Diaspora

Duminica Floriilor, la Stockholm

Și anul acesta, în Duminica Floriilor, la 13 aprilie, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica românească din cartierul Bredäng din Stockholm, fiind înconjurat de preoții Gheorghe Borca, Ioan…

Praznicul Floriilor la Parohia Chitighaz – Ungaria

La Praznicul Împărătesc al Floriilor (13 aprilie 2014), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor ortodocși români din Chitighaz (Kétegyháza), săvârșind Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor…

Taina Sfântului Maslu la Siena – Italia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, duminică, 6 aprilie 2014, s-a săvârșit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu la parohia în formare „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”…

Duminica a V-a din Postul Mare la Rockaway, New Jersey

Duminica a V-a din Postul Mare, a reprezentat pentru credincioșii Misiunii „Izvorul Tămăduirii” din Rockaway, New Jersey, o zi de aleasă sărbătoare duhovnicească. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul celor două Americi s-a aflat pentru prima dată…