Cutremurul din 1977: Se împlinesc 49 de ani de la cel mai mare dezastru natural din istoria recentă a României

Miercuri se împlinesc 49 de ani de la cutremurul din anul 1977, cel mai mare dezastru natural din istoria României. Seismul, cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter, s-a produs la ora 21:21, în zona Vrancea.

În urma cutremurului, 1.578 de persoane și-au pierdut viața, dintre care 1.424 doar în București, iar 11.321 de persoane au fost rănite. La nivel național, 32.900 de locuințe au fost grav avariate, iar aproximativ 200.000 de oameni au fost direct afectați de tragedie.

Numeroase personalități ale vieții culturale, artistice și științifice din România și-au pierdut viața, ceea ce a marcat profund societatea românească și mediul intelectual al vremii.

Solidaritate în vreme de încercare

După cutremurul din martie 1977, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat pentru sprijinirea victimelor, participând activ la acțiunile de solidaritate organizate la nivel național.

Mulți slujitori ai Bisericii s-au numărat printre primii care au contribuit la ajutorarea sinistraților.

„Odată constituit Contul 1977, sau Contul omeniei, în primele rînduri s-au aflat şi ierarhii, preoţii, credincioşii şi slujitorii Bisericii Ortodoxe Române, dovedind şi prin aceasta că au fost, sînt şi vor fi alături de întreg poporul român atît la bucurie dar mai ales la durere”, se precizează în numărul 4 al Revistei „Biserica Ortodoxă Română” din 1977.

În semn de solidaritate, ierarhii și personalul administrativ al Bisericii și-au cedat salariul pe o lună pentru sprijinirea victimelor cutremurului.

Cutremurele în viața Bisericii

În tradiția ortodoxă există mai multe zile în care sunt pomenite cutremurele, fapt legat și de influența bizantină asupra cultului Bisericii, provenită dintr-o regiune frecvent afectată de astfel de fenomene. Sinaxarele amintesc cutremure în zilele de 26 ianuarie, 16 august, 25 septembrie și 26 octombrie.

Unul dintre cele mai cunoscute este „Cutremurul cel Mare” din Constantinopol, din data de 26 octombrie 740, eveniment comemorat de Biserică în aceeași zi în care este cinstit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Sfinții ocrotitori în caz de cutremur sunt Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sf. Emidius din Ascoli, Sf. Împărăteasă Olga a Kievului și Sf. Longhin Sutașul, martor la Răstignirea Mântuitorului și mărturisitor al dumnezeirii Lui după ce pământul s-a cutremurat în acel moment

În spiritualitatea creștină, asemenea încercări sunt privite și ca prilej de întărire în credință, Biserica având rânduite rugăciuni speciale pentru vreme de cutremur.

Foto credit: Radio România


Știri recente