Vă prezentăm cuvintele rostite la înmormântarea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie – 5 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria:
Sufletul Părintelui Cleopa a intrat prin porțile împărătești ale Bisericii strămoșilor noștri din ceruri
Scrisoare cu prilejul înmormântării Arhim. Cleopa Ilie a vrednicului de pomenire Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist și citită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:
„După vigoarea sa sufletească și după prezența sa vie și binefăcătoare, atât în sânul sfințitei obști ascultătoare a Mănăstirii Sihăstria, cât și în largul nesfârșit al Ortodoxiei, al Creștinătății și chiar al lumii, nu ne așteptam ca Părintele sufletesc al atâtor monahi și creștini și al nostru al tuturor, să fie chemat în lumina neînserată a Prea Sfintei Treimi.
Lăsând pământului ceea ce i se cuvine lui spre a fi așezat între părinții și frații săi de ucenicie și ascultare din cimitirul mănăstirii, sufletul Părintelui Cleopa a intrat prin porțile împărătești ale Bisericii strămoșilor noștri din ceruri, unde va începe cealaltă viață întru bucuria Domnului nostru Iisus Hristos, alături de toți binecuvântații Părintelui Său.
În ciuda anilor și a nevoințelor sale zilnice în asistența sufletească a mulțimilor de credincioși, monahi, demnitari și preoți, și în ciuda sfaturilor de a se mai odihni, Părintele Cleopa îi întâmpina pe toți cu prospețimea gândului și cu puterea cuvântului. Acesta, cuvântul și privirea de sub streașina sprâncenelor, îl legau cu toți ascultătorii contopindu-și personalitatea prin sfaturi, compătimiri ușurătoare de poveri lăuntrice, sau pătrunse de biciul cel nevăzut de îndepărtare a păcatului, ca în cele din urmă să devină chipul Păstorului purtând pe umeri oaia cea dobândită din lăcomia lupului răpitor de suflete. Deși ceata ascultătorilor ce-i răpeau zilnic liniștea și timpul de odihnă era constituită în gene ral din persoane de vârstă fragedă și din cele cu tâmplele cărunte, și deși receptivitatea era deasemeni diferită, potrivit gradului de cultură, gândul marelui duhovnic se făcea înțeles cu valoarea lui întreagă de către fiecare participant, actualizându-se din zi în zi slăvită și cea mai presus de fire minune a limpezimii și înțelegerii dumnezeieștilor adevăruri ca la Cincizecime.
Împletirea gândurilor și a simțămintelor sale de iubire cu setea de cunoștințe și de vindecări ale mulțimilor de credincioși și pelerini, care zilnic îl asaltau apoi cu întrebări personale, neobositul părinte devenea una cu ei. Le deslușea nedumeririle, la lămurea întrebările, le împărtășea durerile și nu uita să descrețească frunțile cu întâmplări și pilde vesele, dar ziditoare de suflet. Această zilnică întâlnire cu toți cei ce poposeau în fața chiliei sale constituia un fel de plinire a existenței lui de o viață întreagă. Această experiență reînnoită din zi în zi a și constituit izvorul limpede și bogat al predicilor tipărite, cerute și căutate de preoți și credincioși.
După a noastră puțină cunoaștere și modestă apreciere, taina vieții, nevoințelor, slujirilor ascultătoare, jertfelnice și totale ale acestui autentic monah, grăitor de Dumnezeu și trăitor statornic al frumuseților celor cerești, Părintele nostru Cleopa a înscris cu darul lui Dumnezeu, odată cu numele său și cel al monahismului românesc și pe cel al Bisericii noastre în Sfânta Cronică a Isihasmului, roditor din adâncimea istoriei noastre și în adâncimea sufletelor celor iubitori de frumos, agonisind în inimă vistieria rugăciunii de unde în întreaga sa viață a zvâcnit Numele lui Iisus.
Pildă și chip de nevoință tuturor întru desăvârșirea la care suntem chemați în această clipă de vremelnică despărțire, să ne plecăm genunchii sufletului în fața rămășițelor pământești ale mult prețuitului Părinte Cleopa și să rugăm pe Prea Sfânta Treime și pe Prea Curata Maica lui Dumnezeu să ne ajute a sluji Biserica și neamul cu credincioșia și statornicia Arhimandritului Cleopa.
Prea Cuvioase Părinte Victorin, iubiți părinți și frați ai Sfintei Mănăstiri Sihăstria, nu vă întristați, rogu-vă împreună cu Sfântul Apostol Pavel. Mulțumiți lui Dumnezeu că în calitate de fii ai săi duhovnicești, ai Părintelui Cleopa, sunteți și moștenitori ai bogățiilor lui, agonisite de el în acest loc sfânt: iubirea, rugăciunea, viețuirea în comuniune sfântă, în gândire, în ascultare, în răbdare, în statornicie și în unitatea Treimică. Vegheați și păstrați această moștenire, a noastră, a tuturor. Așa vă veți bucura în Domnul, că sunteți ucenicii unui mare Avvă, bucurându-ne astfel și pe noi, membri ai Sfântului Sinod, și pe I.P.S. Mitropolit Daniel, ucenicul iubit și prețuit de adormitul întru Domnul Părintele și fratele nostru, Arhimandritul Cleopa.
Cunoscând adevărul că al Domnului este pământul și plinirea lui, să-1 însoțim acum cu cântarea: Veșnica lui pomenire!
Dată în Reședința Sfintei Patriarhii, 4 decembrie 1998”
Părintele Cleopa, contemporan și prieten al sfinților din toate veacurile
Cuvânt la înmormântarea Arhim. Cleopa Ilie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:
„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor cuvioși ai Săi” Ps. 115, 6
Îndoliată adunare,
Trecerea la viața veșnică a Prea cuviosului Părintelui nostru Cleopa Ilie este pentru Biserica noastră o mare pierdere și o negrăită durere sufletească. Prin moartea Părintelui Cleopa, Biserica de pe pământ a pierdut din mijlocul ei, un monah sfânt, un duhovnic teolog și un misionar statornic de o neprețuită valoare spirituală și imensă importanță.
Într-o vreme în care lumea se secularizează și se adâncește în confuzie spirituală, ce este mai de preț decât să întâlnești un creștin sfânt, trăitor al tradiției neîntrerupte a Bisericii?
Părintele Cleopa nu doar cunoștea intelectual scrierile marilor părinți ai pustiei și ai marilor lavre, ci el însuși a trăit zi cu zi, peste 70 de ani, viață de monah după canoanele și regulile părinților întemeietori și organizatori ai vieții monahale: Sfinții cuvioși Antonie, Pahomie, Paisie și Sava cel Sfințit a cărui pomenire o facem azi, 5 decembrie, în ziua înmormântării Părintelui Cleopa. în viețuirea sa sfântă, fidelă tradiției Bisericii nedespărțite, Părintele Cleopa era pentru noi ca un contemporan și prieten sfinților din toate veacurile. De aceea, el împărtășea în jurul său, în conștiințe și în inimi, o siguranță și o pace pe care o dă numai comuniunea sfinților.
Părintele Cleopa spunea adesea: „Noi suntem aici o mănăstire tradițională, după regulile părinților de odinioară”, și nu înceta să dea exemple de mari nevoitori din mănăstirile românești care au trăit în timpul nostru ca și părinții sfinți de odinioară, arătând că tradiția adevărată nu aparține doar trecutului, ci este mărturie că același Duh Sfânt de altădată lucrează și astăzi în Biserica lui Hristos.
Părintele Cleopa nu a pus niciodată părerea sa personală mai presus de învățăturile Sfinților Părinți și nu a micșorat entuziasmul nevoinței sale sub pretextul că astăzi ar fi imposibil de împlinit sfintele canoane.
Dar este drept, el n-a cerut nimănui niciodată să împlinească ceea ce el însuși n-a practicat personal. Sever cu sine însuși și mai îngăduitor cu alții, el a arătat că tradiția devine vie printr-o creștere duhovnicească sau printr-un spor treptat în nevoință, în pocăință și în sfințenie.
Părintele Cleopa a rămas totdeauna fidel deplin tradiției monahale, dar tradiția nu era pentru el nici constrângere și nici crispare, ci rânduiala viețuirii în plinătatea prezenței Duhului Sfânt Care trezește în om râvnă necontenită și dor nemărginit după sfințenie. Tradiția a fost pentru el comuniune sfințită de-a lungul veacurilor și el era în această comuniune liberă și fermă.
Ca duhovnic, Părintele Cleopa era un învățător sfătuitor și un sfătuitor teolog, dar învățătura lui era învățătura sfinților. Tot ce învăța avea temei în Sf. Scripturi și Sfinții Părinți, nu era o opinie arbitrară, ci comuniunea de gândire ortodoxă universală, profund teologică și profund umană. De aceea, l-au ales pe el ca duhovnic ierarhi și monahi, demnitari de stat și oameni de rând, profesori universitari și țărani simpli. El îi iubea și îi sfătuia pe toți părintește. De aceea, în mod irezistibil fiecare se bucura să-i fie fiu duhovnicesc. El iubea toată făptura, oameni și munți, păsări și flori, câmpuri și stele. Vedea totul ca pe o Sfântă Liturghie cosmică.
El avea darul de a spune lucruri adânci într-un limbaj simplu și pe înțelesul tuturor, înțelepciunea lui venea, deodată, din multa citire a căiților sfinte, dar și din multă rugăciune și multă nevoință. Sfatul lui duhovnicesc, argumentat cu cărțile sfinte, dădea siguranță și certitudine de adevăr intelectualului și teologului și crea bucurie și admirație în sufletul omului simplu. Zecile de mii de fii și fiice duhovnicești care au venit la chilia lui au simțit că el era aproape de orice om. De acum înainte, Părintele Cleopa duhovnicul nu mai poate fi găsit la chilia sa, dar el rămâne tainic prezent cu sfatul său luminos și binefăcător în conștiințele și inimile celor care l-au avut părinte duhovnicesc; rămâne prezent în sfaturile sale scrise în cărți și scrisori sau înregistrate pe casetă. Dar pe de altă parte, și fiii lui duhovnicești vor rămâne pururea prezenți și purtați în rugăciunile sale care vor continua și în ceruri, fiindcă un duhovnic adevărat ajută nu numai cu sfatul pe fii săi duhovnicești, ci și cu multele sale rugăciuni pentru mântuirea lor.
Misionar statornic în chilie, Părintele Cleopa a arătat într-un fel minunat cum cineva poate să aducă lumea la Dumnezeu, să schimbe vieți, să vindece răni, să hrănească suflete, nu cutreierând lumea, nu bătând din ușă în ușă, ci deschizând cu dragoste părintească ușa chiliei sale și ajutând pe fiecare păcătos să-și deschidă propriul său suflet pentru a se întâlni cu iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii.
Părintele Cleopa a fost un mare misionar prin cuvântul vorbit în predică, prin cuvântul scris, dar și prin felul său de a viețui și felul său de a se purta cu oamenii. Părintele Cleopa a fost, deodată, un om al tradiției și al timpului prezent, știind să distingă între esențial și secundar, între valoarea nemărginită a fiecărui suflet omenesc și limitele și neputințele firii omenești căzute în păcat. El a fost mereu misionar, tocmai pentru că a știut, în orice împrejurare, să urască păcatul, dar să iubească pe păcătos; să trezească în fiecare om dorința de a-și înnoi viața și bucuria de a crede în Dumnezeu.
Părintele Cleopa a fost mare misionar pentru că a îmbinat severitatea nevoinței personale cu bucuria vieții în comuniune frățească, a cunoscut lupta cu ispitele și pacea pe care o dobândește sufletul prin iertare și izbăvire de păcate.
