De ce este Sfântul Iosif de la Partoş ocrotitorul pompierilor

Sfântul Iosif cel nou de la Partoş a salvat prin rugăciunile sale Timişoara, în anul 1652, iar pentru această minune, Corpul Pompierilor Militari l-a ales ocrotitor al celor care luptă cu flăcările. Hotărârea a fost ratificată prin decizia Sfântului Sinod din februarie 1997.

În Viaţa Sfântului Iosif, scrisă de Damaschin Udrea, se menţionează că „în anul 1652, dela Pălanca cârnă (denumire populară a cartierului Palanca Mică) au început să iasă fum şi foc mare s-au atătat cu vâlvătăi până la cer şi vânt mare s-au pornit ş-au dus focul cătră Palanca Mare”.

Se pare că incendiul a fost pornit de armatele otomane. Oricum, distrugerea cauzată de focul ce a cuprins oraşul a fost foarte mare. Aceeaşi cronică precizează că „vântu au dus scântei prăstă cetate şi s-au aprins şi dughenile jidovilor dă supt zidul Iosimi, iară d-acolo focu s-întins cătră casele topciilor şi-au început să ardă dăla apus cetatea, ş-au ars din trei părţi palăncile şi pârjolu au ajuns şi la oborul vaidei şi de acolo la casa paşei, iară în jos măido (aproape) la beserecă unde-o slujit sf Metropolit Iosif iară lumea prăstă tot au fugit ţipând. S-au ars căşi şi oameni şi mucri şi copii au murit arşi”.

Sf. Iosif de la Partoş. Sursă foto: Doxologia.ro

În faţa flăcărilor, Sfântul Mitropolit Iosif, deşi avea o vârstă venerabilă, 82 ani, a dat dovadă de curaj şi s-a rugat ca Bunul Dumnezeu să ocrotească oraşul şi pe locuitorii lui. Acatistul Sfântului Iosif ne prezintă atitudinea ierarhului în faţa focului:

„Atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timişoarei”, se menţionează în Icosul 7, „nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale şi oprind, prin ploaia năprasnică pe care cerul a trimis-o ţie în ajutor, întinderea focului”.

Damaschin Udrea evidenţiază reacţia plină de curaj şi credinţă a sfântului în contextul incendiului:

„Iară atunci Sf. Metropolit au eşit în odăjdii din sf besericaă şi s-au întors cu faţa la foc şi-au privit prăpădul, pră care vântul l-au adus acuş’ cătră beserecă, şi s-au uitat la lumea ce-au năbunit dă spaimă ş-au căzut El în genunchi pră treptele beserecii şi-au atins ţărâna cu fruntea ş-au stat aşa şi s-au rugat”.

„Iară dăla miazăzi nouri negri s-au văzut atunci nălţându-se şi fulgere au tunat cu grozăvie, iară într-o nimica dă ceas s-au pornit ploaie cum nu s-au mai pomenit d-au curs apele ca potopul ş-au încetat focul ş-au stins tăciunii ş-au spălat toate urmele prăpădului. Iară când au fost aproape dă chindie s-au luminat ceriu iară, ş-au eşit 7 curcubeie unu prăstă altu, iară sf. Metropolit atunci s-au sculat dân genunchi şi odăjdiile lui au fost uscate, n-atinse nici dă un strop dă ploaie”.

După această rugăciune puternică, Sfântul Iosif s-a retras în chilia sa, „iară după aceea, când au eşit şi s-au arătat la lume, ne spune cronica, au avut semnul sfintei Cruci ars pră dosul palmei dăla mâna stângă, numa sămnul nu au fost roşu, numa au fost ca aurul curat ş-au luminat la umbră. Si ăsta sămn l-au avut până l-au pus În mormânt”.

De asemenea, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, la solicitarea Asociației Coșarilor din România, devine, prin decizia Sfântului Sinod adoptată în sesiunea din 28-29 octombrie 2014, și ocrotitorul și protectorul coșarilor (hornarilor) din România.

Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1956.

Foto credit: Public domain


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente