Prin toată grija și osteneala în lucrarea cea întru Dumnezeu, cu iubire pentru Hristos și semeni, părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim și-a împlinit chipul zugrăvit cu nesfârșită răbdare hristică pentru veșnicie. Pe 14 septembrie s-au împlinit 12 ani de când rugăciunile lui ne ocrotesc părintește din cerurile lui Dumnezeu.
Pe părintele Sofian îl căutau mulți oameni. Era foarte asaltat și solicitat cu probleme duhovnicești. Dar eu nu auzisem de părintele. Venisem în București din provincie, lucram în învățământ. Terminasem Artele Plastice la Iași și am întâlnit un monah la Mănăstirea Slatina care mi-a vorbit despre pictura bisericească. Era prin anul 1972. Vremurile erau tulburi. Nu eram eu prea orientat spre biserică. Gândul că voi da admiterea la pictură bisericească a fost ca un fulger. Pentru mine s-a deschis rapid și surprinzător o altă perspectivă. Pe atunci vicar patriarhal era PS Antonie Ploieșteanul, viitorul mitropolit al Ardealului. Întâlnirea cu părintele Sofian s-a petrecut pe când eu căutam de lucru. Cineva îmi spusese că părintelui, care avea șantier de pictură în București, îi trebuia un ucenic.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
