Socotind adevărat cuvântul Mântuitorului că „Împărăția lui Dumnezeu sălășluiește în inima noastră”, Părinții pustiului s-au străduit să descopere mântuirea în inima lor. Au înțeles și faptul că în aceeași inimă lucrează și păcatul din cauza căruia nu Îi puteau găti loc de odihnă lui Dumnezeu. De aceea, nevoitorii au început lupta acerbă a curățirii inimii, cunoscând din experiență că „din inimă ies gândurile rele” și de aici tot păcatul.
„Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri și cuvinte spurcate. Iar din fum cunoaștem materia care mocnește înăuntru”, spune într-una din cuvântările sale Sfântul Marcu Ascetul. Cu toate acestea, din inimă ies și gânduri bune, ceea ce înseamnă că gândurile rele se nasc fiindcă inima a dobândit afinitate spre păcat, care de multe ori „stăpânește inima din pricina obișnuinței îndelungate”. Sfântul Diadoh al Foticeii învață că inima „nu rodește prin fire cugetările rele, ci amintirea răului i s-a făcut ca un fel de deprindere din pricina rătăcirii dintâi. Însă cele mai multe și mai rele dintre gânduri le zămislește din răutatea dracilor” („Cuvânt ascetic”, în Filocalia, vol. I, p. 375). Deci inima se poate întina și din ispitirile diavolilor când ea se îndulcește cu sugestiile lor murdare și păstrează în sine amintirea ademenirilor necurate. Atunci, într-adevăr, din inimă vor ieși cugete rele, dar nu din vreo împătimire mai veche, ci din însușirea influenței diavolești.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
