Proiectul de construire a Mănăstirii Mono avansează: Au fost realizate măsurătorile topografice

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Mono, provincia canadiană Ontario, a făcut marți un pas înainte spre realizarea proiectului de construcție a bisericii, trapezei și chiliilor: măsurătorile topografice.

„Intrăm astfel într-o nouă etapă a acestui proiect, care, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, va continua în lunile următoare”, transmite părintele stareț Policarp Athenagoras.

„Vă rugăm să ne însoțiți cu rugăciunile dumneavoastră și, dacă puteți, cu o jertfă – mică sau mare, fiecare după putere – pentru ca această lucrare să se împlinească spre slava lui Dumnezeu și spre folosul generațiilor viitoare.”

Părintele stareț le mulțumește tuturor pelerinilor, binefăcătorilor și voluntarilor care sunt alături de obște.

Celălalt ocrotitor al așezământului monahal este Sf. Efrem cel Nou. Mănăstirea se află la adresa 308328 Hockley Rd., Mono, Orangeville, Ontario L9W 6N4.

Foto credit: Facebook / Holy Cross Orthodox Monastery – Mono


Știri recente