Ediția din acest an a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA) de la Alba Iulia a debutat duminică în Sala Atrium Centurionum a Consiliului Județean Alba, cu dezbaterea intitulată „Parentingul în corzile societății actuale – provocări și posibile soluții”.
Invitații evenimentului au fost prof. univ. dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și arhid. dr. Adrian Sorin Mihalache, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Dezbaterea a fost moderată de pr. conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei și directorul Departamentului de Teologie Ortodoxă al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Psihologia parentingului

Prof. univ. dr. Adrian Opre a explicat psihologia parentingului, subliniind că noțiunea face trimitere la totalitatea proceselor, acțiunilor și responsabilităților părinților în ceea e privește educarea și creșterea copiilor, de la naștere la maturitate.
Psihologul a reliefat importanța educației parentale, evidențiind în acest sens diverse tipare comportamentale ale copiilor și numeroase trăsături compatibile ale părinților în ceea ce privește dezvoltarea unor competențe atitudinale și practice.
Arhid. lect. univ. dr. Adrian Sorin Mihalache a discutat despre provocări cu care se confruntă părinții adolescenților. El a subliniat că parentingul constituie o necesitate, atât pentru societate, cât și pentru Biserică.
La final, un grup de elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia a susținut un recital.
Despre simpozion
Simpozionul Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA) de la Alba Iulia se desfășoară în perioada 3-5 mai 2026, sub genericul „Parenting, gen și identitate creștină într-o lume în schimbare”.
Tema se încadrează în tematica anului 2026, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației familiei creștine.
Manifestarea, ajunsă la a 25-a ediție, este organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Secretariatul de Stat pentru Culte și Consiliul Județean Alba.
Foto credit: Radio Reîntregirea / Diac. Ștefan Bretoiu






