Calendar Ortodox 19 decembrie

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești

Sfânta Evloghia s-a născut în 24 noiembrie 1908, în satul Nevesca (azi Nimfeo), din nordul Greciei, primind la botez numele Ecaterina. Părinții ei, Evanghelița și Panaiot, făceau parte dintr-o comunitate istorică de vlahi care locuiau în acele ținuturi.

De timpuriu s-au abătut asupra acestei copile încercările și suferințele. A rămas orfană de mamă la o vârstă fragedă. Apoi, recăsătorindu-se tatăl ei, a avut de îndurat multe necazuri pricinuite de mama sa vitregă. Într-una din zile, pe când strângea fânul, soția tatălui său a împins-o pe Ecaterina de pe o căpiță de fân. Copila și-a fracturat coloana vertebrală și a fost cuprinsă de o neputință trupească ce a țintuit-o la pat vreme de nouă ani. Invalidă fiind, la vârsta de 10 ani, ea a fost trimisă în București, la familia unchiului ei dinspre mamă, Ioan Ciciu, și la soția acestuia Epifania, în casa cărora a petrecut ani grei de suferință și boală.

În anul 1927, când tânăra Ecaterina s-a îmbolnăvit de peritonită și a fost părăsită de rude, care credeau că nu mai scapă cu viață, i s-a arătat aievea Maica Domnului împreună cu Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, ocrotitoarea ei. Venind ambele la patul de suferință, în chip de doctori, au vindecat-o. Sfânta Ecaterina îi spunea cu multă smerenie Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Maica Domnului, taie aici, coase aici, leagă aici.”. Iar Preacurata Fecioară, cu dulci cuvinte s-a adresat bolnavei, care până atunci era cu pântecele umflat și cu genunchii ghemuiți: „Iată, fiica mea, de acum te vei face sănătoasă.”. Și, arătându-i că pricina bolii a fost înlăturată, i-a zis: „Aceasta a fost toată boala și toată răutatea.”. Apoi i-a zis: „De acum te vei face sănătoasă.”. Și îndată tânăra Ecaterina s-a vindecat, fiind plină de recunoștință către Dumnezeu, către Maica Domnului și către Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.

Într-o sâmbătă spre duminică noaptea, pe când se ruga, ea a ațipit și a primit în vis chemarea Mântuitorului, Care i s-a arătat pe norii cerului, zicând de trei ori: „Vai, vai, mare război vine din pricina necredinței oamenilor și nu am pe cine trimite să vestească lumii acest mare prăpăd.”. Iar ea, luând aminte la cea de-a treia chemare, a răspuns cu râvnă: „Mă duc eu, Doamne Iisuse, să vestesc!”.

La scurtă vreme, se alătură Asociației Misionare Ortodoxe – „Patriarhul Miron” și, cu binecuvântarea arhimandritului Teofil Ionescu, la acea vreme slujitor la Catedrala Patriarhală din București, a început propovăduirea Evangheliei din sat în sat, chemând oamenii la pocăință, la milă și la înnoirea vieții. Pe cei bolnavi îi cerceta cu dragoste, pe copiii orfani îi ocrotea, pe fetele pierdute le aducea la viața de curăție, pe cei ce trăiau în păcate îi convingea să primească Sfânta Taină a Cununiei, pe cei ce fumau și pe cei ce se aflau în patima beției îi convingea să renunțe la viciile lor. Glasul ei de trâmbiță se auzea până departe, luptând împotriva dezmățului, a dezbinărilor, crimelor, cruzimii, nemilostivirii, avorturilor, beției, tutunului, vrăjilor, descântecelor, spiritismului și a altor păcate de moarte, depărtând poporul de pericolul sectar și de superstiții.

După adormirea bătrânilor ei protectori, care o crescuseră de la vârsta de 10 ani, simțind chemarea spre viața monahală, sora Ecaterina Țârlea se închinoviază în Mănăstirea Samurcășești în luna septembrie a anului 1939. După trei ani de ucenicie, la 21 noiembrie 1942, primește, la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, tunderea în monahism cu numele Evloghia.

