Colocviile Putnei, ediția a XIII-a, la final

În ziua de 7 martie 2013, sub egida Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna, s-au deschis la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, lucrările celei de-a a XIII-a ediții a Simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei.

În prima parte a zilei s-au prezentat primele 6 din cele 12 comunicări științifice ale acestei ediții. Aceste prime comunicări au constituit cuprinsul primei Secțiuni a Colocviului, intitulată De la „sfântrăposații înaintași” la „marele Io Ștefan voievod”.

Secțiunea a debutat cu o foarte valoroasă contribuție a domnului Profesor Dumitru Nastase – „Pălăria lui Alexandru cel Bun” – căreia i-a dat citire domnul Profesor Ștefan S. Gorovei. Pornind de la menționarea în cronici a lui Alexandru cel Bun ca pe un continuator a împăraților creștini, autorul s-a concentrat pe un detaliu vestimentar al domnitorului, prezent pe un epitrahil – astăzi pierdut – în care domnitorul apărea alături de soția sa. Comunicarea s-a legat de un detaliu, aparent „nesemnificativ” și anume a acoperământului de cap al domnitorului din respectiva reprezentare, acoperământ care a fost interpretat de anumiți istorici ca o simplă „pălărie vrâncească”. Domnul Nastase, coroborând această reprezentare cu alte detalii istorice similare a demonstrat că, departe de a fi o simplă pălărie care se purta în vreme, în cazul lui Alexandru cel Bun respectivul detaliu vestimentar, datorită unor accesorii din metale prețioase făcea ca pălăria să se transforme într-o coroană închisă specifică împăraților, autocraților. Astfel „pălăria” lui Alexandru cel Bun se constituie de fapt într-un însemn imperial al domnitorului în deplină concordanță cu alte relatări și reprezentări din epoca sa.

Secțiunea a continuat cu prezentarea domnului Acad. Șerban Papacostea care a vorbit despre relația domnului Alexandru cel Bun cu suveranul său, regele polon Vladislav Jagello, care au evoluat de la cele mai bune relații până spre conflictul armat din anul 1431. Această evoluție s-a datorat politicii polone de a trece cu forța supușii ortodocși din regatul său la religia catolică și latinizarea cultului acestora după sinodul de la Konstanz. Politica domnului moldovean, care s-a datorat atașării sale profunde de credința ortodoxă, a evoluat de la refuzul de a trece la religia soției sale, Ringala, rudă cu regele polon – fapt care a dus la anularea căsătoriei lor de către papă, dimpreună cu calificativul de „păgân” adresat domnului moldovean, sau de „schismatic periculos” -până la susținerea pe față a refugiaților husiți – prigoniți de regii catolici, în contra balanță cu măsurile de prigonire de către regele polon a credincioșilor ortodocși din regatul său. Astfel că direcția politică a domnului Alexandru cel Bun din ultimii ani ai domniei sale se poate rezuma ca identificare cu confesiunea răsăriteană și refuzul unirii cu Biserica Catolică în afara unei negocieri din cadrul unui sinod ecumenic.

Secțiunea a continuat cu semnalarea în cadrul comunicării „Un manuscris necunoscut copiat din porunca lui Iliaș voievod, domnul Moldovlahiei (1434)„, de către Părintele Arhimandrit Policarp Chițulescu, de la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a unui manuscris care s-a dovedit a fi o copie de secol XVII-XVIII a unui manuscris miscelaneu, cuprinzând vieți de sfinți – cu accent pe viața și cuvintele Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, copiat din porunca domnului moldovean Iliaș la anul 1434. Acest manuscris se înscrie în încercarea domnilor moldoveni de contracarare a acțiunilor unioniste catolice și de întărire a credinței ortodoxe.

După o scurtă pauză, au urmat ultimele 3 comunicări ale acestei secțiuni, debutând cu „Moldova lui Ștefan cel Mare în cronica persană a lui Hasan Rumlu” a Cercetătorului Nagy Pienaru de la Institutul Nicolae Iorga. Domnia Sa a prezentat detalii inedite relative la Moldova lui Ștefan cel Mare dintr-o cronică persană, originală în multe privințe. Dintre informațiile inedite menționăm descrierea detaliilor bătăliei de la Războieni cu revelarea – cvasi-unică în cronicile musulmane – „strădaniei vitejești” a moldovenilor, altminteri denumiți „necredincioși” cu „inimi negre”.

