Se împlinesc 155 de ani de la nașterea lui Ion Popescu-Pasărea, reformator al muzicii bisericești românești

Se împlinesc joi 155 de ani de la nașterea protopsaltului Ion Popescu-Pasărea, reformator al muzicii bisericești românești, profesor și senator al României Mari.

Născut în 6 august 1871, în satul Pasărea, județul Ilfov, Ion Popescu-Pasărea provenea dintr-o familie de preoți. Tatăl său, Zaharia Popescu, fusese elev al lui Anton Pann, iar bunicul său, Neagu Popescu, slujise ca preot în aceeași localitate.

Și-a început studiile la școala din Brănești, apoi a urmat Liceul „Matei Basarab” și Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București, unde l-a avut profesor pe Ștefanache Popescu, unul dintre discipolii lui Anton Pann.

Între anii 1890 și 1893 a studiat la Conservatorul din București, iar ulterior a absolvit Facultățile de Drept și Litere, obținând licența cu calificativul Magna cum laude. În paralel, a cântat la strană în mai multe biserici din Capitală, între care și Biserica „Sfântul Spiridon”- Nou.

A susținut drepturile cântăreților bisericești

Timp de 44 de ani a predat muzică bisericească la Seminarul „Nifon Mitropolitul”, Seminarul Central, Conservator și Academia de Muzică Religioasă, formând generații de cântăreți bisericești.

În anul 1922 a fost ales senator de Ilfov, implicându-se activ în recunoașterea drepturilor cântăreților bisericești. Demersurile sale au dus, în 1936, la recunoașterea acestora ca slujbași ai statului, cu drept la salarizare și pensie.

Tot la inițiativa sa au fost înființate instituții importante pentru dezvoltarea muzicii bisericești românești, între care Academia Regală de Muzică Religioasă, Societatea Culturală „Părintele Macarie” a cântăreților bisericești din București și Asociația Generală a Cântăreților din România.

A sprijinit copiii fără posibilități

Pe lângă activitatea didactică și muzicală, Ion Popescu-Pasărea s-a remarcat și prin implicarea sa filantropică. A sprijinit copiii fără posibilități să urmeze școala și, între anii 1924–1926, a inițiat construirea primei școli din satul natal, Pasărea.

Ion Popescu-Pasărea a trecut la Domnul la 10 aprilie 1943 și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Pasărea.

În semn de recunoștință pentru contribuția sa la dezvoltarea muzicii bisericești și a educației, bustul său a fost amplasat în anul 2022 în fața școlii pe care a înființat-o în localitatea natală.

Sursa foto: Branesti.eu


Știri recente