Biserica Ortodoxă Română cinstește la 16 august 2014 pe Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu, Matei – și Sfetnicul Ianache. Cu acest prilej, în cele ce urmează vă prezentăm un articol publicat în Ziarul Lumina din data de 29 mai 2011, intitulat Crucea lui Brâncoveanu de la Hurezi:
Ascunsă între dealuri, dar protejată de istorie, Mănăstirea Hurezi se prezintă ca o cetate impresionantă, sobră, dar primitoare. Încadrată de altare în cele patru puncte cardinale, istoria mănăstirii a stat sub semnul crucii, dar nori și vijelii nu au putut deturna credința ziditoare a românului. Credința crește și se dezvoltă fără ca istoria să o poată risipi. Străjuită de codri seculari și vegheată de Munții Căpățânii, vechea așezare monastică primește zilnic sute de turiști
și pelerini evlavioși.
Venind dinspre Râmnicu Vâlcea pe drumuri molcome ce străbat muscele domoale, ajungem în orașul Horezu. Deși este început de săptămână, lumea este calmă și harnică, parcă în contrast cu „civilizația” mereu agitată și interesată de câștig. Admirând viața liniștită a locuitorilor de pe aici, ne abatem din drum pentru a admira arta olăritului de la Olari. Culori măiestre, aranjate în modele complicate ce reproduc dinamic motive strămoșești, încântă privirea și trezesc admirația pentru această îndeletnicire care pare ușoară, deși este migăloasă. Însă murdărindu-te puțin de lut și simțind între degete materia ce stă la baza alcătuirii ulcelei, dar și a olarului, deopotrivă, îți dai seama de îndemânarea pe care ar trebui să o ai, care se formează doar după ani buni de ucenicie. Omul din lut dă viață lutului sub privirea „Marelui Olar”.
Drumuri noi spre lăcașuri vechi
Ne desprindem încet de oraș pentru a ne apropia de satul Romanii de Sus, la marginea căruia dăinuie Mănăstirea Hurezi. Înainte de a ne opri la poarta mănăstirii, Biserica Îngerilor ne binecuvântează din stânga. Zidită fără turlă, silueta sfântului lăcaș amintește de îngerul ce-i acoperă cu aripile sale pe credincioșii adunați în rugăciune. Fiind bun creștin, Brâncoveanu a construit ceea ce este acum biserica satului. S-a ridicat prin purtarea de grijă a lui Ioan Arhimandritul, fiind pictată mai târziu de călugării de aici și rămasă ca biserică a satului. Acum, vechea biserică parohială străjuiește lângă noul lăcaș care se construiește și în care oameni mici și mari își vor afla mântuirea alături de străbunii lor. Împreună cu alte trei biserici ridicate în celelalte puncte cardinale și la distanțe aproximativ egale, întregul complex este amplasat sub semnul crucii. Aceasta s-a întâmplat mai ales din dorința de a închide cele patru puncte cardinale sub semnul crucii.
Trecând de poarta mănăstirii, drumul modern este străjuit de ziduri mari de piatră. Nucii uriași din flancul drept umbresc urcușul domol spre prima incintă a mănăstirii, delimitată de ziduri de cărămidă. Trecând și de această a doua poartă, privirea este încântată de curățenia și grija pentru natură. În dreapta se află casa de oaspeți pregătită pentru a primi până la 20 de pelerini aflați în trecere prin aceste locuri sfințite.
A doua incintă ni se descoperă ca o cetate fortificată, cu un zid înalt spre răsărit și clădiri pe celelalte trei laturi. Porțile din lemn masiv ferecate în fier sunt acum larg deschise pentru a primi turiști și pelerini deopotrivă, conducându-i spre inima unuia din cele mai mari ansambluri monahale din România.
Zgomotele meșterilor, acoperite de cântecele huhurezilor
Ochii se îndreaptă instinctiv spre măreața biserică domnească și împărătească. Domnească, pentru că Sfântul Constantin Brâncoveanu, Domnul Valahiei, i-a fost ctitor, și împărătească, pentru că Sfinții Împărați Constantin și Elena o protejează.
