Colindători din județul Suceava au vestit Nașterea Domnului până în Germania

Grupul vocal „Ai lui Ștefan, noi oșteni” din Vicovu de Sus, județul Suceava, a colindat, între 4 și 8 decembrie, parohiile românești din Germania, la invitația părintelui Dimitrie Ursache, coordonator al Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și paroh al comunității ortodoxe românești din Münster.

Artiștii suceveni au oferit concerte de colinde și muzică patriotică comunităților românești din Dortmund, Köln și Münster, evenimente la care au participat sute de persoane.

Potrivit Mitropoliei Germaniei, colindătorii au fost primiți cu bucurie și căldură, concertele întărind legătura dintre românii de acasă și cei din străinătate.

„Oștenii lui Ștefan”, în periplu german

La rândul lor, membrii grupului „Ai lui Ștefan, noi oșteni” s-au arătat încântați de experiența trăită în diaspora românească din Germania.

„Au fost zile înălțătoare, pline de frumos și mărturisire, în care am reprezentat cu bucurie și responsabilitate valorile de suflet din Vicovu de Sus și am adus mângâiere celor departe de casă, dar cu inima acasă. Pentru câteva zile, ne-am simțit acasă, pentru că valorile ne unesc, pentru că Marele Ștefan unește inimile celor ce cred și simt românește!”, se arată pe pagina oficială de Facebook a grupului.

Grupul „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, a participat și în anii trecuți la concerte în Germania.

În 2024, a colindat parohiile românești din Köln, Münster și Monchengladbach, iar în 2023 a participat la o întâlnire a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania.

Foto credit: Mitropolia Germaniei


Știri recente