Colegiul Medicilor din România condamnă orice formă de agresiune împotriva cadrelor medicale

Colegiul Medicilor din România condamnă, printr-un comunicat de presă, orice formă de agresiune, violență sau intimidare împotriva cadrelor medicale aflate în exercitarea profesiei.

Instituția a subliniat că „agresarea personalului medical nu poate fi justificată sub nicio formă și trebuie luate toate măsurile necesare conform legii”.

Reprezentanții instituției au atras atenția că medicii își desfășoară activitatea în slujba pacienților, adesea în condiții dificile, cu responsabilitate profesională și dedicare.

„Protejarea integrității fizice a medicilor, precum și respectarea demnității profesionale trebuie să reprezinte o prioritate pentru conducerea unităților medicale, dar și pentru întreaga societate”, se arată în comunicat.

Colegiul Medicilor face apel la autorități pentru aplicarea măsurilor necesare de protecție a personalului medical, dar și la populație – pacienți și aparținători – pentru responsabilitate, dialog și respect reciproc în relația cu cadrele sanitare.

Apel la respectul medicilor

Organizația profesională amintește că, așa cum a susținut constant importanța respectului pentru pacient, este nevoie și de o conștientizare a respectului datorat medicilor, care își îndeplinesc misiunea profesională în beneficiul comunității.

„Colegiul Medicilor din România își reafirmă sprijinul total față de medicii care își desfășoară activitatea corect și profesionist în slujba pacienților și a sistemului de sănătate și va susține toate demersurile necesare pentru prevenirea unor astfel de incidente”, se mai arată în comunicat.

Instituția a reacționat după ce luni, la Spitalul Județean din Târgu Jiu, un cadru medical a fost agresat de familia pacientei pe care o trata.

Foto credit: Pexels


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…