Copiii au de multă vreme un loc aparte în Biserica „Sfântul Silvestru” din București, poate chiar dinainte de păstorirea părintelui profesor Constantin Galeriu în această parohie (1973-2003). Părintele Galeriu a avut șansa, dar și puterea ca, după 1989, să contribuie substanțial la dezvoltarea noii dimensiuni pe care a dobândit-o cateheza pentru copii prin ora de religie introdusă în școli, fiind chiar primul profesor de metodica predării religiei.
Urmașii părintelui Galeriu în slujirea la parohie se străduiesc să acorde cel puțin aceeași atenție copiilor, în primul rând prin derularea programului catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, inițiat de Patriarhia Română, dar și prin alte programe și activități la nivelul parohiei. În cadrul programului catehetic s-au organizat cele două grupe de vârstă: grupa 9-10 ani, coordonată de diac. Constantin Lazăr, și grupa 11-12 ani, coordonată de psaltul Emil Pârlea. Dar sunt și copii mai mici, chiar preșcolari, atrași de activitățile acestui program, dorind să participe alături de frații sau prietenii mai mari.
Programul catehetic vine în completarea orei de religie pe care copiii o au la școală. Completarea nu vizează atât cunoștințele teoretice, cât dobândirea unor deprinderi creștinești. De aceea programul se desfășoară chiar în biserică, deși pe unii adulți care intră în biserică și doresc să se roage câteva clipe în tihnă îi cam tulbură freamătul și izbucnirea vocilor celor mici care se grăbesc să răspundă – și o fac energic, atunci când li se pune o întrebare – sau se adresează ei cu o nelămurire coordonatorului lor. Însă binefacerea ce se revarsă, pe de o parte, asupra copiilor, iar pe de altă parte, prin prezența lor, asupra Bisericii, este incomparabil mai mare decât deranjul pe care l-ar simți unii dintre cei care vin în biserică, fiecare cu necazurile și grijile lui, tocmai la ora la care se desfășoară o cateheză pentru copii. De fapt, catehizarea copiilor în biserică este o retrăire a vremurilor în care stră-străbunicii noștri învățau literele și cititul după Ceaslov, chiar înainte de apariția primelor Bucoavne (Abecedare), și acest lucru îl făceau în tinda bisericii.
Noi, slujitorii Bisericii, ne bucurăm văzând dragostea cu care părinții și bunicii își aduc odraslele la orele de cateheză, pentru că în aceste ore avem posibilitatea să sădim în inimile și sufletele lor cuvântul dumnezeiesc, din paginile Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți. Și am dori să vedem cuvintele semănate de noi rodind însutit. Însă numai Dumnezeu este cel „Care face să crească” (1 Co. 3, 7)!
Răsplata pe care noi am putut să o acordăm pentru receptivitatea și roadele de până acum ale copiilor merituoși a fost un pelerinaj la mănăstirile Cernica și Pasărea și la Schitul Găneasa, în ziua de 9 aprilie, pe de o parte pentru că era săptămâna „Școala altfel”, pe de altă parte, pentru că în acea săptămână l-am prăznuit pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. S-au format trei grupe de copii: mare, mijlocie și mică. Primele două au fost supravegheate în mod direct de cei doi coordonatori de grupă ai programului catehetic, iar cea de-a treia de diac. Adrian Argintariu, coordonatorul serviciului misionar al parohiei.
Ne-am adunat cu toții în Biserica „Sfântul Silvestru” la ora 8 dimineața și am început cu o rugăciune pentru binecuvântarea călătoriei. Și-am pornit! Până să ajungem la Mănăstirea Cernica, diac. Constantin le-a citit copiilor viața Sfântului Calinic, urmând ca ei să descopere când vor fi ajuns la mănăstire unele dintre lucrurile despre care au auzit citindu-li-se. Astfel, au regăsit, îndată după intrarea pe poarta mănăstirii, Fântâna turcului; apoi în biserica mare mormântul inițial al Sfântului Calinic, în pridvor; apoi racla cu sfintele sale moaște, în pronaos; și racla cu moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe. Fiind slujbă, n-am zăbovit prea mult în biserică, pentru a nu deranja; ne-am îndreptat către ostrov. Am văzut mica și eleganta biserică din cimitir, închinată Sfântului Nicolae, și pe cea mare, care e încă în construcție. Am zăbovit câteva clipe și la mormântul părintelui profesor Dumitru Stăniloae și am încercat să le spunem, pe măsura puterii lor de înțelegere, că, după cum avem noi lângă Biserica „Sfântul Silvestru” mormântul părintelui Constantin Galeriu, așa și cimitirul de la Cernica se bucură de mormântul părintelui Stăniloae. Am rămas surprinși când una dintre fetițe, ce-i drept, din grupa mai mare, a remarcat că numele părintelui este greșit încrustat pe cruce! Mai auzise despre părintele, la școală, de la profesorul ei de religie.
