Buna Vestire constituie sfârșitul făgăduințelor pentru venirea lui Mesia și începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profețiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine, întreg neamul omenesc se pregătește pentru eliberarea de sub robia păcatului și a morții.
Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveștenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost așezată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Nașterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria. Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca: „Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. Și a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea.”
Analiza pericopei evanghelice de la Luca în care este descrisă întâlnirea Arhanghelului Gavriil cu Fecioara Maria, are în prim-plan dialogul dintre Arhanghel și Fecioara Maria. Cuvântul îngerului așterne pacea nu numai în sufletul Maicii lui Dumnezeu, ci peste întreaga creație, pentru că acum devine concretă, vizibilă, împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu neamului omenesc, încă de la început, de la căderea primilor oameni în păcat. Atunci Dumnezeu i-a promis Evei că partea femeiască va fi cea care va avea privilegiul de a aduce în lume un Răscumpărător al tuturor păcatelor, care va zdrobi definitiv capul șarpelui, adică va nimici puterea ispititoare a diavolului care a cauzat, în parte, păcatul originar. Sfântul Irineu de Lyon o descrie pe Maica Domnului ca pe o „nouă Evă”, în timp ce Hristos este numit „noul Adam”: „Adam trebuia în chip necesar să fie restaurat întru Hristos, iar moartea să fie absorbită întru nemurire. Iar Eva trebuia în chip necesar să fie restaurată prin Maria, așa încât o fecioară, devenind răscumpărătoarea unei alte fecioare, să desfacă și să distrugă neascultarea feciorelnică prin ascultare feciorelnică”.
Proorociile vechi-testamentare, împlinite în persoana Mariei
Datorită stării de păcătoșenie în care se afla neamul omenesc, se impunea cu necesitate împlinirea planului veșnic al lui Dumnezeu cu lumea, în care întruparea Fiului lui Dumnezeu era o coordonată esențială. Iar întruparea nu se putea realiza fără apariția acelei persoane neprihănite, care să-L poată purta în pântece pe Dumnezeu. Ea este prefigurată în Vechiul Testament de scara care unea cerul cu pământul, care i s-a arătat în vis patriarhului Iacov în Betel, și pe care suiau și coborau îngerii lui Dumnezeu. Taina creștinătății, ne spune Sf. Ap. Pavel, pornește tocmai de la această realitate: Dumnezeu S-a arătat în trup (I Timotei 3, 16). Iar Nașterea Sa va fi supranaturală, după încredințarea profetului Isa-ia: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu, și vor pune numele lui Emanuel, care se tâlcuiește: «Dumnezeu este cu noi»”. Revenind la dialogul purtat de înger cu Sfânta Fecioară, observăm că Sfântul Luca este foarte atent la detalii, prezentând cu acuratețe cadrul discuției în Evanghelie. Locul indicat este o casă din Nazareth, transformată azi în biserică ce păstrează chiar și acum atmosfera tainică a întâlnirii. Și în zilele noastre se poate vedea, în penumbră, raza luminoasă care coboară pe fereastra îngustă, în locul unde Maica Domnului obișnuia să se roage. Evanghelistul mai face o precizare extrem de importantă: faptul că Fecioara Maria era logodită cu dreptul Iosif, un bărbat din casa lui David, deci rudă cu ea – în fapt, un tutore, un ocrotitor vârstnic, absolut necesar pentru a apăra statura sa morală neprihănită.
Noua Evă dezleagă blestemul
Primele cuvinte pe care i le adresează îngerul Fecioarei se constituie într-un salut al bucuriei. Sfântul Gavriil este mesagerul divin, trimis să o anunțe că, fiind plină de har, Domnul este cu ea și, astfel, este binecuvântată între femei. Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei, scrie: „iar fiindcă Evei i-a zis Domnul că în dureri va naște fii, cea care dezleagă această durere e bucuria pe care o aduce Fecioarei îngerul, zicând: «Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită. Și fiindcă Eva a fost blestemată, acesteia i se zice binecuvântată»”.
Salutul îngerului produce o scurtă tulburare Fecioarei, neobișnuită cu o astfel de prezență și cu un astfel de mesaj. De aceea, el o liniștește, reiterând puterea lucrătoare a harului divin într-nsa. Temerile fiindu-i alungate, ea este pregătită acum să primească o veste inimaginabilă: a fost aleasă să-L poarte în pântece și să-L nască pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce va sta pe tronul lui David, și împărăția Lui nu va avea sfârșit.
