Caravana „Dar de Crăciun” a Episcopiei Hușilor a ajuns la final: Peste 2.000 de copii au fost ajutați

Caravana „Dar de Crăciun” a Episcopiei Hușilor a ajuns la final. Peste 2.000 de copii au fost ajutați, în prima parte a lunii decembrie.

Tinerii au primit cadouri de la Moș Crăciun, alimente și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Mulți vârstnici rămași singuri și fără ajutor au primit pachete cu alimente și lemne pentru iarnă.

În sprijinul activității social-filantropice, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a implicat direct și a vizitat persoanele vulnerabile alături de membrii Asociației „Filantropia Ortodoxă”.

Activități social-filantropice

Părintele Vladimir Beregoi a explicat cum s-a desfășurat activitatea prin satele din județul Vaslui și a mulțumit pentru implicarea voluntarilor și a donatorilor pentru această activitate.

„Peste 2.000 de copii din Episcopia Hușilor au fost vizitați, în cele 9 zile, de către Asociația Filantropia Ortodoxă cu binecuvântarea și cu prezența Preasfințitului Părinte Ignatie”, a declarat Pr. Consilier Vladimir Beregoi pentru Trinitas TV.

„Mulțumim lui Dumnezeu că și anul acesta ne-a rânduit oameni cu suflet mare, care ni s-au alăturat în aceste frumoase lucrări social-filantropice ale Bisericii, iar noi am ajuns concret în toate satele izolate ale județului Vaslui”.

Sprijin pentru comunitate

Dan Zota, asistent social al Asociației „Filantropia Ortodoxă”, a vorbit despre misiunea caravanei: „Prin această caravană, noi ajutăm oamenii atât din punct de vedere material, cât și pentru a combate izolarea socială și sentimentul de abandon”.

De asemenea, Diana Zaharia, coordonator la Complexul Medical „Sf. Mare Muceniță Chiriachi” din Huși, a prezentat experiența implicării în acest proiect.

„Caravana Dar de Crăciun este pentru mine proiectul cu cel mai mare impact emoțional. Am pășit în case smerite, uneori reci și tăcute, dar locuite de copii și vârstnici cu inimi mari, pline de credință, recunoștință și curaj”.

Caravana de Crăciun a Episcopiei Hușilor, organizată prin Asociația „Filantropia Ortodoxă”, a vizat unele dintre cele mai izolate localități ale județului Vaslui.

Echipa asociației este coordonată de părintele Vladimir Beregoi, consilier eparhial la Sectorul economic și social-misionar.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Știri recente