Apoi i-a revenit doamnei Profesoare Olimpia Mitric, de la Universitatea din Suceava, bucuria de a prezenta redescoperirea unui hrisov de la Ștefan cel Mare dintr-o colecția particulară din sudul Franței. Este vorba de un document de danie, datat 15 martie 1490, aflat în condiții foarte bune de conservare și care a dispărut la începutul secolului XX. În particular s-a remarcat conservarea intactă a peceții – cu un diametru de 12 cm.

Ultima comunicare a acestei Secțiuni i-a aparținut domnului Lector Univ. Liviu Pilat de la Universitatea din Iași. Domnia Sa, în comunicarea Despre „pretendența” lui Luca Arbure – a demontat o interpretare greșită din istoriografia românească potrivit căreia portarul Sucevei, Luca Arbure ar fi fost un pretendent la tronul Moldovei în preajma morții lui Ștefan cel Mare, în anul 1504, în cadrul mai larg al „luptelor pentru succesiunea la tronul Moldovei”. Domnul Pilat a prezentat convingătoare dovezi din care a reieșit faptul că acest scenariu s-a datorat manevrelor politice a regatului polon, manevre prin care regele polon urmărea, printr-o dezinformare voită, să instaureze pe scaunul Moldovei un protejat al coroanei Polonei, care să-l uzurpe pe moștenitorul de drept, fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan III. De fapt succesiunea la tronul Moldovei s-a desfășurat lin, fără pretinsele revolte ale unor facțiuni boierești, drept mărturie stând faptul că în sfatul lui Bogdan III apar toți boierii, inclusiv Luca Arbure, din sfatul tatălui său – Ștefan cel Mare.

Această primă parte a Colocviului s-a încheiat cu prezentarea a nu mai puțin de 4 apariții editoriale, dintre care remarcăm monografia arheologică și istorică dedicată Mănăstirii Dobrovăț a reputatului arheolog român Voica Maria Pușcașu, care a și luat cuvântul punctând elementele esențiale ale cercetărilor legate de această ultimă ctitorie a lui Ștefan cel Mare.

Un eveniment deosebit al zilei l-a constituit lansarea volumului omagial dedicat împlinirii vârstei de 65 de ani a Profesorului Andrei Pippidi, de la Universitatea din București. Profesorul omagiat, vădit emoționat, a mulțumit colaboratorilor la acest volum – mulți foști elevi ai reputatului istoric – și i-a felicitat pentru alegerea Institutului Nicolae Iorga ca loc de lansare a volumului, Institut de care îl leagă multe amintiri dragi.

Celelalte două cărți lansate au fost cel al doamnei Olimpia Mitric, cu privire la manuscrisele slavo-române din arhiva Mănăstirii Dragomirna și cel al Domnului Liviu Pilat despre relației Moldovei cu Sfântul Scaun și Patriarhia Ecumenică în secolele XIV-XVI.

Secțiunea de după-amiază, sub titlul „Mănăstirea lui dragă”, a debutat cu comunicarea Tetraevanghelul ieromonahului Macarie din Putna (1529) a doamnei Profesoare Maria Magdalena Székely de la Universitatea din Iași și a domnului Ivan Biliarsky de la Academia de Științe din Sofia. Cercetătorii au vorbit despre un manuscris copiat la Putna în anul 1529 pentru biserica Adormirii Maicii Domnului din Suceava – ctitorie a portarului Sucevei, Onufrie Barbovschi -, ajuns înainte de martie 1656 la Mănăstirea Rila. Particularitățile acestui manuscris este că este scris pe hârtie – cele domnești, scrise pe pergament, erau deosebit de costisitoare și depășeau posibilitățile financiare chiar și ale unui mare boier -, păstrând însă frumusețea Tetraevanghelelor domnești. Pe lângă considerații asupra comanditarului acestui manuscris, autorii au emis ipoteze asupra posibilului model după care acest manuscris a fost copiat, concluzionând că la Mănăstirea Putna s-a creat o categorie specială de manuscrise destinate daniilor boierești.

