COMUNICAT: Cuvântul Preafericitului Daniel la sfințirea noii biserici românești din Viena, Austria

Duminică, 14 iunie 2009, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit noua biserică ortodoxă românească cu hramul Sfântul Apostol Andrei din Viena, Austria.

La eveniment au participat reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori și ai altor Biserici creștine, autorități de stat și locale austriece, delegați ai Ambasadei României la Viena, preoți și membri ai comunităților ortodoxe românești din Austria și din alte state europene.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat următorul cuvânt de învățătură:

„CASA LUI DUMNEZEU ȘI POARTA CERULUI”

Semnificația sfințirii unei biserici ortodoxe românești

Construirea și sfințirea unei noi biserici ortodoxe românești într-o capitală europeană a culturii creștine – Viena – reprezintă o dovadă a credinței vii și jertfelnice a unei comunități de migranți români care au primit însă și sprijin fratern de la Arhiepiscopia Catolică de Viena.

Această biserică nouă este „căminul duhovnicesc” al celei mai mari comunități de români din Austria.

Sfințirea unei biserici este un eveniment mare, sfânt și binecuvântat. Zidirea unei biserici și sfințirea ei are loc odată la 100-200 de ani și înseamnă în istoria comunității respective un moment deosebit prin care se aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat și în același timp se cere harul Lui sfințitor ca această lucrare – ofrandă a credincioșilor – să fie sfințită așa cum sfințim în biserică ofrandele (darurile) pe care le aducem la Sfântul Altar.

Ca spațiu sacru de rugăciune, biserica nouă devine un simbol al recunoștinței (euharistiei) aduse lui Dumnezeu și un simbol al Bisericii în înțelesul ei de adunare a oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. Prin urmare, o biserică în care se oficiază Sfintele Taine sau Sacramente ale iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunității respective și asupra orașului în care s-a construit această biserică.

Biserica nouă pe care noi o oferim Mântuitorului Iisus Hristos ca ofrandă (Hingabe) a credinței, a hărniciei, a înțelepciunii, a priceperii și a dărniciei noastre devine astăzi o „poartă a cerului” (Facere 28, 17), așa cum auzim în rugăciunile de sfințire a noii bisericii.

Pe această „poartă a cerului” intră Hristos-Împăratul Slavei, Care, după Învierea Sa, S-a înălțat cu trupul la cer și a așezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. El intră în mod tainic în biserica Sa în care este mereu prezent prin Sfintele Taine săvârșite aici și dăruiește celor ce se roagă darurile Sale cerești. Astfel, biserica nou sfințită devine casa lui Dumnezeu, casa Preasfintei Treimi, și poarta cerului.

Biserica sfințită poartă un nume de persoană, numele patronului ei spiritual, de pildă, Sfântul Apostol Andrei, pentru că în ea se adună în rugăciune persoanele umane botezate în numele Persoanelor divine, în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh. O biserică nouă se sfințește cu apă sfințită și se unge cu Sfântul și Marele Mir, ca și persoanele umane botezate în apă sfințită și unse cu Sfântul și Marele Mir, pentru a avea o comuniune spirituală permanentă cu Persoanele Sfintei Treimi, dar și cu Maica Domnului și cu toți sfinții din toate timpurile și din toate locurile, care au mărturisit credința în Sfânta Treime.

Ca locaș sfânt biserica nou sfințită reprezintă simbolic Biserica rugătoare, adică Trupul tainic al lui Hristos plin de Duhul Sfânt, în care credincioșii sunt membre vii ale acestui Trup mistic (Cf. 1 Corinteni 12, 12-13 și 27; Efeseni 1, 22-23; 4, 3; Coloseni 1, 18).

Edificiul bisericii noi se sfințește mai întâi în exterior pentru a delimita spațiul sacru, ca fiind „casa lui Dumnezeu” și „poarta Cerului” (Facere 28, 17). Mai întâi se citește în fața bisericii noi rugăciunea lui Solomon de la sfințirea Templului din Ierusalim, (III Regi, 8, 22-31) în care se cere lui Dumnezeu: „să fie ochii Tăi deschiși ziua și noaptea spre casa aceasta, și oricâte vor cere în locul acesta să asculți din locul locuinței Tale celei din cer (…) și milostiv să le fii lor”.

Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai intens și El atent ascultă și vede pe cei ce Îl cheamă în rugăciune.

