Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, a vorbit duminică despre Vindecarea femeii gârbove, care semnifică mintea umană împovărată de păcat, conform Sfântului Nicolae Velimirovici.
Pentru a ne vindeca mintea, avem nevoie să participăm la slujbele Bisericii, a explicat ierarhul.
„Avem nevoie de un anumit timp de participare la slujbele Bisericii. Chiar dacă mintea câteodată rătăcește, harul lui Dumnezeu lucrează, pătrunde în suflet în măsura în care noi facem această asceză a prezenței și a rugăciunii”, a spus Preasfinția Sa.
În acest sens, femeia gârbovă este un exemplu pentru toți credincioșii, a adăugat Părintele Episcop Ioan Casian: „Știm că avea credință, pentru că altfel nu ar fi venit să asculte cuvântul Domnului – așa cum nici omul care nu crede nu vine la biserică. Era o femeie credincioasă, dar discretă”.
Episcopul Canadei a mai subliniat modul în care lucrează Hristos, Care cunoaște gândurile și suferințele fiecăruia: „Uneori Se lasă interpelat – pentru a arăta credința celor care cer ajutor. Alteori, precum aici, El Se apropie primul, ca o dovadă a preștiinței și a milostivirii Sale față de suferința omului”.
Preasfințitul Părinte Ioan Casian a slujit la Catedrala Episcopală „Sf. M. Mc. Gheorghe” și „Sf. Epictet și Astion” din Saint-Hubert, Québec.
I s-au alăturat în slujire Protos. Maxim Morariu, Părintele Adrian Manea, Părintele Traian Petre Constantin și diaconii Valentin Boțu și Marius Constantin Popa.
Foto credit: Arhiva Doxologia.ro / Flavius Popa






