Calendar Ortodox, 6 Aprilie

Sfânta și Marea Luni

În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o pre­figurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost fiul patriarhului Iacob şi al Rahelei.

Din pricina unor visuri, legate de viitorul său măreţ, era invidiat de fraţii lui mai mari care l-au ascuns într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice.

Mai târziu, Iosif a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Ajuns în casa lui Putifar, el a respins ispita de a cădea în desfrânare cu stăpâna sa.

Vrând să se răzbune, aceasta l-a acuzat pe Iosif în faţa lui Putifar spunând că el ar fi fost cel ce a încercat să o ademenească. Ca urmare, Iosif a fost pedepsit, pe nedrept, cu temniţă grea şi lanţuri.

Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn (adminis­trator) peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului, a fost recunoscut de fraţii lui evrei. Dar Iosif nu i-a pedepsit, deşi putea să o facă, ci i-a iertat.

Asemănarea dintre suferinţele lui Iosif şi cele ale lui Iisus este foarte mare, dacă vedem duhovniceşte că stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o preînchipuire a biruinţei lui Iisus asupra păcatelor lumii, iar grâul ofe­rit celor flămânzi o preînchipuire a Sfintei Euharistii.

Smochinul neroditor

Despre smochinul neroditor, Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu spun că s-a uscat, pentru că Iisus, pe când venea din Betania spre Ierusalim, a zis:

De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce – ne spune Sfântul Evanghelist Marcu (11, 14), iar Sfântul Evanghelist Matei redă puţin diferit cuvintele Mântuitorului: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată (Matei 21, 19).

S-a spus că Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilinţă şi pocăinţă, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar nerodi­toare, şi la cultivarea virtuţilor, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor.

Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi tro­parul:

Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pen­tru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Pa­timi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deni­ilor:

Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Hristos-Mirele Bisericii vine tainic în sufletele celor ce priveghează în rugăciune, ascultă cuvintele Evangheliei Sale şi se nevoiesc duhovniceşte căutând lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor.

(Sursa: † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta şi Marea Luni, în Foame şi sete după Dumnezeu, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010)

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu

Sfântul Mucenic Irineu, a fost episcop în oraşul Sirmium – astăzi Sremska Mitroviţa Serbia – din provincia romană Pannonia Inferioară, răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi şi călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii.

Pe vremea marii persecuţii împotriva creştinilor declanşată la ordinul împăratului Diocleţian, mărturisindu-şi în continuare credinţa în Hristos şi refuzând închinarea la idoli, Irineu a fost chinuit şi martirizat prin decapitare, la 6 aprilie 304.

Dintr-un Act martiric aflăm că Sfântul Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium şi că a fost judecat şi condamnat la moarte de Probus, guvernatorul provinciei romane Pannonia Inferioară, în anul 304, pe baza edictelor împotriva creştinilor decretate de împăratul Diocleţian în anii 303 şi 304.

La ordinul expres al Caesarului Galerius, în provinciile dunărene Illyricum şi Pannonia Inferior, în care creştinii erau numeroşi, au fost puse în aplicare edictele imperiale de persecutare a creştinilor. Printre creştinii arestaţi şi aduşi la judecată s-a numărat şi Irineu, tânărul episcop al cetăţii Sirmium.

Acesta era căsătorit şi avea copii mici, întrucât pe atunci episcopii erau fie monahi, fie căsătoriţi – regula privitoare la celibatul episcopilor avea să fie prevăzută mai târziu, în cadrul Sinoadelor Ecumenice.

Pentru credinţa sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în faţa guvernatorului Probus. La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop. Pentru aceasta, Irineu a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii. Şi au venit cei apropiaţi lui, părinţii, soţia şi copiii săi, care, văzând ce suferinţe îndura, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului.

Guvernatorul Probus, iscusit în a apela la grijile lumeşti pentru a-i face pe creştinii mai slabi să renunţe la credinţă pentru a-şi salva viaţa, l-a mai ispitit o dată pe Irineu, folosindu-se de copiii acestuia.

