Sfântul Proroc Ioil
A profețit în regatul Iuda pe la anul 850 î.Hr., iar numele său înseamnă ‘dragostea lui Dumnezeu’. În cartea alcătuită de el, din trei capitole și cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, vestește o secetă cumplită și patru invazii de lăcuste care aveau să pustiască țara.
Ioil a prorocit despre timpurile mesianice, când Duhul lui Dumnezeu se va oferi tuturor (Ioil II, 28-29). În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Petru a amintit această profeție a lui Ioil, spunând mulțimii că Apostolii nu erau beți când vorbeau tuturor în limba lor, ci ‘Duhul Sfânt grăia prin glasul lor’ (Faptele Ap. II, 17-18).
Tropar – Glasul 2
A proorocului Tău, Doamne, Ioil pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm: mântuieşte sufletele noastre!
Sfântul Mucenic Uar (Varus)
A pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul împăratului Maximian (285-305). Era soldat în armata romană din Egipt și creștin în ascuns. În anul 304, oamenii împăratului au prins în pustiul Egiptului șapte dascăli creștini, pe care i-au chinuit și i-au întemnițat pentru mărturisirea credinței creștine.
A doua zi, de dimineață, când au venit oamenii împăratului să-i ducă la judecată pe cei șapte dascăli, l-au găsit și pe Uar între ei. Deoarece, unul dintre părinți murise, Uar i-a luat locul și s-a prezentat și el în fața judecătorului și a recunoscut că este creștin. În urma mărturisirii sale, Sfântul Mucenic Uar a fost supus supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică.
Tropar – Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Uar, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfânta Cleopatra și fiul ei, Ioan
Erau din Edra, de lângă Muntele Tabor, în Palestina. Cleopatra a fost martoră la martirizarea Sf. Mc. Uar, i-a recuperat moaștele și, după mult timp, i le-a dus în Palestina, spunând că este trupul soțului ei, pe care vrea să-l reînhumeze în patria lor. În Palestina, i-a făcut sfântului biserică și mulți se vindecau la mormântul acestuia.
Cleopatra avea un fiu iubit, pe Ioan, care ajunsese la rangul de ofițer. Sper durerea mamei sale, a murit brusc. Atunci mama a plâns și i-a reproșat sfântului că nu i-a protejat fiul.
Dar Uar i-a apărut Cleopatrei în vis cu fiul ei în brațe, strălucind amândoi ca soarele și spunându-i că acesta este acum cu oștile cele cerești, nu în armata acestei lumi. Cleopatra și-a vândut atunci averile, le-a împărțit la săraci și a rămas să trăiască pe lângă biserica sfântului, în post și rugăciune. După șapte ani a adormit întru Domnul.
Sfântul Ioan de la Rila
S-a născut în anul 876 în satul Skrino din apropierea Sofiei (Bulgaria), fiind crescut în dreapta credinţă şi în învăţătura cărţilor bisericeşti. După ce şi-a pierdut părinţii la o vârstă tânără, şi-a împărţit puţinele bunuri la săraci, iar el, devenind el însuși sărac, s-a făcut păstor de vite, pentru a se ţine departe de lume.
Odată, stăpânul l-a bătut pentru că îi pierduse un viţel. Băiatul a plâns îndelung şi s-a rugat ca Dumnezeu să-l ajute. Când a găsit viţelul, îi era greu să treacă râul Struma, care se umflase de puhoaie.
Atunci, punându-şi nădejdea în Dumnezeu, s-a rugat, şi-a pus cămaşa lui zdrenţuită pe apă, făcu deasupra ei semnul crucii, luă viţelul în braţe şi merse cu el, precum ar fi mers pe uscat, până pe celălalt mal al râului. Stăpânul, ascuns în pădure, se înspăimântă când văzu această minune, îl răsplăti din belşug şi nu-l mai primi să-i slujească.
Atunci fericitul, în vârstă de 25 de ani, a mers şi s-a călugărit în Mănăstirea Sfântul Dimitrie de la Muntele Ruen (Bulgaria), apoi, după o vreme, s-a retras în pustnicie. La început s-a nevoit pe un deal înalt şi sterp, mâncând doar verdeţuri sălbatice, dar tâlharii au venit peste el noaptea, l-au bătut şi l-au alungat de acolo. Şi-a găsit apoi o peşteră unde a locuit.
