Pe 10 februarie 2023 s-au împlinit cincizeci de ani de la mutarea în veșnicie a celui mai cunoscut protopsalt nemțean din secolul trecut, Arhimandritul Victor Ojog.
Originar din părțile Bacăului, comuna Colonești, părintele Ojog s-a născut în data de 13 noiembrie 1909, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur.
Nu știm dacă excela prin predică dar, se pare, sfântul cinstit în ziua sa de naștere i-a rânduit o „voce de aur” pe care și-a pus-o în slujba înfrumusețării vieții liturgice a Bisericii, detaliază Arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț, într-un articol documentar publicat pe Doxologia.
Victor Ojog a rămas orfan când nici nu împlinise 15 ani și a hotărât să se călugărească, intrând în obștea Mănăstirii Neamț în primăvara lui 1924.
A fost tuns în monahism la 18 mai 1932 de către Episcopul Nicodim Munteanu, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. După o săptămână, pe 22 mai, a fost hirotonit diacon.
Dragostea pentru muzică a dobândit-o în obștea mănăstirii, unde a și învățat primele noțiuni de psaltichie. Văzând râvna tânărului diacon, starețul lavrei l-a trimis pe ierodiaconul Victor Ojog să urmeze cursurile Academiei de Muzică Bisericească din București.
Între profesorii înaltei instituții muzicale se numărau Episcopul Tit Simedrea – Liturgică; I. Popescu-Pasărea – Muzică psaltică; Gheorghe Cucu – Armonie, Contrapunct, Compoziție corală şi Dirijat; Ioan D. Chirescu – Muzică psaltică și Solfegiu. Între primele serii de absolvenți, amintim pe: Gh. Comișel, Anton Uncu, Jean Bănescu, Victor Ojog, Kiril Popescu și alții.
Întors în obștea Neamțului, Nicodim Munteanu, între timp ales Mitropolit al Moldovei, l-a hirotonit ieromonah, în 23 mai 1939, iar după un an, pe 18 iulie, aceleași arhiereu, devenit al doilea Patriarh al României, l-a hirotesit protosinghel. Hirotesia în arhimandrit a avut loc în 1945, fiind oficiată tot de Patriarhul Nicodim.
După un an, în 1946, Patriarhul Nicodim l-a numit pe Arhimandritul Victor Ojog consilier în Comitetul de administrație al Mănăstirii Neamț, după ce împlinise și alte ascultări deosebit de importante: mare eclesiarh și egumen. Concomitent cu ascultările de la mănăstire, arhimandritul Victor Ojog a trudit și ca profesor de Muzică Psaltică la Seminarul Teologic din proximitatea Mănăstirii Neamț, aducându-și obolul la formarea multor generații de preoți și cântăreți bisericești.
Ca profesor, părintele Ojog a alcătuit un Anastasimatar despre care el însuși spunea că a fost prelucrat după Dimitrie Suceveanu (1943), antologie de cântări folosită și astăzi de bunii cunoscători ai muzicii psaltice.
Am cunoscut personal pe câțiva din elevii săi, relatează Arhim. Mihail Daniliuc, amintind pe ierodiaconul Victorin Moraru de la Schitul Vovidenia, care a studiat muzica în perioada anilor 1950- 1954, la rându-i un bun cunoscător al notației psaltice.
Venerabilul părinte profesor universitar dr. Mihai Vizitiu din Târgu Neamț, care în anii de seminar a învățat Muzica Psaltică cu Arhimandritul Victor Ojog, depune mărturie și astăzi despre alesele calități vocale și didactice ale remarcabilului său profesor, neuitând nicicând timbrul vocii sale deosebite, alături de alți mari protopsalți ai Lavrei nemțene din vremea anilor 1950 ca Neofit Lăzărică sau Emilian Merlescu.
Prigonit de regimul comunist
Începând cu 1956, viața părintelui Ojog a început o mare și grea „Golgotă”. Organele de Securitate l-au acuzat de legionarism și luptă împotriva noului regim politic instaurat în țară. Din rapoartele Biroului de Securitate din Târgu Neamț aflăm acuzațiile aduse: în anii 1939-1940 a organizat cluburi legionare în mănăstire, iar după instaurarea regimului comunist asculta posturi de radio reacționare, difuzând prin mănăstire și pe la Seminar informații potrivnice conducerii țării”. Inițial, a fost transferat slujitor și duhovnic la Mănăstirea Almaș iar apoi, pe la finele lui 1959, a fost dus la Mănăstirea Moldovița. În urma decretului 410 din octombrie 1959 a fost exclus din monahism, fără dreptul de a mai sluji cele sfinte.
În acest fel, profesorul și arhimandritul Victor Ojog a fost îndepărtat din viața monahală.
Retras în orașul Piatra Neamț, s-a angajat taxator pe autobuz. Nu a putut sta departe de Biserică și de frumusețea cântărilor liturgice. Prin bunăvoința preoților de la biserica Valea Viei, pribeagul monah a încropit un cor și cânta la strană, mângâindu-și astfel suferința de fi „exilat” din marea Lavră a Neamțului.
Măcinat de suferință
Cei ce l-au cunoscut și apreciat ca un monah râvnitor și foarte tonic au remarcat că suferința sufletească pricinuită de îndepărtarea din cinul monahal i-a șubrezit sănătatea, ajungând diabetic.
A continuat să muncească pentru a-și câștiga pâinea de toate zilele, fiind internat în spital deseori pentru a i se ameliora gravele complicații ale bolii. Nu cu mult timp înainte de obștescul sfârșit, medicii i-au amputat piciorul stâng, încercând să împiedice răspândirea cangrenei ce se instalase din pricina fluxului slab de sânge care i-a afectat circulația periferică.
Măcinat de boală și de suferința cumplitei înstrăinări, pe la începutul anului 1973 a făcut un drum până la Centrul Eparhial din Iași, unde a fost primit în audiență de arhimandritul Adrian Hrițcu, pe atunci Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor și viitor arhiereu pentru românii din Franța, și el tot cu metanie din Neamț, care a stăruit pe lângă Mitropolitul Iustin Moisescu spre a-l reprimi în obștea nemțeană. Bucuros că chiriarhul dăduse încuviințare pentru aceasta, părintele Victor a mers la Bacău, la una dintre surorile lui, probabil pentru a-și lua rămas bun, urmând apoi să se îndrepte către locul mult dorit.
Boala nu a îngăduit împlinirea visului său căci, în drum spre Bacău a decedat, la data de 10 februarie, având împliniți 64 de ani. Respectându-i-se dorința, a fost adus în sicriu „acasă” la Neamț, fiind așezat în biserica unde a psalmodiat și liturghisit cu atâta dragoste în tinerețile sale. Slujba înmormântării a fost oficiată de viitorul arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, arhimandritul Epifanie Norocel, starețul de atunci al Mănăstirii Neamț, înconjurat de soborul chinoviei.
Anul 2023 a fost proclamat drept „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română.
Sursă foto: Doxologia