I-a cerut să jertfească idolilor pentru aceşti copii, ca să nu rămână orfani. Nici aceasta ultima încercare nu a reuşit, astfel că Probus a dat sentinţa: să fie aruncat în râul Sava, un afluent al Dunării. Singura dorinţă a episcopului Irineu a fost să fie ucis cu sabia.

Conform Actului martiric, a fost adus la locul de osândă – podul Basent de peste râul Sava – unde a fost tăiat de ostaşi cu sabia şi aruncat în râul Sava. Acestea se întâmplau în ziua de 6 aprilie, anul 304.

Sfântul Ierarh Eutihie

Sfântul Ierarh Eutihie a fost patriarh în Constantinopol şi a apărat cu tărie Biserica împotriva ereticilor. Sfântul Eutihie s-a născut în provincia Frigia din Asia Mică și a fost crescut de părinţi binecunoscuți și credincioși.

De la o vârstă fragedă, viitorul sfânt a studiat științele. În timpul acestor studii, Eutihie a aflat cu cât mai măreața este înțelepciunea lui Dumnezeu în comparație cu orice știința. După ce a realizat aceasta, el s-a alăturat unei mânăstiri din Amasia pentru a-și trai viața în slujba Domnului.

Sfântul a primit aprobarea Sfântului Patriarh Mina de Constantinopol pentru a deveni succesorul acestuia deoarece starea sănătății lui Mina se înrăutățise. Chiar Apostolul Petru a apărut într-o vedenie a Împăratului Iustinian cel Mare insistând ca Eutihie sa devină patriarh.

În primii ani ca patriarh, Eutihie a convocat Sinodul V Ecumenic. Însă, deoarece chiar Împăratul Iustinian ar fi fost înșelat, Eutihie a avut mai mari probleme luptându-se cu erezia aftartodochetismului care susținea ca Iisus Hristos nu putea sa sufere în timpul morții de pe Cruce. Împăratul s-a mâniat pe Eutihie și l-a trimis în exil la o mănăstire a Amasiei în anul 565.

Trăind o viaţă ascetică în exil, sfântul a continuat să slujească Domnului cu sârguință. A vindecat bolnavi și a dezlegat pe mulți. După ce perșii au invadat și ruinat Amasia, sfântul s-a rugat Domnului ca grânele strânse sa nu se termine; rugăciunea i-a fost ascultată. De asemenea Eutihie a primit darul profeției, el prezicând succesorii lui Iustinian.

După doisprezece ani de exil, în anul 577, Eutihie s-a întors la poziția ce i se cuvenea. La data de 6 aprilie, anul 582, și-a adunat clerul după care a adormit în pace.

Troparul, glas 4:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eutihie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Cuvios Grigorie Sinaitul

Troparul – glasul al 8-lea

Biserică şi preot al Duhului, rai al harului şi de minuni făcătoare smerenie te-ai arătat, Sfinte Grigorie. Căci nedespărţit de dragostea lui Hristos, cu apostolească râvnă Sfintei Treimi ai liturghisit şi ai aprins în inimi focul ceresc al isihiei. Pentru aceasta, ca unui grabnic ajutător şi luminător, cu credinţă îţi strigăm: Roagă-te, Părinte, să aflăm iertare şi har de la Dumnezeu şi sufletelor noastre mare milă!

Sfânta Cuvioasă Platonida diaconița din Nisibe (308)

Sfânta Platonida a fost diaconiță, dar s-a retras în deşertul Nisibis (Nisibe), unde a organizat o mănăstire de maici, cu reguli foarte stricte de vieţuire. Maicile mâncau o singură dată pe zi şi, când nu aveau pravilă, se ocupau cu treburi mănăstireşti şi diferite ascultări.

Vinerea, când se cinstesc Patimile Mântuitorului pe Cruce, nu se mai lucra nimic şi călugăriţele erau în biserică de dimineaţa până seara, când între slujbe citeau din Sfânta Scriptură şi din interpretările acesteia.

Sf. Platonida a fost pentru toate maicile un exemplu viu de viaţă monahicească, sfinţenie, smerenie şi dragoste de aproapele. Ajungînd la o vârstă înaintată, sfânta Platonida s-a dus în pace la Domnul în anul 308.