De hram, la Rădășeni

Luni, în ziua praznicului Sfinților Mucenici Ecaterina și Mercurie, Rădășenii s-au aflat în sărbătoare. Hramul bisericii vechi, ctitorită de voievodul Ștefan Tomșa, i-a strâns din nou laolaltă pe acești vrednici gospodari de la porțile Sucevei.

E toamnă târzie, cu livezi desfrunzite și cu miros dulceag de pământ hrănit din belșug de ploaia cernută peste dealuri în ultimele zile. Satul și-a deșertat bogăția de mere în hambare și beciuri, lepădând, până la anul, haina îmbibată în mireasma roadelor în pârg și așteptând, cuminte, omătul ce se va așterne peste colinele căptușite de pomi.

De sus, de la intrarea dinspre Baia, verdele copleșitor de astă-vară e înlocuit acum de tușe negre, trasate cu precizie de acoperișurile de șindrilă. Ca pălăria unei ciuperci uriașe, jos, la Fundoaia, se zărește și bisericuța de lemn, locul spre care mă îndrept. Asfaltul ud șerpuiește, alene, printre gospodăriile primenite de sărbătoare. Prin curți, totul e așezat în cea mai bună rânduială. Casele, văruite în alb, par mici pete de lumină în cenușiul ce-a pus stăpânire peste tot. Pe drum, nici țipenie de om. E dimineață și gospodarii sunt la biserică, să-și cinstească ocrotitorii. Senzația de sărbătoare a satului se resimte însă peste tot.

Chiar de n-ai ști că azi aici e hram, tot ți-ai da seama. Mă uit, din mers, la casele din Rădășeni, la ordinea ce domnește peste tot și-mi dau seama că oricâte valuri de modernitate vor trece peste satul acesta, nu vor putea altera niciodată duhul sărbătorii.

O sărbătoare în rugăciune

Burnița deasă așază picuri reci peste merii pitici din curtea bisericuței de lemn. La intrare, în casa de prăznuire, e forfotă. Gospodinele fac ultimele pregătiri pentru masa de hram. În pridvor, pe mese lungi, colaci rumeni, cât roata carului, așteaptă să fie binecuvântați întru pomenirea celor adormiți și a ctitorilor lăcașului. Dinspre biserică răzbat sunetele unduite ale cântăreților de la strană. Înăuntru pare să se fi adunat satul întreg. Tabloul e copleșitor. Bărbați împuținați de vârstă, gospodari zdraveni, trecuți de a doua tinerețe, copii, femei de toate vârstele s-au adunat între bârnele bătrâne ale ctitoriei lui Tomșa, ca în brațele ocrotitoare ale unei mame.

Îngenunchind pentru citirea Evangheliei, rădășenenii desenează o imagine vie a smereniei, a credinței sincere, netulburate și, mai ales, a unei comunități sudate.

Slujba Sfintei Liturghii, oficiată de părintele Alexie Ichim, starețul Mănăstirii Groși – Boroaia, din județul Suceava, împreună cu un sobor de șapte preoți și diaconi, slujitori la bisericile din Rădășeni și din alte localități sucevene, a fost un real moment de comuniune în rugăciune. „Astăzi suntem împreună într-o biserică ce este ctitorie voievodală, pentru a prăznui împlinirea prorociei lui David, aceea că Dumnezeu este minunat întru sfinții Săi. Dacă vom face o scurtă trecere în revistă a vieții celor doi sfinți pe care îi cinstim, ocrotitori ai bisericii și ai localității dumneavoastră, vom vedea că ei sunt cu adevărat modele de urmat. De altfel, sensul sărbătorii este ca noi să ne aducem aminte de viețile și de modelul sfinților și să-l urmăm”, a spus, în cuvântul de învățătură, părintele stareț Alexie Ichim.

Sfinții Ecaterina și Mercurie, cinstiți la Rădășeni de patru veacuri

De patru veacuri, la sfârșitul fiecărei toamne, după culesul roadelor din livezi – așa au știut să-și cinstească cei de aici ocrotitorii: în ziua hramului, mai întâi în rugăciune, la biserică. Iar Sfinții Mucenici Ecaterina și Mercurie, prăznuiți pe 25 noiembrie, au ocrotit și binecuvântat această așezare. De altfel, până nu de mult, ctitoria voievodală a lui Ștefan Tomșa de la Rădășeni a fost singura biserică parohială din țară care a purtat acest hram. „Cu puțin timp înainte de a muri, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist l-a chemat pe părintele Paul Lepădatu din București și i-a dăruit o părticică din moaștele Sfântului Mercurie, pe care o păstra în odaia sa. Părintele Teoctist i-a spus că numai la Rădășeni mai există o biserică ce poartă acest hram și că trebuie să-i promită că va ridica și el, în Capitală, o biserică pe care să o pună sub ocrotirea acestui sfânt, ceea ce s-a și întâmplat. În urmă cu doi ani am primit în dar de la părintele Lepădatu un fragment din moaștele Sfântului Mercurie pe care le primise de la vrednicul de pomenire patriarh Teoctist. Dar sfântul n-a vrut să stea prea mult singur la Rădășeni, așa că, ajutați de Bunul Dumnezeu, am reușit să aducem și o părticică din moaștele Sfintei Ecaterina, precum și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena – al doilea hram al bisericuței noastre”, a explicat pr. Constantin Rotar, parohul bisericii de lemn din Rădășeni.

Un exemplu de comunitate creștină

Așa cum e datina, ziua hramului bisericii a adunat în rugăciune nu doar localnici, ci și oaspeți din împrejurimi, căci hramul de aici, descris atât de frumos de condeiul neîntrecut al lui Sadoveanu, în „Oameni și locuri”, e vestit în toată zona. „Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să ne întâlnim, preoți și credincioși, la această mare sărbătoare a satului nostru. Este un moment de mare bucurie duhovnicească. De 402 ani, mulțime de credincioși s-au perindat prin această sfântă biserică în care acum ne rugăm și noi, cinstindu-i pe cei doi Sfinți Mucenici Mercurie și Ecaterina. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în ziua cea mai dragă satului nostru”, a spus, cu emoție, părintele paroh Constantin Rotar.

Aici, la Rădășeni, poate mai mult decât oriunde în altă parte, am regăsit spiritul vechilor așezări: unite și la bine, și la greu și cu preotul călăuzindu-i și strângându-i în sânul bisericii. Cu părul nins, cu vorba așezată, cu ochii și cu inima deopotrivă pline de bucurie, părintele Rotar seamănă cu un bunic sfătos, gata să-și povățuiască nepoții, împletind înțelepciunea cu câte o zicere moldovenească plină de duh. Iar oamenii locului și l-au însușit cu totul, ca pe un bun de preț. „Vrednic om, părintele nostru!”, îl caracterizează sumar, dar cuprinzător.

Hramul de azi – ca odinioară

După slujbă a urmat ospățul de hram, cu bucate de post, pregătite cu drag de gospodinele de la Rădășeni. Un alt moment de bucurie, de împărtășire și de regăsire între toți cei ai acestui loc. Am plecat din satul în care mărul e împărat cu sentimentul că am coborât, preț de câteva ceasuri, în liniștea, calmul și frumusețea altui timp. O vreme în care oamenii aveau grijă întâi de suflet și apoi de trup, în care sfada și gâlceava erau rare, în care graba și înstrăinarea erau aproape necunoscute. Și i-am dat dreptate lui Sadoveanu. Hramul de la Rădășeni merita pomenit în cărți. (Reportaj semnat de Otilia Bălinișteanu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 27 noiembrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente