Cuvântul Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, la slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Sfântul Prooroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din orașul Jibou, județul Sălaj, duminică, 15 septembrie 2013:
Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfințite
Părinte Mitropolit, Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Preacuvioase Maici, distinse oficialități, iubiți credincioși,
Locuitorii orașului Jibou au îmbrăcat astăzi straie de sărbătoare pentru a-l întâmpina pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a binevoit să vină în această localitate să târnosească biserica cu hramurile „Sfântul Prooroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pentru care îi mulțumesc.
Întrucât astăzi îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a născut în județul Timiș și și-a început slujirea arhierească la Timișoara, consider că a fost trimis de Dumnezeu și de Sfântul Iosif tocmai în această zi pentru a ne face mare bucurie.
Jiboul este al treilea oraș al județului Sălaj, după Zalău și Șimleu Silvaniei, având aproximativ 10 100 locuitori, dintre care 7 244 sunt ortodocși, reprezentând 72% din populația urbei.
Prima atestare documentară a Jiboului datează din anul 1205, când se numea Chybur. În decursul vremurilor a mai fost cunoscut sub numele de Zybo, Sybo, Dsibo, Zsibo, Jibău, precum și alte derivate. Demn de menționat este faptul că toate denumirile localității au aceeași formă fonetică, Jibo, doar prima consoană cunoscând o serie întreagă de variante în trecerea timpului. Întrucât acest cuvânt este lipsit de sens în limbile română, maghiară și germană, nu excludem să provină de la numele unei persoane, cel mai probabil „Iosif”, „Joseb”, a cărui formă prescurtată „Sibo” a ajuns ulterior Jibou, prin transformarea lui „S” în „J”, sub influență maghiară, respectiv prin adăugarea terminației românești „ou”.
În anul 1968 Jiboul a fost declarat oraș.
În această localitate există două lăcașuri de cult ortodoxe, cel în care ne aflăm, precum și biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată între anii 1930 și 1932.
În timpul regimului trecut în Jibou existau două parohii ortodoxe și doi preoți, cu o singură biserică. Datorită râvnei preoților și evlaviei credincioșilor frecvența la sfintele slujbe era foarte bună, încât lăcașul de cult era neîncăpător. În această situație s-a dorit extinderea bisericii, însă autoritățile vremii nu au îngăduit acest lucru.
În urma evenimentelor din decembrie 1989 s-a pus problema ridicării încă unei biserici în Jibou, la care să contribuie ambele parohii din oraș, iar ideea a fost acceptată de credincioși cu mult entuziasm. Realizarea lucrării i-a fost încedințată celui mai tânăr dintre cei doi preoți, în persoana Preacucernicului Părinte Gheorghe Longodor.
În anul 1990 Primăria orașului a oferit terenul pentru noua biserică, iar în 16 iunie 1991 Preasfințitul Părinte Ioan Crișanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei, a sfințit piatra de temelie a viitoarei biserici cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință”.
În anii 1991-1992 s-au primit avizele necesare ridicării lăcașului de cult, iar în 1992 s-au realizat săpăturile fundației.
Datorită lipsei de fonduri și a dimensiunilor mari ale bisericii lucrările au avansat într-un ritm lent. Astfel, în anul 1993 s-a pus fundamentul talpei bisericii, în 1995 s-a ajuns la cota zero, iar în 2002 s-a amenajat demisolul pentru a se putea săvârși aici sfintele slujbe, acesta fiind târnosit în ziua de 23 aprilie 2002 de către Preasfințitul Părinte Petroniu Sălăjanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei. Din acel moment s-a și început slujirea în demisolul bisericii, încât ambele parohii din oraș au avut propriul spațiu liturgic.
În 2004 s-a reușit acoperirea bisericii. În anul 2005 postul de preot paroh a fost încredințat Preacucernicului Părinte Dan Dregan, actualul Protopop al Jiboului, sub conducerea căruia s-au tencuit pereții în interior și în exterior, s-a vopsit acoperișul, s-a realizat pictura, s-au confecționat iconostasul și mobilierul, iar sfântul lăcaș a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe.
În 7 mai 2013, în cea de-a treia zi de Sfintele Paști, a fost inaugurată slujirea în biserică, prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurat de un numeros sobor de preoți, în prezența unui mare număr de credincioși.
Pe parcursul lucrărilor de ridicare și finisare ale bisericii, care nu au fost lipsite de greutăți și ispite din partea vrăjmașului, s-a simțit din plin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și s-a constatat hărnicia și râvna celor doi preoți, precum și dărnicia și jertfelnicia bunilor credincioși din Jibou.
Astăzi însă, cu prilejul târnosirii bisericii de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care este cea mai importantă zi din istoria acestui sfânt lăcaș, suntem conștienți că greutățile s-au încheiat, eforturile și jertfa au fost binecuvântate, iar ctitorii vor fi pomeniți la Sfântul Altar cât va dura biserica, primind ca răsplată binefacerile lui Dumnezeu atât în această viață, cât și în veșnicie.
Catedrala, prin definiție, este biserica aflată în vecinătatea reședinței unui arhiereu, în care acesta oficiază sfintele slujbe de marile praznice, dar și cu prilejul celor mai importante evenimente din Eparhie. Dimensiunile unui lăcaș de cult, oricât de mari ar fi ele, nu îi conferă acestuia statutul de catedrală. Cu toate acestea, ținând cont de faptul că biserica în care ne aflăm este atât de mare și de frumoasă, dar mai ales pentru că a fost sfințită de către patriarhul României, consider că poate fi supranumită pe bună dreptate: „Catedrala văii Someșului”.
Biserica sfințită astăzi are două hramuri, după numele celor doi preoți care au ostenit la înălțarea ei. Acesta nu este un semn de mândrie, ci de iubire și respect al celor doi față de sfinții protectori ai căror nume le poartă de la botez. De vreme ce pe parcursul întregii vieți au simțit ajutorul sfinților ocrotitori, în semn de recunoștință le-au înălțat biserică sfântă. Pentru enoriașii bisericii acesta este un câștig, căci în loc de unul, au doi patroni spirituali.
Cele mai prețioase edificii și lucruri materiale din această lume sunt bisericile și obiectele sfințite, care prin săvârșirea unei anumite slujbe și stropirea cu apă sfințită sunt scoase din uzul comun, devenind bunuri sacre. Dacă cineva le folosește în alt scop decât cel pentru care au fost consacrate, le profanează sau le pângărește, readucându-le din sacru în profan. Cu toate acestea, oricât de sfântă ar fi o biserică, aceasta rămâne pe pământ, și nimeni dintre cei ajunși în împărăția lui Dumnezeu nu o ia cu el, de aceea preocuparea de căpetenie a oricărui creștin trebuie să fie trăirea personală, căci prin aceasta dobândește mântuirea, pe când bisericile de lemn sau de zid sunt doar mijloace prin care se câștigă raiul.
Din nefericire, unele biserici se degradează o dată cu trecerea vremii, din cauza stihiilor acestei lumi, ori poate sunt ruinate sau complet demolate de vrăjmași în mod intenționat. Creștinii buni suferă enorm din această pricină, însă din această lecție dureroasă învață să nu se atașeze prea mult de bunurile materiale, ci să-și sporească nevoințele trupului. Sfântul Apostol Pavel a scris în acest sens: „Vă îndemn, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să vă înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu; aceasta fiind închinarea voastră cea duhovnicească” (Romani 12,1). Spre deosebire de lăcașul de închinare, care rămâne pe pământ, trupul omului, care este „templu al Duhului Sfânt” (I Corinteni 6,19), va învia și împreună cu sufletul va lua răsplată veșnică de la Dumnezeu, în funcție de faptele săvârșite în viața pământească.
De câțiva ani am propus ca fiecare localitate din Episcopia Sălajului să își aleagă câte un sfânt protector, recomandând să se țină cont în acest sens și de hramul bisericii. După o perioadă îndelungată de reflecții și consultări, preoții și cele două consilii parohiale din Jibou au hotărât ca „Sfântul Prooroc Daniel” să fie ocrotitorul orașului. Cu prilejul târnosirii de astăzi proclamăm în mod solemn această hotărâre și expunem spre închinare icoana „Sfântului Prooroc Daniel – Ocrotitorul Jiboului”.
Îi mulțumesc în mod deosebit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru faptul că a binevoit să poposească în mijlocul credincioșilor din Jibou și să târnosească biserica cu hramurile „Sfântul Prooroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Cuvânt de mulțumire aduc Preafericirii Sale și pentru crucile patriarhale acordate Preacucernicilor Părinți Dan Dregan și Gheorge Longodor de la această biserică. Repet ceea ce am afirmat și ieri cu prilejul târnosirii paraclisului „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” al Centrului Eparhial din Zalău, valoarea acestor cruci este mult sporită prin faptul că au fost oferite personal de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel celor doi preoți.
Îi mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei care și-a lăsat tot ce avea în Eparhie, chiar reprogramând o sfințire, pentru a fi în aceste zile împreună cu noi.
Îi felicit pe cei doi preoți ai bisericii în care ne aflăm pentru întreaga activitate depusă în „ogorul Domnului”. Din moment ce lucrările la sfântul lăcaș s-au încheiat, îi îndemn să-și sporească activitatea pastorală, lucrând cu mai multă râvnă la biserica cea din sufletele credincioșilor.
Le mulțumesc tuturor ctitorilor și binefăcătorilor care au contribuit, fiecare după putere și bunăvoință, la ridicarea, înfrumusețarea și înzestrarea acestei sfinte biserici cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească cu cele cerești în locul celor pământești și să își reverse asupra dumneavoastră darurile Sale cele îmbelșugate.
Le mulțumesc părinților împreună slujitori de astăzi, precum și credincioșilor care au luat parte la sfințirea bisericii și la Sfânta Liturghie, numărul lor mare datorându-se și prezenței Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în mijlocul nostru.
Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor.
Amin!