Sfântul Constantin Brâncoveanu, urmând modelul înaintașului și ocrotitorului său, a dorit să-și înceapă domnia prin ctitoria acestui prim lăcaș duhovnicesc. Constantin Brâncoveanu era bun creștin, un bun gospodar, un bun diplomat, un bun artist am putea spune, de asemenea și foarte bogat. Pe vremea aceea era considerat unul dintre cei mai bogați domnitori, principi din Europa. Dorind să fie necropolă domnească, „s-au apucat Măria sa de Mănăstirea de la Hurezi din temelie a o face, cu multă osârdie și cheltuială”, după cuvintele cronicarului. Astfel, măreața biserică a devenit o sinteză a artei românești din acel timp, fiind reper pentru celelalte biserici ce poartă stilul domnitorului cărturar. Se spune că, după Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu ar fi fost cel mai cultivat domnitor al nostru din toate timpurile. Oricum, perioada domniei lui reprezintă un ultim moment de sinteză și înflorire a artei postbizantine. Stilul pe care Brâncoveanu îl inaugurează la Hurezi reprezintă o reactualizare amplă și sistematică a tradiției bizantine în substanța sa. O adevărată renaștere a culturii românești, stilul brâncovenesc armonizează într-un mod plăcut somptuozitatea Bizanțului cu precizia pentru detaliu a Orientului și bogăția decorurilor baroce. Astfel, arta românească împrumută trăsături și simboluri diferite pentru a le armoniza în creuzetul spiritului românesc.
Constantin și-a dedicat viața lui Dumnezeu înainte de a pierde totul. El a cunoscut că bogăția și cultura nu sunt cele care împlinesc omul. Încă de tânăr, înainte de a domni peste întreaga țară, Constantin Brâncoveanu reface biserici, le împodobește cu fresce sau le oferă daruri bogate, dar construiește nu numai biserici și mănăstiri, ci și școli, spitale, palate. Ajungând domn în Țara Românească, Sfântul Constantin vrea să dureze o biserică „desfătată, frumoasă și iscusită”, așa cum se va scrie și în pisanie, care să reflecte dragostea lui pentru Dumnezeu și în care să-și doarmă somnul până la învierea morților. El avea neliniștea Sfântului Prooroc David, al doilea rege peste Israel. Victorios în războaie, cu palat bogat și frumos construit, David se mustra pe sine că Domnul Dumnezeul său nu are un templu al Său, că jertfele Lui se aduc într-un cort. Frământat de aflarea unui loc pentru zidirea sălașului lui Dumnezeu, Constantin se plimba la ceas de seară pe moșiile sale de la Horezu, pe care le deținea încă de pe vremea când era spătar al țării. În același timp, huhurezii, aceste păsări nocturne cu penaj bogat colorat, își începeau bocetele ce animau pădurea. Natura își slăvea Creatorul, dar domnitorul a simțit că aici vrea să-și zidească neprețuitul lăcaș, aici vrea să-și afle odihna.
Nu întâmplător, în pisania ce se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mănăstirii stă scris: „Nu voi intra în sălașul casei mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob”. Legenda spune că lucrările se desfășurau noaptea, de teama turcilor, pentru ca zgomotele meșterilor să fie acoperite de cântecele huhurezilor.