Părintele Cleopa a arătat în felul său de a trăi că viața creștină este Crace și înviere, strădanie și bucurie, suspin și speranță. De aceea, în mănăstirea sa, deși izolată în munți, el n-a creat niciodată, nimănui, sentimentul izolării. Misiunea cea mai mare pe care Părintele Cleopa a împlinit-o aici era aceea de a primi în mănăstire oameni încărcați de grijile și problemele din lume și de a-i trimite apoi acasă, în lume, oameni purtători ai bucuriei iertării și ai dorului de viață nouă și sfântă. Prin felul cum primea pe credincioși, cum se ruga pentru ei și cum îi sfătuia, Părintele Cleopa a făcut din fiecare fiu duhovnicesc, monah sau mirean, un misionar ortodox fără zgomot, fără ambiții de a cuceri lumea aceasta, ci un lucrător mai harnic pentru mântuire.
Într-o vreme în care România este asaltată de „misionari” veniți din afara țării folosind mai mult mijloace materiale și exterioare, misionarul nostru, Părintele Cleopa, ne arată că numai întru atât suntem misionari în lume cât ne lepădăm de duhul lumesc și ne umplem de Duh Sfânt.
Trupul Părintelui Cleopa se mută astăzi, de la chilie în cimitir, dar duhul lui de rugăciune unește pământul cu cerul și adună laolaltă pe toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit. Chilia sa va fi de acum înainte un muzeu pentru pelerini, o icoană a unui loc de rugăciune, care ne îndeamnă să ducem cu noi în lume darurile duhovnicești pe care le-am primit de la Biserică prin rugăciunile sfinților.
În aceste clipe de mare durere pentru întreaga obște a Mănăstirii Sihăstria, pentru noi toți cei prezenți aici și pentru toți cei care l-au prețuit pe Părintele Cleopa, rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletul lui împreună cu drepții și sfinții cuvioși, să asculte și acolo, în ceruri rugăciunile părintelui nostru duhovnic pentru Biserica și poporal nostru, pentru noi toți.
Veșnica lui pomenire!
Părintele Cleopa, un vrednic continuator al tradiției monastice paisiene din Moldova
Cuvântul vrednicului de pomenire I.P.S. Antonie, Mitropolitul Ardealului, la înmormântarea Părintelui Ilie Cleopa și citit de P.S. Episcop Visarion al Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului:
„Am aflat cu profundă durere vestea trecerii la cele veșnice, la început de lună decembrie, a mult iubitului nostru părinte duhovnicesc, sfătuitor și dascăl sufletesc, Arhimandrit Cleopa Ilie.
Duhovnic renumit, dascăl de conștiință al miilor de pelerini de pe tot cuprinsul țării, ascet desăvârșit și rugător tainic, Părintele Cleopa a trecut dincolo, în zările veșniciei, cu pecetea credinței în învierea cea de obște, cu nădejdea bunătăților celor viitoare și cu conștiința că și-a încheiat călătoria și lupta cea bună și că și-a făcut datoria pe deplin.
Părintele Cleopa a fost pe parcursul întregii sale vieți un vrednic continuator al tradiției monastice paisiene din Moldova, vorbind fără de răgaz credincioșilor, scriind și luptând pentru apărarea dreptei credințe, îndrumând mii de conștiințe, împărtășind tuturor curaj, mângâieri și speranțe și încercând să impună o linie morală în viața de toate zilele pentru cei ce-1 cercetau.
Părintele Cleopa a fost un rănit permanent de durerile, de suferințele, de bolile oamenilor și de prea multele lor păcate dar, în același timp, a fost mereu senin, plin de bunăvoință, îngăduitor, milostiv și iertător.
Toți cei ce au trecut prin chilia lui au ieșit cu hotărârea de a fi mai buni și mai drepți, mai apropiați de Dumnezeu și de semeni.
A fost un om de o mare și autentică smerenie și cu toate că se bucura de o popularitate deosebită, aceasta nu i-a atins cu nimic modestia și smerenia pentru că el nu vedea popularitatea, ci vedea doar oameni cu dureri sufletești și trupești care veneau la el să se vindece.