Văzând starea jalnică în care se afla Mănăstirea Samurcășești după cutremurul din anul 1940, Cuvioasa Evloghia a organizat colecte prin satele în care propovăduia cuvântul lui Dumnezeu și astfel s-au putut restaura chiliile și biserica mănăstirii.

Sfânta Evloghia se nevoia aspru, fiind plină de smerenie și iubitoare de rugăciune. Nu dormea pe pat, ci în genunchi, stând pe niște zdrențe. Iarna, nu făcea foc în chilie, îngrijindu-se ca celelalte maici să nu ducă lipsă de lemne, purtând mereu grija celor din preajma ei. Nu își odihnea trupul, nu se cruța pe sine, ci cutreiera satele, înfruntând lipsuri, primejdii și prigoniri.

A continuat această activitate misionară și în vremea prigoanei comuniste, suferind bătăi și chinuri pentru că nu înceta a vesti Evanghelia lui Hristos și a împărți oamenilor cărți duhovnicești și icoane. A avut de înfruntat mari pericole puse la cale de oamenii înrăiți, care erau deranjați de cuvintele ei ce îndemnau la schimbarea vieții și apropierea de Hristos. De aceea, niște cârciumari din satul Epurești, județul Giurgiu, care văzuseră că datorită predicilor ei oamenii nu mai veneau să petreacă în beții și desfrânări, au pus la cale uciderea ei. Atunci, cel care fusese tocmit să o omoare, a fost lovit de un fulger. În altă împrejurare, a fost dusă cu forța la o casă de desfrânare spre a fi batjocorită. Și s-a stârnit furtună mare, iar omul desfrânat care a încercat să facă acestea a paralizat și planul lui demonic a eșuat.

În decembrie 1949, predicând prin satele dunărene, ducând cărți de rugăciuni, icoane și broșuri duhovnicești, a fost prinsă în satul Ulmeni, din județul Călărași, de niște huligani comuniști care au călcat-o în picioare și au bătut-o cu bestialitate. A fost internată la Spitalul Brâncovenesc din București. În ziua de 19 decembrie, a fost înștiințată de Maica Domnului și de Sfântul Arhanghel Mihail că va pleca la Domnul. A cerut să fie dusă urgent la mănăstirea sa de metanie. După ce și-a luat rămas bun de la bolnavii din spital și i-a încurajat să aibă încredere în Dumnezeu, a fost dusă la Mănăstirea Samurcășești. Seara, pe când băteau clopotele pentru vecernie, a ajuns la mănăstire. A fost spovedită și a primit Sfânta Împărtășanie, apoi a trecut la Domnul, fiind împodobită cu slăvită cunună mucenicească.

După adormirea sa, Sfânta Evloghia s-a arătat grabnică ajutătoare și făcătoare de minuni celor ce i-au cerut ajutorul, vindecând pe cei bolnavi și pe cei aflați în primejdie de moarte.

Pentru ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Sfântul Mucenic Bonifatie

Sfântul Mucenic Bonifatie (în limba latină: Bonifacius) a trăit, la Roma, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (305-311).

Era robul unei femei de neam mare, cu numele Aglaia, fiica lui Acachie, proconsulul Romei. Bonifatie trăia în păcate cu stăpâna lui şi era beţiv, dar era şi milostiv, iubitor de străini, îndestula cu dragă inimă pe cei lipsiţi, îşi pleca urechea şi inima la suferinţele şi rugăminţile oamenilor.

La fel şi stăpâna lui era milostivă şi avea evlavie către Sfinţii Mucenici. Şi, fiindcă adeseori suspinau către Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul nu i-a lăsat mai mult să se întineze cu greşelile, ci a rânduit o spălare de întinările lor.