După o plimbare pe malul lacului, ne-am îndreptat către Mănăstirea Pasărea. Pe drum le-am povestit copiilor câte ceva din istoria acestei mănăstiri. Am început tot cu biserica mare, ca și la Cernica, iar copiii au remarcat similitudinile de formă și aranjare a bisericii.
Ne-am închinat la toate icoanele și la sfintele moaște, apoi fiecare copil a ținut să scrie, pe masa special amenajată, câte un pomelnic. Unii dintre cei mai mari s-au străduit să nu uite să-l treacă pe nici unul dintre colegi pe pomelnic și au avut nevoie de o a doua filă. Cei mici nu s-au lăsat mai prejos și au scris și ei, așa cum s-au priceput, pomelnicele lor. O să cam aibă bătaie de cap părinții mănăstirii când le vor pomeni! Chiar dacă, probabil, n-au făcut decât să-i imite pe cei mai mărișori, este un lucru extraordinar ca un copil de 5-6 ani, aflându-se într-o mănăstire, să se străduiască să scrie pe un pomelnic numele său, ale părinților, ale fraților și ale bunicilor.
Am fost apoi prin ateliere. Copiii au rămas minute în șir cu ochii ațintiți la ciocănelele și dăltițele cu care maicile modelau foile de argint pentru raclele în care vor fi puse sfinte moaște; la fel și la mașinile de brodat veșmintele preoțești. Cu greu am putut să-i desprindem din ateliere, doar cu promisiunea că vom merge să vedem și animalele mănăstirii. Și, deși începuse să picure, nu s-au lăsat până ce nu au văzut și vițelușii, și purceii, și întreaga gospodărie.
Popasul următor a fost la Schitul Găneasa, închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. O biserică nouă, mai mică decât cele din mănăstirile prin care trecusem, amplasată pe o margine de deal care se pogoară către lac. Frumoasa pictură ce o împodobește ne-a oferit prilejul să facem o recapitulare a modului în care sunt poziționate icoanele pe catapeteasmă și, cu cei mai mărișori, chiar în naos. S-au bucurat apoi alergând de jur împrejurul curții amenajate pe panta care coboară spre lac.
În fine, am ajuns și în pădurea Pustnicul, pe malul celălalt al lacului de la Mănăstirea Pasărea. Atracția a fost parcul de joacă cu tobogane și leagăne, după care am umblat prin pădure și-am cules flori, fiecare pentru mama, bunica, mătușa sau pentru cine-l aștepta acasă.
Deși ne-am înapoiat la Biserica „Sfântul Silvestru” cu ceva timp mai devreme decât ne propuseserăm și îi anunțaserăm pe părinți, i-am găsit pe aceștia deja acolo, așteptându-și cu nerăbdare copiii. Se pare că pentru unii dintre părinți a fost prima oară când și-au lăsat o zi întreagă copiii să plece fără ei. Coborând din microbuz, fiecare își aranja cât mai bine buchetul de flori pe care îl avea de oferit celor care îl așteptau. Însă floarea cea mai frumoasă au oferit-o toți acești copilași Maicii Domnului. Deși obosiți după o zi de excursie, probabil și înfometați, deși nerăbdători a le povesti părinților despre ceea ce-au văzut și făcut, au mai zăbovit alături de noi și ne-au tras pe noi slujitorii, după ei, în fața icoanei Maicii Domnului, spre a-i mulțumi pentru ziua minunată, pentru călătoria binecuvântată și întoarcerea în pace, cu sănătate și cu bună-sporire.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 20 aprilie 2013, apărut sub semnătura Pr. Alexandru Gherasim)