La Părintele Cleopa totul a fost natural, nimic n-a fost artificial sau improvizat și acesta a fost motivul pentru care a fost iubit și apreciat de toți cei ce l-au cunoscut și în primul rând de credincioșii care vedeau în el un adevărat izvor de înțelepciune, de sfințenie și de har.
Acum, la trecerea lui dincolo, în împărăția cerurilor, îi aducem smerit omagiul nostru de ucenic, și rugăciunea fierbinte către Părintele Luminilor de a-i așeza sufletul în ceata bineplăcuților și aleșilor Săi, iar pilda și râvna vieții sale să ne fie tuturor un imbold întru slujirea lui Dumnezeu și a semenilor.
În veci pomenirea lui!”
Părintele Cleopa cel mai mare duhovnic al secolului nostru
Cuvântul vrednicului de pomenire al I.P.S. Mitropolit Bartolomeu, pe atunci Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului la înmormântarea Părintelui Ilie Cleopa:
„Fericit este cel pe care l-ai ales și l-ai primit; locui-va în curțile Tale” (Psalm 64, 4)
Stihul acesta l-am avut în minte alaltăieri dimineață, când printr-un telefon aflam că Părintele Cleopa a fost mutat la Domnul. Și tot atunci am știut că voi veni la Sihăstria astăzi.
În toamna anului trecut am fost aici și, ca de obicei, am urcat la chilia de sus a Părintelui Cleopa, am stat de vorbă și, la sfârșit, ne-am îmbrățișat ca de obicei, dar mi-a spus: „De acum ne vedem la poarta Raiului; până atunci să vii la înmormântarea mea și să-mi cânți „Veșnica pomenire””. Veșnica lui pomenire!
Iubiți credincioși, Nu spun nimic nou afirmând că Părintele Cleopa a fost cel mai mare duhovnic al secolului nostru. El se va menține în amintirea noastră prin toată viața lui, prin toată ruga lui, prin toate scrierile lui care ne rămân. A fost un mare duhovnic nu pentru că a știut să asculte sau pentru că a știut să vorbească, ci pentru că a știut să îndrume și să stăpânească duhovnicește. El a realizat marea performanță a duhovnicului de a nu fi doar confesor, ci de a fi prieten și călăuzitor. Părintele Cleopa ne-a dăruit tuturor, de-a lungul deceniilor, nu numai iertare de păcate sau mustrare, ne-a dăruit speranță. El ne-a fost tuturor, celor ce am trecut pe la scaunul său, prin chilia lui, izvor de speranță pentru miile, zecile și sutele de mii de credincioși din toată țara care i-au ascultat cuvintele. Părintele Cleopa a fost un viteaz al duhovniciei noastre românești. A făcut din Mănăstirea Sihăstria un Athos al poporului român, dar raza lui a strălucit din hotar până-n hotar și dincolo de hotare. El a fost acela care a înflăcărat, iar de-a lungul deceniilor de dictatură, aflați de la mine acest adevăr: Dictatorul ținea în palmă un mic aparat de represiune, Părintele Cleopa ținea în palmă poporul român întreg, prin toată credința și evlavia lui. Prin aceasta a fost un dătător de speranțe și un întăritor de suflete. Astfel, ca om, Părintele Cleopa era înțeleptul cu minte de bătrân și cu sufletul de copil. Plângea ca un copil, se supăra ca un copil, râdea ca un copil și se bucura ca un copil. Rar pe lume ne este dat să vedem un asemenea om, curat la suflet și fără vicleșug.
Părinte Cleopa,
În seara aceasta, Moș Nicolae le aduce daruri copiilor cuminți. In seara aceasta, Moș Nicolae îi va face un dar copilului Cleopa. Îl va aștepta la poarta împărăției cerurilor, i-o va deschide alături de Sfântul Petru și-l va înfățișa lui Dumnezeu. Și va spune: „Doamne, iată pe copilul Cleopa, pe acesta Tu, prin Prea Sfânta Ta Maică, l-ai ales de la vârsta de un an să Te slujească și să Te mărturisească. Primește-l pentru că Tu l-ai ales, Tu l-ai chemat la Tine și, de acum, în curțile Tale fă-i sălaș”. Amin.
