorului.
Cont Lei: RO12 RNCB 0022 1738 0523 0001
Cont Euro: RO28 RNCB 0022 1738 0523 0004
Banca: Banca Comercială Română
Email: [email protected]
Tel: +40745 535 270
Web: Sfantulneagoe.ro
Facebook: Schitul Sfântul Neagoe-Vodă Basarab
Instagram: schitulsfantulneagoebasarab
Foto credit: Schitul „Sf. Neagoe-Vodă Basarab”








