Credință și artă: Tinerii din Episcopia Italiei au explorat obiectivele orașului Bergamo

Tinerii din Episcopia Italiei au participat vineri la un tur al orașului Bergamo, în cadrul căruia au admirat obiectivele marcate de credință și istorie din această localitate.

Scopul acestei acțiuni a fost facilitarea întâlnirii dintre tinerii parohiilor implicate, într-o zonă bogată în patrimoniu cultural și religios.

Tinerii participanți au provenit din patru filiale: Nepsis Bergamo, Nepsis Rovigo, Nepsis Collegno, Nepsis Valeggio sul Mincio.

Credință și artă

Programul de vizitare a inclus o vizită la Academia Carrara, instituție fondată în 1796, care cuprinde și unul dintre cele mai importante muzee de artă din Europa.

A urmat Città Alta (Orașul vechi), practic centrul istoric al urbei, un spațiu al arhitecturii medievale.

Basilica Santa Maria Maggiore, unul dintre simbolurile spirituale și culturale ale orașului, a fost și foarte apreciată de tineri.

Tinerii au avut ocazia să-l cinstească pe ocrotitorul orașului, Sfântul Alexandru și pe Sfântul Apostol Toma.

Evenimentul s-a încheiat la Parohia Românească din Bergamo, inima comunității ortodoxe din urbea lombardă.

Foto credit: Episcopia Italiei


Știri recente