Într-una din zile, stăpâna i-a zis lui Bonifatie: „Mergi în Răsărit, unde creştinii sunt chinuiţi, şi adu-mi moaşte de Mucenici, ca să le avem spre ajutor şi mântuire sufletească”. Iar Bonifatie i-a răspuns: „Dacă-ţi voi aduce moaştele mele, ai să le primeşti?”. Iar ea a râs, zicându-i: „Beţivule! Nu glumi cu acestea!”. Şi, dându-i unele sfaturi, s-a rugat pentru el, i-a dat bani şi l-a trimis.

Şi a plecat Bonifatie, însoţit de 12 slujitori, cu aur mult, în Tarsul Ciliciei, unde creştinii erau chinuiţi. Şi, găsind acolo pe sfinţi pătimind şi suferind pentru Hristos, le-a sărutat lanţurile şi rănile. Dar apoi, aprinzându-se el însuşi de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea dregătorului şi a mărturisit că este creştin.

Deci, prinzându-l, l-au spânzurat cu capul în jos şi l-au tăiat fără milă, l-au împuns cu trestii ascuţite pe sub unghii, i-au turnat plumb topit pe gură şi l-au băgat cu capul în jos într-un vas plin de smoală ce fierbea. Dar, din toate a ieşit nevătămat. Atunci, dregătorul a poruncit să i se taie capul şi l-au scos spre ucidere. Iar Sfântul, după ce s-a rugat, şi-a plecat capul şi i l-au tăiat. Era ziua de 19 decembrie a anului 307.

Iar slugile, care veniseră cu el de la Roma, nu ştiau de cele întâmplate, că pe ascuns se depărtase de ei. Când au auzit de la ostaşi cu de-amănuntul chinurile lui şi că s-a săvârşit pătimind, s-au dus să-i caute moaştele. Le-au găsit şi au căzut înaintea lor; au plâns, le-au sărutat şi-i cereau iertare.

Au cumpărat de la păgâni trupul Sfântului Bonifatie cu 500 de galbeni, l-au uns cu mir, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au dus la Roma. Iar Aglaia, stăpâna lui, aflând totul prin descoperire îngerească, a ieşit întru întâmpinarea lui, ca să-l primească şi să-l cinstească precum se cuvenea.

L-a îngropat la 50 de stadii de Roma, iar mai târziu a zidit o biserică în numele lui, în mijlocul Romei, şi l-a mutat în ea. Şi acolo, la sfintele lui moaşte, se făceau în fiecare zi nenumărate tămăduiri. Iar Aglaia, trăind de atunci cu bunăcuviinţă creştinească încă mulţi ani, în pace şi-a dat sufletul ei lui Dumnezeu, fiind pomenită în aceeaşi zi cu Sfântul Bonifatie, în 19 decembrie.

Moaştele Sfântului se găsesc la Roma, în biserica Sfinţii Bonifatie şi Alexie de pe colina Aventin, însă câteva părticele din moaştele sale au ajuns şi în Răsărit, la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos şi în alte sfinte locaşuri.

Sfântul Mucenic Bonifatie este rugător pentru îndreptarea celor cuprinşi de patima beţiei şi de alte vicii.

Tropar Glasul 4
Mucenicul tău. Doamne, Bonifatie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfântul Ierarh Grichentie

Sfântul Ierarh Grichentie (sec. VI) – S-a născut în Milan (Italia). Părinții săi, Agapie și Teodotia, l-au crescut ca pe un adevărat creștin. Din acest motiv Dumnezeu l-a învrednicit cu darul tămăduirii încă din tinerețe. A fost un mare ierarh, punând temelia Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos în acele ținuturi îndepărtate ale Arabiei.

Grichentie a încoronat pe Avramie urmașul lui Elesbaan care rege creștin al Arabiei. Sfântul Grichentie a avut o discuție publică cu învățatul Ervan. A ținut cinci zile în fața regelui și a tot poporul. În urma acestei discuții învățatul Ervan s-a botezat și a primit numele de Leon.

Avramie a domnit timp de 30 de ani și a fost îngropat în cetatea Farului. Mai pe urmă s-a mutat la Domnul și Cuviosul Grichentie Arhiepiscopul.