Următoarea comunicare, Mănăstirea Putna la mijlocul veacului al XVIII-lea: o imagine regăsită, a monahului Timotei Tiron, a avut în centru imaginea unui tablou, aflat în prezent la Muzeul de Etnografie din Cernăuți, tablou care descrie ansamblul Mănăstirii Putna la mijlocul secolului al XVIII-lea. Această imagine a oferit informații inedite despre arhitectura Mănăstirii Putna, despre schiturile mănăstirii de la acea vreme și despre obștea mănăstirii.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei de la Universitatea din Iași, în comunicarea Istorie putneană imaginară în pomelnicul Mitropoliei Moldovei (1754) a semnalat anumite „erori” voite strecurate din motive „binecuvântate” în pomelnicul Mitropoliei. Un exemplu îl constituie un număr de mitropoliți menționați ca fiind cu metania la Mănăstirea Putna în contradicție cu datele istorice disponibile nouă astăzi. O posibilă explicație ar fi aceea că, în contextul general al epocii de închinare a mănăstirilor, cu presiuni mari pentru închinarea însăși a Mănăstirii Putna, mitropolitul Iacob a „inserat” în pomelnic aceste nume pentru a întări statutul special pe care Mănăstirea Putna l-a avut încă de la început, anume de „cap tuturor mănăstirilor Moldovei”, „singură stăpânitoare tuturor bunurilor ei” și din care s-au ridicat mulți ierarhi ai Moldovei, în vederea menținerii acestui statut și în viitor.

În comunicarea Informații noi despre Antonie, fost mitropolit al Moldovei, domnul Augustin Guriță, de la Universitatea din Iași, a adus unele detalii inedite din viața Mitropolitului Antonie Putneanul, îndeosebi după plecarea sa în Rusia.

A urmat comunicarea ieromonahului Dosoftei Dijmărescu, Raporturile dintre Mănăstirea Putna și sihăstria ei în secolul al XVIII-lea. După ce a trecut în revistă anumite elemente care sugerau, pe de o parte, o autonomie clară a sihăstriei față de mănăstirea mamă, iar pe de alta legătura deosebit de strânsă între cele două, autorul a concluzionat, cu cuvintele Mitropolitului Iacob Putneanu, că mănăstirea și sihăstria ei „o casă sunt”.

În încheierea simpozionului, monahul Iustin Taban, în comunicarea Mănăstirea Putna în timpul stăreției lui Atanasie Prelipceanu (1932-1937) a prezentat principalele elemente ale vieții mănăstirii în perioada menționată. Dintre evenimentele notabile se pot menționa vizita regelui Carol II care și-a manifestat dorința de a sprijini mănăstirea, în particular refăcând muzeul mănăstirii și baldachinul de la mormântul Sfântului Ștefan, participarea mănăstirii cu 12 obiecte de patrimoniu la expoziția internațională de artă de la Bruxelles în anul 1935, prezența pentru câteva zile a regelui Mihai în anul 1936, fiind profund impresionat de felul cum a fost primit la Putna, dar și zvonurile de război dimpreună cu pregătirea ca, în caz de nevoie, să se evacueze tot patrimoniul mănăstirii.

La sfârșit, cei prezenți și-au exprimat satisfacția pentru a fi participat la un eveniment cultural reușit.

Următoarea ediție a Colocviilor Putnei, cea de-a XIV-a, se va desfășura în luna septembrie la Mănăstirea Putnei.

Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna a fost înființat la 2 ianuarie 2005, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Întemeierea lui nu a fost întâmplătoare. În cursul activităților științifice circumscrise anului comemorativ „Ștefan cel Mare și Sfânt” – 2004 s-a conturat nevoia existenței, la Mănăstirea Putna, a unei structuri care să trezească și să mențină interesul pentru cunoașterea a trecutului nostru și care să impulsioneze cercetarea lui.

Scopul Centrului este cercetarea istoriei epocii ștefaniene și a istoriei Mănăstirii Putna. De la înființare până în prezent, Centrul a organizat la Mănăstirea Putna și la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași unsprezece ediții de comunicări științifice, sub numele Colocviile Putnei. Dat fiind caracterul unitar al monahismului bucovinean în perioada de ocupație austriacă (1775-1918), începând cu ediția a IX-a, Simpozionul Colocviile Putnei cuprinde și o secțiune dedicată istoriei mănăstirilor din Bucovina în această epocă.

Comentarii Facebook


Știri recente