Părintele Cleopa predica acum prin rugăciune
Cuvântul I.P.S. Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, la înmormântarea Părintelui Cleopa Ilie:
„După cuvântul I.P.S. Bartolomeu, care l-a cunoscut din generație pe Părintele Cleopa, pentru că vin din generația teafără a unor începuturi, altele decât începuturile noastre, aș vrea mai curând să dau glas nouă, celor care l-am cunoscut de nevoie pe Părintele Cleopa. Pentru că erau eparhii fără mănăstiri și fără duhovnici, erau sate întregi însetate, și locul acesta, prin glasul Părintelui Cleopa, a chemat în chilie, care a devenit lumea noastră spirituală, și Părintele Cleopa – care a intrat trei zile bătând în toaca unui fag – parcă de atunci a chemat țara întreagă și aproape lumea întreagă, cea creștină și cred că și alții care s-au convertit la creștinism auzindu-l pe Părintele Cleopa. A iubit chilia și pustia, dar lumea iubitoare de chilie și de pustie din lume a venit aici fără ca Părintele Cleopa să o cheme. A iubit singurătatea și lumea a învățat ce înseamnă singurătatea. Noi, cei care astăzi ne-am adunat aici, am învățat că monahismul are un nou rol, astăzi, la sfârșit de mileniu, are un rol misionar. Poate nimeni n-a făcut mai multă misiune decât Părintele Cleopa, iar la Sihăstria am venit ca să ascultăm, nu ca să vorbim, și iată că astăzi ne vorbește din nou Părintele Cleopa. Din toate locurile, din toate colțurile țării, să nu uităm, iubiți frați creștini, mai ales că ne-a iubit atât de mult și pe cei din lume, ca și pe cei din mănăstire. Să nu uităm că în decembrie, când ar fi trebuit să trosnească pietrele, iată că Dumnezeu, astăzi, la pomenirea Sfântului Sava cel Sfințit, ne-a încălzit prin prezența Părintelui Cleopa care ne-a lăsat cuvântul său. Să ascultăm de Dumnezeu și să umplem cetățile mănăstirilor, ca și astăzi, pe întinsul neamului nostru, împreună cu Părintele Cleopa care, și prin plecare, ne lasă cea mai frumoasă predică vie cu arhierei, cuvioși părinți, stareți și starețe și poporul dreptcredincios.
Așa să ne ajute Dumnezeu să rămânem cu imaginea Părintelui Cleopa, al lumii creștine întregi!
Dumnezeu să-l odihnească și în sufletele noastre!”
Viața și nevoința marelui duhovnic și arhimandrit Cleopa Ilie
Cuvântul P. Cuv. Arhim. Victorin Oanele, starețul M-rii Sihăstria, la trecerea la cele veșnice a Părintelui Cleopa Ilie:
„Astăzi petrecem pe ultimul drum, pe drumul veșniciei, pe unul din cei mai mari Părinți, stareți și duhovnici ai monahismului românesc în acest secol – pe Arhimandritul Cleopa Ilie. Toți suntem întristați pentru plecarea Prea Cuvioșiei Sale la Dumnezeu și toți îl plângem pentru că pe mulți dintre noi – de la ierarhi până la credincioșii de rând -, ne-a crescut, ne-a spovedit, ne-a îmbărbătat și ne-a sfătuit duhovnicește.
De aceea, astăzi toți suntem întristați pentru plecarea Prea Cuvioșiei Sale la cele veșnice, întru lumina lui Hristos cea neînserată. înalt Prea Sfințiții Ierarhi îl regretă, pentru că le-a fost duhovnic și vestit apărător al Ortodoxiei; călugării și maicile îl plâng, pentru că i-a crescut sufletește și i-a mărturisit de păcate; sihaștrii din munți se roagă pentru el și îl regretă, căci el le-a fost sfetnic de taină și înaintemergător în nevoința pustnicească; iar evlavioșii preoți și credincioși de peste tot îl plâng pentru că le-a fost tată sufletesc, povățuitor, mângâietor și un mare îndrumător pe calea mântuirii.