Îngerul îi comunică pământencei faptul că, în ea, lumile spirituală și materială se vor contopi pentru a apărea în istorie Dumnezeul-Om. Fără îndoială, Fecioara știa foarte bine semnificația cuvântului Iisus, indicat pentru numirea pruncului: Mesia, adică Mântuitorul lumii. Totuși, pentru a se asigura că înțelegerea este deplină, îngerul dezvăluie, în chip profetic, puterea împărătească a lui Hristos, care va ședea pe tronul lui David. Și precum David a luat împărăția cea simțită, așa și Domnul pe cea gândită, a căreia nu va fi sfârșit. Că nu va fi sfârșit împărăției lui Hristos, adică al cunoștinței de Dumnezeu și al creștinătății, că și prigoniți fiind, strălucim cu darul lui Hristos, precizează Sfinții Părinți.
Sfânta Maria primește, așadar, vestea că urmează să devină Maica lui Dumnezeu. Nu este uimită, nici cutremurată de primirea acestui mesaj, ci mai degrabă de modalitatea punerii în practică a planului divin. Aici se vede pe deplin neprihănirea ei. Nu se înfricoșează la atingerea focului dumnezeirii, dar se nedumirește cu privire la curăția ei trupească, incapabilă de a zămisli de la sine un prunc, după legile firii omenești: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” Două prefigurări în Vechiul Testament anticipează miracolul întâlnirii divinului cu umanul, în zămislirea lui Hristos: rugul aprins, care ardea și nu se mistuia, în care i s-a arătat Dumnezeu lui Moise pe Muntele Horeb, precum și cărbunele pe care un serafim îl ia cu un clește de pe jertfelnicul ceresc, atingându-l de buzele profetului Isaia.
Zămislirea lui Emanuel, mai presus de legile firii
Intervine apoi discursul clarificator al îngerului, în registrul deja obișnuit al așternerii păcii între Dumnezeu și oameni. În cuvinte puține, arhanghelul dezvăluie întreaga teologie a întrupării Fiului lui Dumnezeu, pentru mântuirea neamului omenesc: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea, și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema”. Aceste cuvinte revelate de înger se referă direct la maternitatea divină, calitate unică și irepetabilă, conferită prin har Sfintei Fecioare. Bineînțeles, vorbim de o maternitate cu totul specială, după cum arată și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Îngerul n-a grăit așa pentru că e rea nunta, ci pentru că fecioria e mai bună. Și trebuia ca intrarea pe lume a Stăpânului de obște al tuturora să fie mai cinstită decât a noastră. Era intrare împărătească. Trebuia să se asemene cu nașterea noastră, dar să se și deosebească(…). Se aseamănă cu nașterea nostră, pentru că Domnul S-a născut din pântece; nașterea Lui, însă, este superioară nașterii noastre, pentru că S-a născut fără căsătorie”.
Hristos Se zămislește ca Fiu al Omului, fără a pierde cumva calitatea de Fiu al lui Dumnezeu. El Însuși se va numi pe Sine adeseori, folosind ambele denumiri. Prin aceea de Fiu al Omului, El sugerează apartenența Sa la omenitate, la spița regală a lui David, din care se trăgea și Sfânta Fecioară. În nici un caz nu poate fi acceptată vreo formă de paternitate umană în cazul Lui, deși era reperat în societatea vremii Lui drept Fiul teslarului, datorită căminului pământesc al creșterii Sale în copilărie și adolescență, în casa lui Iosif din Nazaret.
„Biserică sfințită și rai cuvântător”
Duhul Sfânt se pogoară în chip sfințitor, așa cum o va face și la Cinzecime, când va transmite, sub forma limbilor de foc, harul întemeierii Bisericii văzute. Este momentul când, potrivit teologiei ortodoxe, Sfânta Fecioară este curățită și de păcatul strămoșesc, cu care s-a născut, asemeni nouă tuturor, dar care nu a dat roade concrete, în sensul unei aplecări spre păcat sau a vreunei căderi în ispită. De aceea, Maica lui Dumnezeu este chip al Bisericii celei însuflețite, fiind ea însăși numită, în axionul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, „biserică sfințită și rai cuvântător”. Ca Maică a lui Dumnezeu, ea este, implicit, și maică a Bisericii, față de care mijlocește permanent în fața tronului Preasfintei Treimi.
