Curiozități din sinaxare: Sfântul Patrichie și apele termale

Sinaxarul zilei de 19 mai ne aduce aminte de darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra noastră prin resursele naturale. Mărturia acestui fapt i-a adus moartea Episcopului Patrichie de Prusa (azi Bursa, în Turcia).

În cetatea Prusa, oraș cu ape termale pe malul Mării Negre, în timpul lui Iulian Apostatul (361-363), romanii au ridicat un templu şi o statuie a zeului Esculap, cinstit de ei ca mare vindecător de boli.

Chiar dregătorul împărătesc al Bitiniei, Iuliu, s-a vindecat în acele ape şi, pentru a aduce mulţumire lui Esculap, i-a silit pe toţi locuitorii să aducă cinstire zeului.

Când a venit rândul Episcopului Patrichie și i s-a poruncit să jertfească idolului, el l-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos, spunându-i dregătorului că nu Esculap l-a vindecat, ci Dumnezeul Cel viu al creştinilor, care a zidit acele ape spre binele oamenilor.

Sinaxarele redau și mărturia adusă de episcop în fața dregătorului Iuliu:

„Focul și apa le-a făcut din nimic același Făcător, Care a făcut neamul omenesc prin Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul și veșnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvântul a făcut lumina, soarele și pe ceilalți luminători și i-a rânduit astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe altul să lumineze ziua; pentru că până acolo a întins puterea Lui cea atotputernică întru zidirea a toată făptura, până unde Voirea Lui a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului și pe aceleași ape a întemeiat pământul; iar cu purtarea Sa de grijă cea mai înainte știutoare, le-a rânduit pe toate acestea în cer și pe pământ, fără de care nu era cu putință să viețuiască omul, pe care îndată avea să-l zidească”.

„Și știind mai înainte că oamenii cei zidiți de El Îl vor mânia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor, și lepădând cinstirea cea adevărată a lui Dumnezeu, își vor face idoli fără de suflet și se vor închina lor, de aceea a gătit două locuri la care se vor muta oamenii după această viață pământească. Locul cel dintâi l-a luminat cu lumina cea veșnică și l-a umplut cu bogate și negrăite bunătăți; iar pe celălalt loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul cel nestins și cu muncile cele veșnice, pentru ca în locul cel luminos să fie puși aceia care, ascultând poruncile Lui, se sârguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce aceia care, prin viața lor cea rea, supără pe Făcătorul lor și dobândesc muncile cele veșnice”.

„Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos vor viețui în bucurie neîncetată și fără de sfârșit cu viață fără de moarte; iar cei din locul cel întunecos se vor munci neîncetat în veacul cel nesfârșit. Și despărțind Ziditorul focul de apă și lumina de întuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel și pe fiecare le-a așezat deosebi la locul său. Însă foc și apă este atât deasupra tăriei cerului, cât și dedesubtul pământului”.

„Deci, apa care se vede pe pământ, adunată în adunările sale, s-a numit mare; iar cea de sub pământ se numește adânc, din care adânc se trimite apă din sânurile pământului spre trebuința oamenilor și a vietăților celor ce trăiesc pe pământ, ca prin niște țevi purtătoare de ape și ieșind deasupra pământului, se face izvoare sau puțuri sau pâraie”.

Apoi a explicat ierarhul logica existentă în creația lui Dumnezeu și cum apar apele termale:

„Deci, din acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pământ, acelea, încălzindu-se de fierbințeala focului, izvorăsc ape calde; iar cele ce își au curgerea departe de foc, acelea firește sunt reci. În acest chip sunt și aceste ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pământ în curgerea lor. Iar în oarecare locuri adânci sunt ape mai reci, care îngheață ca gheața, de vreme ce sunt mai depărtate de foc. Deci focul cel de sub pământ este rânduit spre muncirea sufletelor păgânilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheața, se numește tartar”.

„Acolo zeii voștri și închinătorii lor primesc munca care nu se sfârșește niciodată, precum a scris și oarecare dintr-ai voștri făcători de stihuri, zicând: «Marginile pământului și ale mării nu sunt nimic altceva, decât numai hotarele cele mai de pe urmă ale acelora la care Iapet și Saturn – acesta este numele zeilor voștri – nu sunt mângâiați nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea vântului». Adică zeii voștri, fiind în întuneric și în tartar, nu-i luminează, nici nu-i încălzește lumina soarelui și, fiind în foc, vântul nu-i răcorește. Tartarul este sub pământ, cu atât mai adânc decât alte adâncuri, cu cât cerul este deasupra pământului mai înalt decât toate înălțimile. Iar că focul cel de sub pământ este gătit pentru cei necurați, să te încredințezi chiar din acel foc, care iese din pământ în Sicilia”.

Zis-a ighemonul: „Deci, de te voi arunca pe tine în aceste ape fierbinți, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noștri, oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbințeala acestora?”.

Răspuns-a sfântul: „Știu puterea Hristosului meu, că poate, de va voi, să mă păzească întreg și nevătămat de apele acestea, iar eu aș vrea, ca prin apele acestea, să mă dezleg din această viață vremelnică și să viețuiesc cu Hristos în veci. Însă nu voia mea, ci voia Lui cea sfântă să se săvârșească întru mine, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul omului și nici o pasăre nu se prinde în laț. Deci, să știe cu adevărat toți cei ce ascultă acum cuvintele mele, că pe aceia care se închină cu tine pietrei cele nesimțitoare, ca unui Dumnezeu, îi așteaptă veșnica muncă în focul cel nestins de sub pământ și în tartarul cel mai dedesubt”.

Spumegând de furie, dregătorul a poruncit ca Patrichie să fie aruncat în clocotul apelor. Stropii fierbinți i-au opărit pe cei de față, dar episcopul a ieşit din apă nevătămat.

Atunci, Iuliu a dat poruncă să i se taie capul atât lui Patrichie, cât şi celor trei preoţi aflaţi împreună cu el.

Vezi și alte articole din Categoria „Curiozități din sinaxare”.

Comentarii Facebook


Știri recente