Seară duhovnicească la Asociația Oastea Domnului din Micherechi – Ungaria

În perioada 5-6 aprilie 2014, Asociația „Oastea Domnului” din Parohia Micherechi (Méhkerék), aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a organizat seri duhovnicești, la care au participat și invitați din România, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În Duminica a V-a din Postul Mare (6 aprilie 2014), oaspeții acestui eveniment care s-a desfășurat la sediul „Oastei Domnului” din Micherechi, au fost Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care a fost însoțit de Părintele Tudor Budeanu, din Parohia Macea, aparținând Arhiepiscopiei Aradului, de Părintele Ioan Bun, Parohul Micherechiului și de Diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula.

Ierarhul le-a vorbit credincioșilor, care și de data aceasta au umplut sediul „Oastei Domnului” din Micherechi, despre semnificațiile Duminicii a V-a din Postul Mare și în mod special despre viața Sfintei Maria Egipteanca, model peste veacuri al Bisericii Ortodoxe despre convertire, nevoință duhovnicească și întoarcerea omului la Dumnezeu, dar și despre bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, Care îl primește la El și îl ridică pe mari trepte ale sfințeniei pe tot cel care Îl caută întru adevăr și se luptă lupta cea bună.

Părintele Tudor Budeanu a vorbit despre sensul creștin al „aventurii” și despre faptele duhovnicești ale credincioșilor pe care aceștia trebuie să le facă în această perioadă a Postului Mare și care creează un eveniment în viața lor personală, ne situează pe o direcție justă în calea către Bunul Dumnezeu și ar putea să îi atragă și pe tinerii de astăzi la slujbele și viața Bisericii, iar Părintele Paroh Ioan Bun și-a exprimat bucuria pentru organizarea acestui eveniment și a vorbit despre istoricul Asociației „Oastea Domnului” din Micherechi, înființată în anul 1928, la doar 5 ani după ce se înființa la Sibiu „Oastea Domnului”, fiind singura asociație de acest fel care funcționează în cadrul Parohiilor Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și care peste 14 ani va împlini o sută de ani de existență neîntreruptă.

Au fost prezenți, de asemenea, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, care a transmis un cuvânt de apreciere și a făcut urări de bine participanților, în pragul Sfintelor Sărbători care se apropie și Domnul Tiberiu Iuhasz, conducătorul Asociației „Oastea Domnului” din Micherechi.

Au mai rostit cuvântări reprezentanți și invitați ai „Oastei Domnului” din România: Domnul Adrian Ungur, din localitatea Vărșeni, județul Bihor și Domnul Petru Caba, din Oradea, care au tratat diferite teme din viața duhovnicească, bazate pe exemple din Vechiul și Noul Testament, dar și din viața cotidiană.

Între oaspeții din România care au luat parte la acest eveniment mai menționăm un grup din Cluj al „tinerilor din Ardeal”, care au cântat cu mult talent, la diferite instrumente, cântări specifice „Oastei Domnului”, dar și alți ostași din Oradea, Avram Iancu (județul Bihor), Beiuș și Târgu Lăpuș.

Seara duhovnicească de la Micherechi a constituit un eveniment apreciat de toți cei prezenți și a fost organizat și cu intenția de a-i pregăti mai bine pe credincioși pentru a primi și trăi așa cum se cuvine Praznicul Învierii Domnului.

Manifestarea s-a încheiat cu o agapă comună oferită de organizatori invitaților la Centrul misionar-pastoral al Parohiei Micherechi.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…