Taina mormântului gol
Pridvorul deschis, susținut de coloane din piatră sculptată, cu buchete de flori înmărmurite, este specific stilului brâncovenesc. Ne întâmpină pictura Judecății de Apoi pentru a ne aminti de sfârșitul nostru și de faptul că numai prin Biserică trecem de judecată, prin moarte la viață. Ancadramente în marmură minuțios sculptate mărginesc ușa cu broderie în lemn de păr. Pășind în tărâmul sacru al bisericii, suntem întâmpinați de amplul tablou votiv din pronaos. Pe peretele de răsărit se află pictată numeroasa familie a lui Brâncoveanu: domnitorul Constantin cu Doamna sa Maria, alături de cei patru băieți și șapte fiice. Concepută ca necropolă a familiei Brâncoveanu, Biserica Sfinților Împărați are pronaosul lărgit atât pentru a acomoda mormintele, cât și pentru a prezenta tabloul votiv extins, ce cuprinde și rude deja apuse. Astfel, pe ceilalți pereți sunt reprezentați înaintașii direcți și rude din neamul Basarabilor și Cantacuzinilor. Se observă adânca evlavie pe care Brâncoveanu o are față de familie și înaintași, el fiind conștient de rădăcinile sale și de responsabilitatea pe care o poartă în fața moșilor și strămoșilor care sunt morți pe pământ, dar vii în Împărăția lui Dumnezeu. O altă particularitate a tabloului votiv o reprezintă introducerea portretelor meșterilor constructori și zugravi alături de ctitori.
În pofida așteptărilor, în pronaos găsim doar două morminte, despre care maica Ecaterina, unul dintre ghizii mănăstirii, ne lămurește: „Brâncoveanu dorea ca mănăstirea să fie necropola familiei. Pronaosul supralărgit nu adăpostește pe nimeni din familie, deși Nicolae Iorga are o însemnare în care, citând o scrisoare între două prietene, spune că una dintre fetele lui Brâncoveanu, și anume Ancuța, este înmormântată, dar specifică, „la moșia de la Hurezi”, deci nu spune că la mănăstire. Pronaosul supralărgit, neadăpostind pe nimeni din familie, găzduiește doar mormântul primului stareț al mănăstirii, Ioan Arhimandritul.”
Mormântul lui Brâncoveanu de la poalele Muntelui Căpățânii este gol, așa cum gol este și mormântul celui pe care l-a urmat în viață și după moarte. Dacă mormântul lui Iisus Hristos din Ierusalim a primit trupul mort al unui om și a văzut slava unui Dumnezeu-Om ridicat la Tatăl Ceresc, mormântul de la Hurezi a fost de la început gol. „Istoria ne spune că domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost decapitat în 1914 la Constantinopol, însă mormântul a rămas gol pentru că la 6 ani după decapitare, când soția i-a adus osemintele în țară, zona aceasta de nord a Olteniei era ocupată de austrieci și de aceea nu l-a putut înmormânta aici. În mod firesc, Doamna Maria l-a înmormântat la o altă mare ctitorie a lui, la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din București, dar și acolo în secret. Aceasta nu s-a știut până în 1914″, ne spune maica Ecaterina.
Maici, între 20 și 97 de ani
În biserică se face privegherea. Maicile se află în rugăciune, fiecare la locul ei. Unele cântă la strană, altele stau în strănile vechi de sute de ani, altele îngenunchează pe covoarele de Hurezi lucrate în mănăstire. Isihia domnește aici. Rânduiala liturgică este aceeași de când a fost construită mănăstirea, introdusă de primul stareț, Ioan Arhimandritul. În rest, maica Ecaterina ne spune că „astăzi viețuiesc în mănăstire aproape 50 de maici. Sunt maici între 20 și 97 de ani. Cea mai în vârstă are 97 și vine mereu la biserică. Ascultările pe care le fac maicile sunt de la un capăt la altul, în sensul că avem și fermă, avem și grădină, mai lucrăm și covoare oltenești, atelier de pictură pe lemn, mai puțin pe sticlă, dar, având și maici în vârstă, cele tinere trebuie să acopere toate celelalte ascultări, bucătărie, biserică, cum spuneam gospodăria anexă, vite, porci, păsări”.
