Comunitatea românească din Roma a sărbătorit duminică Ziua Internațională a Femeii printr-un eveniment caritabil. Acțiunea a fost organizată sub deviza „Un gest frumos pentru mame”.
Inițiativa a urmărit colectarea de fonduri destinate renovării Casei „Sfânta Anastasia”, un așezământ care oferă adăpost mamelor și copiilor lor aflați la tratament în spitalele din Roma.
La eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, Excelența Sa Marian Popescu, Consulul General al României la Roma, precum și Sancho Michell de Diego, consul onorific al orașului Santander din Spania.
Manifestarea s-a desfășurat la sediul Episcopiei Italiei și a cuprins un program variat, dedicat valorilor culturale și tradițiilor. Cei prezenți au participat la ateliere interactive inspirate din tradițiile românești și italiene și au vizitat standurile amenajate cu produse, mărțișoare și flori.
Activitățile au fost organizate de Episcopia Italiei, în colaborare cu Consulatul General al României la Roma, și au transformat sărbătoarea de 8 Martie într-un prilej de solidaritate și sprijin pentru cei aflați în dificultate.
Foto credit: Episcopia Italiei





