În paralel cu ascultarea de preot slujitor al Catedralei patriarhale, protosinghelul Gherontie a mai avut, începând cu data de 9 iunie 1950, și funcția de președinte al Consistoriului Monahal Eparhial de pe lângă Arhiepiscopia Bucureștilor, alături de arhimandritul Dionisie Velea, protosinghelul Sofian Boghiu, ca membri, și ieromonahul Pimen Georgescu, grefier. La 19 ianuarie 1952 a fost înlocuit din funcția de președinte al Consistoriului Eparhial București cu arhimandritul Dionisie Velea, fiind numit membru al Consistoriului Central Monahal.
Datorită experienței acumulate în viața de mănăstire și în cadrul Consistoriului monahal, a fost solicitat să susțină în cadrul conferințelor Obștii Catedralei patriarhale, în data de 27 martie 1952, comunicarea Situația și poziția monahilor excluși, după Sfintele Canoane.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 12 noiembrie 1951, a aprobat ridicarea protosinghelului Gherontie Ghenoiu la rangul de arhimandrit, urmând ca, la 17 aprilie 1952, patriarhul Justinian Marina „să-l învestească pe virtuosul protosinghel în demnitatea binemeritată mai sus amintită”.
Începând cu 1 ianuarie 1954 a fost încadrat ca spiritual, profesor și director (provizoriu) al Școlii de Cântăreți de la Curtea de Argeș, după care a fost transferat ca spiritual al Școlii de Cântăreți și al Seminarului Teologic din București, de unde demisionează la 1 decembrie 1957.
Prin decizia Departamentului Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștri, de la 1 decembrie 1957 figura ca preot slujitor la Catedrala patriarhală, până la 1 august 1968, când s-a pensionat. În această perioadă a susținut mai multe omilii și a acordat o atenție deosebită slujirii Sfântului Altar, fiind numit iarăși președinte al Consistoriului Monahal Eparhial în locul arhimandritului Gherasim Cristea, starețul de atunci al Mănăstirii Căldărușani, iar protosinghelul Roman Stanciu, starețul Mănăstirii Cernica, era numit membru al Consistoriului Eparhial în locul arhimandritului Grigore Băbuș. Deși pensionat, a rămas în continuare ca preot slujitor al Catedralei patriarhale până la sfârșitul vieții.
O altă preocupare importantă din viața părintelui Gherontie Ghenoiu o constituie rectitorirea Schitului Sitaru (Balamuci) din apropierea Mănăstirii Căldărușani, de care a și aparținut o vreme.
La sfârșitul anilor ’60, părintele Damian Bogdan devenise noul egumen al schitului, în locul protosinghelului Veniamin Gavrilovici, retras la Căldărușani. Peste tot era ruină, nu existau chilii, trapeză, paraclis. Biserica mare aproape nu putea fi folosită. În această situație, arhimandritul Gherontie Ghenoiu a făcut numeroase și insistente apeluri credincioșilor din Catedrala patriarhală, mai ales fiilor săi duhovnicești, de a ajuta la refacerea schitului. Prin strădania sa și a micii obști care s-a înfiripat, schitul a fost renovat în întregime, istorica biserică a fost restaurată, s-a construit paraclisul de iarnă, s-au zidit chilii noi, gospodărie, drumuri, alei și altele. Printre cei care au răspuns chemării părintelui Gherontie Ghenoiu a fost un renumit avocat din București, care s-a închinoviat la Sitaru în anul 1985. În anul 1970, avocatul Gheorghe Părăușeanu l-a întâlnit pe cunoscutul duhovnic Gherontie la Catedrala Sfintei Patriarhii și din acel moment viața sa a fost însuflețită de un nou ideal, și anume acela de a face parte din cinul monahal. Ucenicind o perioadă pe lângă părintele Gherontie, la vârsta de 69 de ani s-a hotărât să meargă în obștea Mănăstirii Frăsinei, însă îndemnul duhovnicului său, dat pe patul de moarte, l-a determinat să ia asupră-și haina monahală la Schitul Sitaru (Balamuci), ctitorie de suflet a vrednicului arhimandrit, primind la călugărie numele Gherasim.
Arhimandritul Gherontie Ghenoiu avea darul vorbirii frumoase, rostind atunci când era rânduit cuvinte de învățătură la Catedrala patriarhală.