După ce admirăm catapeteasma, acest monument sculptat în lemn de tei și aurit, ne îndreptăm pașii spre ieșire, sub umbra prețioaselor candelabre lucrate la Viena și Veneția. La ieșire ne întâlnim cu maica stareță, monahia Marina Comaniciu. Cu mersul simplu și vorba smerită, maica amintește de simplitatea sfinților de odinioară. Nu își recunoaște nici un merit al muncii sale, ci repetă mereu: „Tot ce avem bun, de la Brâncoveanu este!”. Nu contează că totul este îngrijit, că leandrii, hortensiile și trandafirii au slujitoare vrednice și pricepute, că totul pare raiul pe pământ. „Noi nu facem nimic bun!”
Gustând o salată de păpădie din mers și grăbindu-se pentru slujba Privegherii Sfântului Irodion de la Lainici, maica stareță ne lasă în grija maicii Ecaterina, care, doar de dragul ascultării, lipsește momente de la slujbă și ne împărtășește câteva cuvinte despre istoria și viața mănăstirii. Plecăm de la mănăstire cu pace în suflet, având conștiința că maici vrednice se roagă pentru cei scriși în pomelnicele primite, că există oameni care se dăruiesc întru totul spre a plăcea lui Dumnezeu și a sluji aproapelui, că iubirea propovăduită de Hristos nu este o utopie, ci o constantă în viața creștinului.
Cum se ajunge la Mănăstirea Hurezi?
Mănăstirea Hurezi se află la 50 km vest de Râmnicu Vâlcea, pe DN 67.
Accesul se face pe DN 67, care face legătura între municipiul Rm. Vâlcea (45 km) Și municipiul Tg. Jiu (70 km). Către sud se face legătura cu municipiul Craiova (113 km), pe DN 65C. Dacă se alege traseul dinspre Râmnicu Vâlcea înainte de a coborî spre orașul Horezu, trebuie să se facă dreapta spre satul Romanii de Sus.
Ioan Arhimandritul, un călugăr iubit la vremea lui
Datorită faptului că unele maici din mănăstire au avut lucrări de atestat în domeniul muzeografiei, cu teme despre istoricul acestei mănăstiri,
s-au adunat mai multe date despre primul stareț de la Hurezi, Ioan Arhimandritul. În urma acestor informații descoperite, maicile și-au dat seama de viața sfântă pe care a avut-o.
Ioan Arhimandritul a fost adus intenționat de Brâncoveanu să întemeieze aici viața de obște și a condus mănăstirea timp de 26 de ani. Lui i se datorează programul iconografic de la Hurezi. Dar el s-a implicat în programele iconografice și la Govora, și la multe alte mănăstiri, chiar dacă erau mai vechi. El a coordonat pictura. Era un bun teolog și un călugăr îmbunătățit. Pentru prețuirea de care s-a bucurat încă din timpul vieții, mormântul lui se află în „Biserica Mare”.
Cu privire la acest prim stareț de la Hurezi, maica Ecaterina ne mai spune: „Opera lui scrisă sunt picturile, programele iconografice și evlavia lui la Maica Domnului, și nu numai atât. El a fost un foarte bun apărător al Sfintei Treimi. Astfel, pictura din trapeza brâncovenească este una militantă, în care judecata lui Iisus este greu de identificat pentru că membrii sinedriului sunt în costume de cardinali catolici. Prin aceasta se exprimă revolta lui și a lui Brâncoveanu împotriva tendinței de supunere a țării prin catolicizare. Canonizarea lui Ioan Arhimandritul este deocamdată o nădejde a noastră, maica stareță înaintând diferite documente în acest sens. Nu am putea numi expres anumite minuni înfăptuite de el, dar, în orice caz, pe vremea lui se bucura de o popularitate, și atunci când s-au făcut lucrările de restaurare la pictură s-au realizat și lucrări de încălzire pe sub pardoseală și se pare că o maică ar fi simțit o mireasmă bine mirositoare de la acest mormânt. În rest, dacă nimeni nu l-a băgat în seamă, chiar dacă se vor fi întâmplat și alte minuni, ele nu se cunosc”.
