Viața bucureștenilor de altădată era ritmată de calendarul bisericesc. Cu decembrie, începea în București luna sărbătorilor, care ținea până la Bobotează.
La sfârșitul lunii noiembrie, creștinii ortodocși sărbătoreau pe Sfântul Andrei, care a devenit mai târziu patronul spiritual al României, și la o săptămână mai încolo, pe Sfântul Ierarh Nicolae, când oamenii, în familie și între prieteni, aniversau pe toți Nicolae sau Niculae, Nicu, Nina și Niculina, iar copiii pregăteau nerăbdători ciuboțele să le umple Moșul cu daruri. Aceste petreceri, fiind în plin post, erau ținute cu dreaptă socotință, reprezentând un prilej de adunare laolaltă, de bucurie și împărtășire între cei dragi, vecini și rude. Indiferent de stare, putem spune că exista o vocație a petrecerii dimpreună, azi pierdută, pe care o constatăm și în alte ocazii, de ordin laic.
După aceste însemnate praznice, începea tot gospodarul pregătirile pentru ziua sfântă a Nașterii Domnului. Ca și astăzi, în familiile care mai țin tradiția sau care fac după cum (încă) au apucat de la părinți, bucureștenii treceau la curățenia generală a casei. În toate gospodăriile, fie ele mai pricopsite, boierești sau mai ponosite, de pe la marginea orașului, se golea casa de ce se găsea prin ea, mobile, cioveie, preșuri, covoare, veșminte și alte marafeturi, și se îngrămădeau în tindă, în curte sau chiar în plină stradă, înspre trotuar (dacă era cazul). Apoi, se primenea interiorul, „se scutura casa”, se freca și se ștergea de praf și mizerie fiecare colțișor. Apoi se luau la rând celelalte ce erau pe la casa omului de se spălau și curățau de colb, cum s-a pomenit din bătrâni, se pregăteau hainele de sărbătoare. Iar când totul era gata, femeile nu pridideau: coceau bucatele de Crăciun, căci nu era creștin, oricât de sărman, să nu aibă pe masă tradiționala friptură de porc și un cozonăcel. Din porcul a cărui tăiere se făcea în popor de Ignat, gospodinele pregăteau toba, cârnații și caltaboșii, frigeau șoriciul, friptura și se înfășau gustoasele sarmale din varză acră, de butoi. Apoi, din aluatul frământat îndelung, coceau cozonacii cei rumeni și pufoși, cu nucă, covrigii și colacii, punând de o parte și pentru pomeni. Și pentru că, pe lângă adulții ce se osteneau cu pregătitul, și copiii, și tineretul aveau rostul lor, cu colindatul, și încă pe gerul cel năprasnic, gospodinele făceau pentru aceștia bocceluțe cu mere, nuci și alte bunătăți, după putință. Cât despre băutură, poporul, ca și mai-marii săi, închina carafele cu vin ales, la mesele mai răsărite, sau din producție locală, uneori chiar din propria viță din curte – ghiurghiuliul și căpșunica.
(Mai multe detalii în Ziarul Lumina)
