Un candelabru cu diametrul de 3,7 metri și înălțimea de 4,8 metri a fost instalat recent la noua Catedrală Arhiepiscopală și Necropolă Regală din Curtea de Argeș.
Obiectul cântărește peste 700 de kilograme, are trei niveluri și include elemente simbolice și decorative care se regăsesc în Catedrala Voievodală de la Curtea de Argeș, ctitorie a Sf. Neagoe Basarab refăcută de arhitectul André Lecomte du Noüy la comanda Regelui Carol I al României.
Punte între trecut și viitor
Astfel, policandrul este străjuit de Crucea Basarabă, care se regăsește și pe turlele Catedralei Voievodale istorice, și încununat cu o reproducere a coroanei Regelui Carol I, care fusese fabricată din tunurile otomane capturate în Războiul de Independență.

Aceste elemente ornamentale fac legătura cu stilul și simbolismul vechii Catedrale Voievodale, stabilind continuitatea spirituală și istorică dintre cele două ctitorii.
Candelabrul a fost realizat la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ca expresie a grijii pastorale și a dorinței de a îmbogăți patrimoniul liturgic al sfântului lăcaș, precizează reprezentanții eparhiei:
„Prin această realizare, se întărește legătura dintre trecut și prezent, dintre moștenirea voievodală și slujirea arhierească de astăzi, Noua Catedrală devenind un spațiu în care tradiția, credința și identitatea națională se întâlnesc în mod armonios.”
Despre lucrare

Candelabrul a fost realizat de firma Premium Bells din București, care se ocupă și de restaurarea candelabrelor vechi ale Catedralei Voievodale istorice.
„Mă bucur că eu și echipa mea am avut onoarea să ne lăsăm amprenta la Noua Catedrală Arhiepiscopală, Necropolă a Familiei Regale a României. Este aportul nostru la o filă de istorie, nu doar la crearea unui candelabru”, a transmis Denis Latișev, reprezentantul fabricii.
El spune că a fost o provocare pentru echipă achiziționarea din toată lumea a pietrelor naturale cu care este împodobit policandrul.
Echipa a mai instalat noile clopote ale Mănăstirii Putna, a realizat și instalat clopotele ctitoriei Patriarhului Teoctist de la Victoria, județul Botoșani, și candelabrele de la Mănăstirea Rohia, județul Maramureș, împodobite și ele cu Coroana Regală.
Despre catedrală

Noua catedrală din Curtea de Argeș are hramurile „Sfânta Muceniță Filoteea” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și rolul suplimentar de Necropolă Regală și Arhiepiscopală.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Arhiepiscopie și Casa Regală a României. În acest loc își dorm somnul de veci: Regele Mihai, Regina Ana, Regele Carol al II-lea, Regina Elena, precum și Principii Mircea și Nicolae ai României.
Foto: Cristian Gheorghe