Urmează apoi trei lecturi din Sfintele Evanghelii: de la Matei (16, 13-19), Luca (10, 38-42 și 11, 27-28) și Ioan (10, 22-28). La sfârșitul fiecărei lecturi din aceste Evanghelii se enunță mesajul principal al Evangheliei citite și anume:

În timpul lecturii primei Evanghelii se spune: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”, (Matei 16, 18) adică pe credința mărturisită de Sfântul Apostol Petru că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, iar la sfârșit se spune: „Orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16, 19). Astfel se arată că biserica este locul în care se iartă păcatele pe pământ și ca atare sunt iertate și în ceruri. Biserica este singura instituție din lumea aceasta care a primit darul dumnezeiesc de a ierta păcatele oamenilor, pentru ca ei să dobândească mântuirea sau viața veșnică.

A doua lectură din Sfânta Evanghelie este luată de la Sfântul Evanghelist Luca (10, 38-42 și 11, 27-28) și are loc în dreptul Sfântului Altar, în exteriorul bisericii. La finalul acestei lecturi Mântuitorul Iisus Hristos fericește pe cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc, adică îl împlinesc în viața lor. Aflăm din lectura acestei Evanghelii că adevărata fericire este legătura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Deci numai când iubim pe Dumnezeu în rugăciune și pe semenii noștri în fapte bune atunci suntem cu adevărat fericiți!

A treia Evanghelie care se citește la sfințirea bisericii (Ioan 10, 22-28) ne spune că Mântuitorul Iisus Hristos este adevăratul Păstor, Păstorul cel Bun pentru oile Sale, iar celor care Îl urmează pe El, Păstorul cel Bun le dăruiește viață veșnică! Prin aceasta ni se arată care este rostul Bisericii în lume: acela de a ne pregăti pentru a primi viața veșnică.

Așadar, în biserica sfințită sau consacrată primim iertarea păcatelor, învățăm că fericirea izvorăște din iubire față de Dumnezeu și de oameni, iar prin rugăciune și Sfintele Taine primim arvuna sau pregustarea vieții veșnice. De aceea, când ne împărtășim din Sfântul Potir în duminici și sărbători la Sfânta Liturghie Euharistică se cântă cântarea: „Trupul lui Hristos primiți și din Izvorul cel fără de moarte gustați!”. Iar când preotul ne oferă Sfânta Euharistie zice: „Se împărtășește robul sau roaba lui Dumnezeu (N), spre iertarea păcatelor și spre viața de veci!”. Deci, aici, în biserica aceasta, primim iertarea păcatelor și de aici, din biserică, pregustăm în mod mistic viața de veci și lumina Învierii. De aceea Biserica a fost numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) „Laboratorul Învierii”, iar de Sfântul Nicolae Cabasila (†1391) „Anticamera Împărăției Cerurilor”.

Prin Biserică trecem din lumea aceasta pământească la viața cerească. Ca spațiu sacru, biserica este construită în general în formă de corabie pentru că ne trece din lumea valurilor învolburate ale vieții pământești în Împărăția lui Dumnezeu, care este dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt (Cf. Romani 14, 17).

Când înconjurăm biserica nouă purtăm în procesiune moaște ale sfinților mucenici sau martiri care apoi se depun în piciorul Sfintei Mese. Aceasta pentru că mucenicii sau martirii au arătat cea mai mare iubire față de Hristos, iubire mai tare decât teama de moarte. De aceea primele biserici creștine au fost construite pe mormintele martirilor. Întrucât întreaga slujbă de sfințire a unei biserici ortodoxe este și o laudă adusă sfinților martiri, veți auzi cântându-se de mai multe ori cântarea aceasta: „Sfinților mucenici care bine v-ați nevoit și v-ați încununat rugați-vă lui Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre!”

După sfințirea exterioară a bisericii, episcopul bate în porțile bisericii noi ca fiind porți ale cerului. Când se deschid porțile bisericii și intrăm în interiorul ei, vedem cerul pe pământ, întrucât biserica pictată sau împodobită cu icoane simbolizează cerul care coboară la oamenii de pe pământ, pentru ca ei să se înalțe prin rugăciune la viața cerească. Pictura eclesială ortodoxă, ca vedere spirituală a apropierii Împărăției cerurilor de oameni, este deodată memorial vizual al istoriei mântuirii și anticipare profetică a Împărăției cerurilor în lumina căreia se află prooroci, apostoli, martiri, monahi, împărați, mireni, bărbați și femei, oameni din timpuri și locuri diferite adunați în Duhul Sfânt și constituind Biserica, ‘Popor al lui Dumnezeu’, ‘Trup al lui Hristos’ și ‘Templu al Sfântului Duh’. Liturghia cerească permanentă a îngerilor și sfinților din ceruri se unește cu Liturghia Bisericii de pe pământ, într-o eshatologie anticipată celebrată în Sfintele Taine (Sacramente) și în toate sinaxele liturgice ale rugăciunii eclesiale.