În liniștea chiliei avea și preocupări cărturărești, așa cum a fost alcătuirea Acatistului Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana (în perioada tinereții) și o carte de îndrumări duhovnicești care a circulat multă vreme dactilografiată (neobținând permisiunea tipăririi în anii dictaturii comuniste).
Îndrumătorul bunului creștin (autor arhimandritul Gherontie Ghenoiu) a apărut cu binecuvântarea patriarhului Teoctist Arăpașu în anul 1997 la Editura Ihtis și cuprinde învățături despre Pronia dumnezeiască și viața bunului creștin, Dumnezeu – har și conlucrarea omului la actul mântuirii, despre spovedanie, Sfânta Împărtășanie, căsătorie, starea sufletului după despărțirea de trup, istorisiri despre vechile și noile erezii etc.
În ultima parte a vieții, părintele se retrăgea uneori pentru liniște la Mănăstirea Sfântul Nicolae-Sitaru, de care a fost mereu atașat, slujind Sfânta Liturghie și bucurându-se de pacea minunatului lăcaș străvechi de aproape 500 de ani.
Cu o zi înaintea trecerii la viața veșnică, duminică, după ce oficiase Sfânta Liturghie la Catedrala patriarhală, s-a întreținut duhovnicește cu mulți dintre ucenici, oferindu-le binecuvântări și sfaturi de suflet unora dintre ei, împărtășindu-le bucuria pe care o avea că Dumnezeu și Maica Luminii l-au ajutat să transpună în viața Bisericii străbune, mai ales a monahismului românesc, unele dintre planurile sale bisericești, cum au fost ostenelile depuse în decursul anilor la Mănăstirea „Sfântul Nicolae-Sitaru”, precum și alte proiecte pe care le avea în vedere.
S-a stins în pace, așa cum ceruse în mod repetat în sfintele rugăciuni, ca preot, pentru toți creștinii și pentru sine…
A rămas deopotrivă în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut și în sufletele fiilor săi sufletești (călugări și mireni) prin exemplul slujirii la Sfântul Jertfelnic și prin devotamentul său de duhovnic.
Slujba de înmormântare a arhimandritului Gherontie Ghenoiu a fost oficiată în ziua de 27 septembrie 1984 la Mănăstirea Sitaru, de către Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Roman Ialomițeanul, delegatul patriarhului Justin Moisescu, înconjurat de numeroși preoți de la Catedrala patriarhală și mănăstirile din apropiere, de obștea Mănăstirii Sitaru și de mulți credincioși care l-au prețuit în mod deosebit și s-au rugat pentru odihna sufletului său.
A fost unul dintre cei mai iscusiți duhovnici din acea perioadă grea, cu multe încercări pentru Biserica și credința neamului nostru.
Note bibliografice
1. Ordinul nr. 10378/938 eliberat de Sfânta Episcopie a Râmnicului Noul Severin
2. Ordinul nr. 12315/1938 eliberat de Sfânta Episcopie a Râmnicului Noul Severin
3. Ordinul nr. 5237 din 17 mai 1938
4. Raportul nr. 970 din 28 iunie 1938.
5. Ordinul nr. 8581 din 23 august 1938
6. Decizia ministerului nr. 57412/942
7. Decizia ministerului nr. 36712/944
8. Adresa 2969/950 emisă de Serviciul Personal al Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, Arhiepiscopia Bucureștilor
9. Adresa nr. 4461 din 9 iunie 1950, emisă de Serviciul Cadre al Arhiepiscopiei Bucureștilor
10. Adresa 15600/951, emisă de Serviciul Personal al Arhiepiscopiei Bucureștilor
11. Procesul-verbal din 6 noiembrie 1951
12. Adresa 22612/951, emisă de Administrația Patriarhală
13. Adresa 1271/952, emisă de Administrația Patriarhală
14. Temeiul 6070/959 emis de Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureștilor
Documentele consultate la elaborarea articolului de față fac parte (în mare parte) din dosarul personal al arhimandritului Gherontie Ghenoiu, aflat în Arhiva Arhiepiscopiei Bucureștilor, a Catedralei patriarhale și a Mănăstirii Sitaru.
Mulțumiri părintelui stareț de la Sitaru, ieromonahul Natanael Haraga.
(Articol apărut sub semnătura Arhim. Timotei Aioanei și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 21 februarie 2013)