Creştinii ortodocşi se află astăzi, 01 noiembrie 2015, în Duminica a XXII-a după Rusalii. Biserica Ortodoxă a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 16, versetele de la 19 la 31, care ne prezintă Pilda Bogatului nemilostiv.
„Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi” (Luca 16, 19 – 31).
În cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul Reşedinței Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat că Pericopa Evanghelică citită astăzi în toate locașurile de cult este plină de învățături duhovnicești care ne arată că „după moartea trupului, sufletul trăiește și își amintește de toate faptele săvârșite în timpul vieții pe pământ. Avem, deci, în Evanghelia de astăzi mărturia clară a Mântuitorului Iisus Hristos privind existența și viața sufletului după despărțirea sa de trup, după moartea fizică a omului”.
În acest sens, Preafericirea Sa a arătat în continuare că în Pericopa Evanghelică de astăzi vedem că sufletul omului după despărțirea sa de trup nu stă într-o stare de nepăsare, de indiferență, într-un somn sau într-o amorțire, ci sufletul are conștiința luminată și poate comunica acolo cu alte suflete, mai ales cu sufletele drepților din rai care au trăit pe pământ în credință, împlinind voia lui Dumnezeu în viața lor. De asemenea, învățăm că sufletele după moarte sunt conștiente de starea în care se află și de deosebirea care există între rai și iad. Focul sau văpaia în care se afla sufletul bogatului nemilostiv după unii Sfinți Părinți ai Bisericii înseamnă o mustrare conștiinței, un regret, o suferință a sufletului pentru faptele rele săvârșite sau pentru binele pe care putea să-l facă omul pe pământ, dar nu l-a făcut”.
Evanghelia de astăzi ne ajută să înțelegem că există o dreptate a lui Dumnezeu, o lege a compensației, a echității, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, explicând că „cei care s-au bucurat prea mult de cele materiale în lumea aceasta, fără a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile primite și fără a fi milostivi cu cei mai săraci decât ei, nu se vor mai bucura de fericire în viața de dincolo de mormânt. Dacă citim totuși mai atent, observăm că cei doi oameni, adică bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, nu au fost judecați în primul rând după faptele lor, ci după starea duhovnicească a vieții lor. Bogatul nemilostiv a trăit într-o stare spirituală de totală decădere. El nici nu mulțumea lui Dumnezeu Care i-a dat bogăție, sănătate și viață fără tulburare, nici nu avea milă de cei săraci. Prin urmare, nerecunoștința, nepăsarea și nemilostivirea l-au coborât pe bogatul nemilostiv în iad, pentru că el devenise deja inuman sau subuman. El a ajuns în starea de singurătate a iadului, fiindcă n-a adunat în suflet nici un dram de iubire smerită și milostivă, singura care-l putea ajuta să se apropie de Dumnezeu Cel Milostiv și Sfânt”.
În contrast cu bogatul nemilostiv, săracul Lazăr este răsplătit cu bucurie veșnică pentru starea sfântă a sufletului său. Preafericitul Părinte Daniel a spus că „doar pentru că avea pe pământ înainte de moartea trupului un suflet bun, el se bucură în cer de fericire și de slava netrecătoare. Deși, sărac și bolnav, Lazăr nu s-a supărat pe Dumnezeu, nu s-a răzvrătit. Nu a cârtit, ci în tăcere pașnică și în smerită răbdare, săracul Lazăr și-a întărit, luminat și modelat sufletul său întru bunătate”.
Patriarhul României a evidențiat faptul că Pericopa Evanghelică de astăzi ne descoperă un adevăr fundamental: „În fața lui Dumnezeu nu contează numai mulțimea faptelor bune, ci în primul rând contează bunătatea sufletului smerit. Dacă multele fapte bune pe care le-am săvârșit ne duc la mândrie și laudă de sine, atunci nu ne-am îmbogățit cu adevărat sufletul. Numai când faptele bune sunt unite cu smerenia, cu răbdarea, cu rugăciunea, cu lumina duhovnicească a sufletului bun, atunci starea sufletului nostru devine o stare binecuvântată și mântuitoare. Cu alte cuvinte, vedem că iadul sau raiul începe încă din lumea aceasta în sufletul nostru. Când cultivăm bunătatea și milostivirea ne deschidem spre rai, spre bunătățile și milostivirea netrecătoare ale lui Dumnezeu. Judecata lui Dumnezeu este dreaptă și ea ține seama de libertatea noastră de a alege viața trăită în comuniune cu Dumnezeu, sau în uitare de Dumnezeu, de a trăi viața în iubire milostivă față de oameni, sau în nepăsare față de ei. Dacă iubim sau nu iubim pe Dumnezeu, dacă iubim sau nu iubim pe semenii noștri, atunci ne vom împărtăși de fericirea raiului sau de nefericirea iadului. De aceea, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască puterea de a ne aduce aminte de El tot timpul, de a-I mulțumi pentru binefaceri și a-I cere ajutorul, de a fi sensibili la suferința semenilor noștri care sunt săraci, bolnavi și întristați”.