Apoi urmează sfințirea Altarului bisericii, care Îl reprezintă pe Hristos-Domnul Cel răstignit, mort și înviat, adică Sfânta Masă simbolizează deodată: masa de la Cina cea de Taină, mormântul lui Hristos și tronul Său de slavă. După sfințirea Altarului se sfințește biserica nouă în interior, tot cu apă sfințită și cu Sfântul și Marele Mir, iar apoi se binecuvintează și se stropesc toți cei prezenți cu aceeași apă sfințită, în care s-a turnat parfum ca simbol al bunei miresme a harului Duhului Sfânt, care sfințește deodată biserica, sufletele și trupurile credincioșilor.

Către sfârșitul slujbei de sfințire cântăm: „Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre”. Deci, odată cu sfințirea bisericii are loc și sfințirea sufletelor noastre. Se sfințește biserica aceasta din zid, dar se sfințesc și persoanele care participă la sfințirea ei și la sfintele slujbe care se săvârșesc în această biserică. Biserica din zid este învelișul arhitectonic al Bisericii celei vii, al comunității euharistice formată din cler și credincioși în stare de rugăciune, de unire cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi.

Această bogăție de sensuri spirituale a sfințirii unei biserici ortodoxe ne invită la un pelerinaj în interiorul edificului consacrat, ca o procesiune-înaintare către Împărăția cerurilor simbolizată de Sfântul Altar cu porțile sale împărătești și cu catapeteasma-ecran liturgic al Parusiei Domnului, al prezenței Sale tainice sau smerite, dar și simbol al venirii glorioase a lui Hristos la sfârșitul veacurilor, înconjurat de Sfinții Apostoli și Sfinții Îngeri (Cf. Matei 25, 31). Sfințirea bisericii ne invită, de asemenea, la un pelerinaj interior intim, la un progres spiritual, ca înnoire a omului după chipul lui Hristos sau ca interiorizare a vieții lui Hristos în viața creștinului (Cf. Galateni, 2, 20). În acest sens, după sfințirea noii bisericii, toți credincioșii ortodocși prezenți au permisiunea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă din Altar.

Într-o lume din ce în ce mai secularizată, semnificațiile teologice și duhovnicești ale sfințirii bisericii, precum și întreaga bogăție a spiritualității creștine ne cheamă azi să redescoperim adevărul că omul este chemat la sfințire în relație cu Dumnezeu Cel Sfânt, iar pierderea dimensiunii sacre sau sfinte a vieții duce la o criză de umanitate. Cu alte cuvinte, secularizarea vieții umane duce la sărăcirea vieții umane ca și comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii.

Multe probleme grave de astăzi precum înstrăinarea, individualismul, lipsa de sens, teama, agresivitatea, dezbinările și tensiunile, criza economică și financiară sunt în mare măsură semnele unei crize spirituale, o criză de comuniune în iubire față de Dumnezeu-Creatorul, față de oammeni și față de creație. Când rațiunea umană lucrează împreună cu Rațiunea divină prin harul Duhului Sfânt, toate cele materiale devin mijloc de comuniune; dar când rațiunea este robită de egoismul autosuficienței și de lăcomie pentru cele materiale, viața umană se desfigurează sau se degradează până la ură și violență. Din acest motiv Sfântul Grigore Sinaitul afirma: „Cu adevărat – dintre oameni – raționali s-au dovedit a fi numai sfinții”. De ce? Pentru că ei și-au cultivat și sfințit rațiunea prin iubire față de Dumnezeu și de semeni. Toți oamenii sunt chemați să devină sfinți, dar devin sfinți numai cei care cultivă comuniunea lor de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, prin rugăciune iar cu semenii lor prin fapte bune de ajutorare, de solidaritate.

Viața spirituală religioasă este mereu actuală. Ea este o necesitate permanentă pentru umanitate. Întrucât omenirea are nevoie mereu de iubire și comuniune nici știința și nici tehnica nu pot să înlocuiască viața duhovnicească, ca izvor de iubire sfântă, dezinteresată, ca bunătate arătată către ceilalți oameni, în familie și în societate.

Felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și de Nord, cu ocazia sfințirii acestei biserici, pe părintele paroh Nicolae Dură dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească din Viena, harnică și misionară, luminată de evlavie creștină și simțire românească, pe toți ctitorii și ajutătorii acestui sfânt lăcaș, precum și pe toți clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate și demnitate creștină.

Rugăm pe Hristos-Domnul, Cel răstignit și înviat, să ocrotească această biserică și pe toți închinătorii și binefăcătorii ei, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei, patronul sau ocrotitorul spiritual al României, al tuturor românilor și al acestei biserici din Viena!

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…