Peste puţin timp, nepotul său, Luca, a venit să se nevoiască şi el acolo. Însă fratele Sfântului l-a găsit şi a luat înapoi pe fiul său cu sila. În drum spre casă, tânărul a murit din pricina unei muşcături de şarpe. Fratele s-a căit şi a cerut iertare.
Sfântul Ioan a vieţuit 12 ani în peştera pustie, apoi s-a dus în munţii Rilei, unde şi-a găsit sălaş în scorbura unui copac. Postea şi se ruga mult, plângând neîncetat. Dumnezeu l-a făcut cunoscut mai întâi ciobanilor, printr-o turmă de oi, care a alergat de-a lungul potecilor prăpăstioase şi nu s-a oprit până la locul în care vieţuia călugărul.
De-atunci ei au început să aducă la Cuviosul pe bolnavi şi pe cei tulburaţi de duhuri necurate, pe care el îi vindeca prin rugăciune. Ca să nu cadă pradă slavei deşarte, pustnicul Ioan şi-a părăsit scorbura şi a mers pe un pisc înalt şi stâncos, unde a locuit timp de şapte ani sub cerul liber, asemenea Sfinților stâlpnici.
Vestea despre marele sihastru a ajuns până la Binecredinciosul ţar bulgar Petru I (927-969), care a călătorit până în Munţii Rilei, vrând să-l întâlnească pe Sfânt. Acesta i-a scris o scurtă epistolă, refuzând o astfel de întâlnire, din smerenie.
Cei doi s-au văzut de la distanţă, plecându-se unul altuia, iar ţarul bulgar i-a trimis daruri, din care Sfântul a păstrat puţin, trimiţând restul înapoi, pentru că se ferea de ispita iubirii de argint.
Mai târziu, Cuviosul Ioan a primit sub călăuzirea lui călugări, care au construit o mănăstire cu o biserică lângă peştera Sfântului.
Cu cinci ani înainte de a-şi da sfârşitul, a scris cu mâna sa: Testamentul către ucenici, în care marele pustnic de la Rila se dovedeşte un bun scriitor, un mare cunoscător al Sfintei Scripturi şi al învăţăturii Sfinţilor Părinţi, precum şi un ales povăţuitor duhovnicesc al monahilor. El a trecut la Domnul în ziua de 18 august, anul 946, la vârsta de 70 de ani.
Viaţa lui sfântă şi minunile săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile sale au fost o frumoasă predică a credinţei creştine pe pământul nou creştinat al Bulgariei.
Moaştele sale au fost mutate, la scurt timp după adormire, la Sofia, din porunca Binecredinciosului ţar Petru I al Bulgariei (927-969). Această mutare a avut loc pe data de 19 octombrie, care a rămas ca zi principală a pomenirii Cuviosului.
În anul 1183, regele maghiar Bela al III-lea (1172-1196), în timpul unei campanii militare, a pus stăpânire pe racla cu moaştele Sfântului Ioan, împreună cu alte lucruri de pradă, şi le-a dus în oraşul Strigonium (Esztergom, în Ungaria), dar după 4 ani, împodobind racla, a trimis-o înapoi cu cinstire.
În anul 1195, ţarul Ioan Asan I (1189-1196), al Imperiului româno-bulgar, a mutat moaştele Sfântului în noua capitală, Târnovo, şi le-a aşezat într-o biserică închinată lui.
În anul 1469, la 1 iulie, sfintele moaşte ale Cuviosului Ioan au revenit în Mănăstirea Rila, unde se odihnesc şi astăzi, aducând ajutor plin de har ceresc tuturor celor ce se roagă lui cu credinţă.
Mănăstirea construită din lemn în jurul peşterii Cuviosului nu se mai păstrează, dar în secolului al XIV-lea actuala Mănăstire Rila a fost fondată de obştea Cuviosului Ioan pe un nou amplasament.
Această Mănăstire a devenit o vatră de cultură şi duhovnicie pentru întreaga Bulgarie. În vremea stăpânirii turceşti, ea a fost ajutată şi de unii domnitori şi ierarhi români (domnitorul Bogdan al III-lea al Moldovei, mitropolitul Grigorie Roşca al Moldovei, episcopul Isaia al Rădăuţilor ş.a.). Transformată în muzeu în vremea regimului comunist ateu, a redevenit mănăstire în anul 1991.
Sfântul Ioan de la Rila este considerat ocrotitorul poporului bulgar şi este prăznuit îndeosebi la 19 octombrie (ziua aflării moaştelor), dar, pe plan local, şi la 18 august (ziua adormirii) şi 1 iulie (readucerea moaştelor la Rila).