Însă, trebuie să mărturisim că Părintele Cleopa de mulți ani dorea să meargă la cele veșnice! Numai rugăciunile și lacrimile ucenicilor săi – călugări și credincioși – l-au mai ținut în viață, printre noi, până acum. Sfinția -Sa niciodată nu ne vorbea cu groază despre moarte, niciodată nu se temea de ceasul cel mai de pe urmă, căci era pregătit de mulți ani pentru viața cea veșnică.
Cu adevărat, Părintele Cleopa, părintele nostru, al tuturor, voia să plece la Hristos. El dorea să vadă Raiul cât mai curând. El nu se temea nicio-dată de moarte, despre care ne vorbea atât de mult, căci purta în sufletul său lumina învierii. De aceea, mereu ne spunea tuturor: „Așa cum vă văd pe toți aici, așa vreau să vă văd în Rai! Așa, părinților și fraților! Aduceți-vă mereu aminte de ceasul morții și în veac nu veți greși!”.
Iată și câteva cuvinte despre viața Părintelui Cleopa:
S-a născut în anul 1912 în comuna Sulița, din județul Botoșani, într-o familie aleasă de Dumnezeu și binecuvântată cu zece copii. Părinții săi, Alexandru și Ana Ilie, erau buni creștini și trăiau din munca câmpului, fiind în sărbători nelipsiți de la biserică. Patru din cei zece copii au murit de mici, iar cinci din cei șase frați rămași în viață au intrat în cinul monahal. Trei frați: Vasile, Gheorghe și Constantin au intrat, în anul 1929, în obștea Mănăstirii Sihăstria, care era atunci un mic schit de lemn povățuit de marele stareț Ioanichie Moroi, un adevărat călugăr cu viață sfântă. Al patrulea frate, Mihai, a răposat ca rasofor în Schitul Cozancea – Botoșani, iar sora lor, Ecaterina, s-a nevoit la Mănăstirea Agapia Veche.
Toți frații Părintelui Cleopa au răposat de tineri. Apoi a adormit în Domnul și tatăl lui, în anul 1944. Mai rămăsese doar el, la Sihăstria, și cu mama sa văduvă, acasă.
După ce face armata la Cernăuți, în anul 1936, fratele Constantin a fost călugărit de starețul său, Ioanichie, și rânduit să pască oile schitului. După zece ani de ascultare la oi, în anul 1942, bătrânul stareț a căzut bolnav la pat, iar călugării din obștea Schitului Sihăstria au urcat cu toții pe munte, la stână, unde Părintele Cleopa tundea oile, și l-au silit să le fie stareț.
Așa a ajuns Părintele Cleopa locțiitor de stareț, ajutând pe bătrânul său părinte duhovnicesc până în anul 1944, la 5 septembrie, când Protosinghelul Ioanichie Moroi s-a strămutat la cele veșnice.
Fiind silit de toți să primeasă preoția, el nu voia. însă, în toamna aceluiași an, mergând cu frații la culesul strugurilor, aproape de orașul Buhuși, o femeie evlavioasă, prin pronia divină, văzând pe călugări, a ieșit în fața Părintelui Cleopa și i-a zis: „Părinte, iată, a rămas la mine în casă, de la un preot militar, acest epitrahil, un Liturghier și un toiag preoțesc și le dau sfinției tale, să le duci la mănăstire, poate trebuiesc cuiva, că eu nu am ce face cu ele”.
Părintele Cleopa le-a luat și a zis în sine: „Oare, nu cumva este un semn de la Dumnezeu ca să primesc Preoția și egumenia Sihăstriei?”. Toți cărora le-a spus de aceasta au cugetat la fel. La 27 decembrie 1944, a fost hirotonit diacon, iar la 23 ianuarie 1945, a fost hirotonit preot la Mănăstirea Neamț, fiind apoi numit egumen la Sihăstria.
