Calendar Ortodox, 1 martie
Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia
Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia (sec. II) – a trăit în timpul împăratului Traian (98-117) și ducea în orașul Iliopolis din Siria o viață de desfrâu și păcat din care își agonisise o avere destul de mare.
Într-o seară a ajuns în Iliopolis monahul Gherman care fusese la Ierusalim pentru a se închina și se afla în drum spre mănăstirea sa. A fost primit de un creștin a cărui casă era lângă cea a Evdochiei.
Peste noapte, Evdochia auzind rugăciunile monahului, dimineața l-a rugat cu stăruință să vină la ea pentru a discuta. Monahul Gherman a reușit să o convingă de adevărurile credinței creștine.
După îndemnul Cuviosului Gherman, Evdochia a stat închisă în rugăciuni, o săptămână întreagă. Apoi, a chemat preotul bisericii din Iliopolis să o lumineze și mai mult în dreapta credință.
După aceasta a mai stat Evdochia alte șapte zile în casă, rugându-se. În ultima noapte a visat că se urca spre cer împreună cu un tânăr în haine albe ca lumina.
Pe la jumătatea înălțimii s-a repezit asupra ei o creatură cu chip întunecat care vroia să o smulgă din mâna celui luminat. Evdochia s-a trezit înspăimântată și s-a închinat, deși nu era creștină încă.
Înainte de plecare, Gherman a îndemnat-o să se boteze, lucru care s-a și întâmplat, Evdochia primind sfântul botez prin mâinile episcopului Teodot.
În continuare, ea a eliberat slujitorii pe care îi avea în casă și a împărțit averea sa, iar casa și alte bunurile le-a lăsat preotului din oraș, retrăgându-se într-o mănăstire, nu de parte de cea monahului Gherman.
După 13 luni a murit maica Haritinia, stareța acelei mănăstiri, iar soborul mănăstirii a ales-o pe Evdochia stareță în locul ei.
Uneltirile diavolului nu au întârziat să apără. Astfel, mai mulți tineri care o cunoscuseră pe Evdochia pe când aceasta se afla în păcat, aflând locul unde s-a retras, au pârât-o că a luat cu ea aurul cuvenit vistieriei împărătești și că a necinstit pe zei îmbrățișând credința în Mântuitorul Iisus Hristos.
Dumnezeu i-a dat însă Evdochiei puterea să stea cu bărbăție în fața judecătorilor și să-i încredințeze de darului Domnului nostru Iisus Hristos prin multe minuni.
Aurelian, primul judecător, s-a creștinat cu soția și cu fiul lui și făcându-se diacon a ajuns episcop în locul lui Teodot. Chelasia, soția lui, a intrat în mănăstirea Evdochiei, deși era urmărită de Diogen, al doilea judecător.
Toată mânia lui Diogen s-a răsfrânt asupra stareței Evdochia care a suferit cu multă răbdare supliciile la care a fost supusă mărturisind pe Iisus Hristos.
În timpul chinurilor, Diogen orbise, însă Evdochia l-a vindecat. Pentru aceasta, Diogen s-a botezat.
Al treilea judecător, Vincentiu, auzind cele întâmplate și cum cei doi judecători dinainte de el au primit botezul, nu a mai chemat-o la judecată, ci a trimis direct ostașii în mănăstire să îi taie capul, primind astfel cununa muceniciei.
Troparul, glas 4:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Evdochia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sfânta Cuvioasă Domnina
Sfânta Domnina s-a născut din părinți binecredincioși și bogați. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoințelor pustnicești și înfrânării tuturor pornirilor trupului.
Făcându-și o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi și noapte în ea, udându-și cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci și veșmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea. Către cântările cocoșilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulțimea credincioșilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă.
Hrana ei era lintea înmuiată în apă; și a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav și era încă de vie aproape moartă. Își acoperea fața cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea fața cuiva și nici cineva pe a ei.
Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi și grăia ușor și gingaș cu toți cei ce veneau la ea. Deci, petrecând în felul acesta ziua și noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.
Tropar, glasul 8:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Domnina, duhul tău.