În doi ani de zile obștea Schitului Sihăstria ajunsese la peste 70 de viețuitori. Atunci Patriarhul Nicodim a ridicat Schitul Sihăstria la rang de mănăstire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie a fost hirotesit arhimandrit și numit stareț al acestei mănăstiri. După încă doi ani, Arhimandritul Cleopa cu încă treizeci de monahi și ieromonahi din Sihăstria au fost transferați la Mănăstirea Slatina – Suceava. Aici au format o obște model de aproape 170 călugări și frați – o adevărată academie duhovnicească.
Părintele Cleopa, însă, a fost și prigonit sub vechiul regim ateist, fiind nevoit să se retragă în adâncul Munților Carpați de trei ori, între anii 1948 – 1964, ca mare pustnic, numărând în total aproape zece ani de singurătate și viață pustnicească.
în anul 1964, Arhimandritul Cleopa se reîntoarce la metanie, de unde nu va mai pleca niciodată până la mutarea sa din viață.
Din acest an Părintele Cleopa face misiune duhovnicească la nivel național și chiar european, fiind permanent tot mai căutat și solicitat să mărturisească, să dea sfaturi la credincioși de toate vârstele și nivelele, să țină aproape zilnic mici cuvinte de suflet, să răspundă la tot felul de întrebări ortodoxe și de zidire creștinească.
În anul 1968 se duce la cele veșnice mama sa, Agafia Ilie, călugărită în anul 1947 în obștea Mănăstirii Agapia Veche, fiind acum în vârstă de 94 de ani. In anul 1990, după mai bine de douăzeci de ani, se mută la Domnul și duhovnicul său, ieroschimonahul Paisie Olaru, care l-a crescut de mic. Rămas aproape singur, Părintele Cleopa nu încetează să învețe credincioșii pe calea mântuirii, făcând misiune cu tot felul de oameni, până în ultimele zile ale vieții sale. Se ruga mult, spovedea pe cei apropiați, îmbărbăta pe toți și stătea în așteptare.
Marți, 1 decembrie, după-amiază, a spus ucenicilor lui: „Citiți-mi Acatistul Mântuitorului!”. Apoi a zis: „Citiți-mi și rugăciunile dimineții!”. Ucenicii i-au spus: „Părinte Cleopa, dar acum este ora de Vecernie. Mâine dimineață le vom citi. Bătrânul, ca un înainte văzător ce era, le-a spus: „Acum să-mi citiți rugăciunile dimineții, căci mă duc la frații mei!”.
Într-adevăr, Părintele Cleopa știa că va pleca la Domnul după miezul nopții și voia să aibă rugăciunile dimineții citite, când va pleca din trup. A adormit întru Hristos ca un copil în brațele mamei sale, la orele 2,20, pe 2 decembrie, împăcat cu sine, cu Dumnezeu și cu noi toți.
Aceasta a fost pe scurt viața și nevoința marelui duhovnic și arhimandrit Cleopa Ilie, părintele sufletesc al Mănăstirii Sihăstria și al multor părinți, maici, ierarhi și credincioși din toată țara și chiar de peste hotare.
Deși Prea Cuvioșia Sa nu era teolog cu studii, totuși, prin viața și sfințenia sa, a dobândit de la Dumnezeu darul cunoștinței, al înțelegerii și al uimitoarei sale memorii. Totodată el a scris peste zece cărți duhovnicești și de apărare a credinței ortodoxe, mult căutate astăzi.
Cu adevărat, Părintele Cleopa, dacă voia, cu harul lui Hristos, mai putea rămâne încă cu noi! Dar dorea din suflet să meargă la Hristos, Căruia I-a slujit cu sfințenie toată viața.
Sfinția Sa a trăit ca un sfânt printre noi, s-a rugat toată viața, a luminat ca o candelă și și-a dat sufletul lui Hristos, ca un copil nevinovat.
Doamne, odihnește cu sfinții pe adormitul robul Tău, Arhimandritul Cleopa! Amin.”
(Articole publicate în Candela Moldovei, Buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, extras din nr. 11-12/nov.-dec. 1998)