Despre taina Întrupării și despre participarea Sfintei Treimi la această lucrare mântuitoare, oferă lămuriri Sf. Simeon Noul Teolog, care zice: „a intrat întreg Cuvântul ipostatic și de o ființă al lui Dumnezeu și Tatăl în pântecele Fecioarei și prin venirea și împreună-lucrarea Sfântului Duh Cel de o ființă a luat trup înzestrat cu minte și cu suflet din sângele curat al ei și S-a făcut om. Aceasta e, deci, unirea de negrăit și nunta de taină a lui Dumnezeu; și așa s-a făcut schimbul lui Dumnezeu cu oamenii, unindu-se în chip neamestecat cu ființa și cu firea noastră stricăcioasă și săracă Cel mai presus de fire și de ființă. Deci, Fecioara a zămislit și a născut din două firi, în chip minunat, adică din dumnezeire și omenitate, pe Fiul cel Unul, Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care n-a stricat nici fecioria ei și nici nu S-a despărțit de sânul părintesc”.
Maria a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu
Problema dumnezeirii celui născut din Fecioara Maria a suscitat interesul teologilor în perioada de aur a literaturii patristice a Bisericii creștine. Discutată la Sinoadele Ecumenice III, IV, V și VI, această doctrină s-a cristalizat în urma unor controverse îndelungate, legate, implicit, și de persoana Maicii Domnului. Nici în vremea noastră nu s-au oprit contestările, existând și azi anumite grupări pseudo-creștine, care neagă persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, socotindu-L un simplu om, iar pe Maica Sa o femeie obișnuită. Este ceea ce afirma, în secolul al IV-lea, ereticul Nestorie, înfruntat și condamnat la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes. El considera că Fecioara Maria poate fi numită doar „Născătoare de om” sau, concesiv, „născătoare de Hristos” – dar în nici un caz „Născătoare de Dumnezeu”. În fața acestei rătăciri, a luat atitudine Sfântul Chiril al Alexandriei, care a și condus lucrările Sinodului, formulând dreapta învățătură: „Oricine nu recunoaște că Emanuel este Dumnezeu Adevărat și că Sfânta Fecioară Maria este Maică a lui Dumnezeu, deoarece a dat naștere, după trup, Cuvântului lui Dumnezeu devenit om, să fie anatema”. Iar Sfântul Grigorie Palama zice, la rândul său: „De aceea, nu un înger, nu un om, ci Însuși Domnul a venit și ne-a mântuit, zămislindu-Se și întrupându-Se în pântecul unei Fecioare și rămânând fără schimbare Dumnezeu”. O astfel de taină, de necuprins cu mintea, se adâncește și mai mult în cugetările Sfântul Ioan Casian: „Nu numai că Maria L-a născut pe Cel mai în vârstă decât ea, ci pe Făcătorul ei, și, născând pe Născătorul ei, a devenit Născătoare a Născătorului ei”.
Smerenia Maicii Domnului
Dialogul dintre Arhanghelul Gavriil și Sfânta Fecioară Maria nu ia sfârșit fără a consemna acordul în deplină libertate, exprimând supunere față de voia lui Dumnezeu: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Aceste cuvinte arată o dată în plus statura umilă a Fiului lui Dumnezeu întrupat, chip de rob luând, din cea care s-a numit pe sine „roabă” a lui Dumnezeu. Sfântul Atanasie cel Mare explică starea de supunere a Fecioarei astfel: „Pentru aceea se supune cu adevărat Maria, ca El (Hristos) să-Și ia cu adevărat trupul din ea și ca să-L aducă pe El ca trup propriu pentru noi”. Acest Părinte al Bisericii leagă, așadar, întruparea Cuvântului de împlinirea unui scop veșnic: îndumnezeirea după har a firii umane, prin sfințirea trupului pământesc, la înviere, ca trup de slavă, ceresc. Cuvintele Maicii Domnului reprezintă o veritabilă prefigurare a cuvintelor rostite mai târziu de Hristos: „Oricine se înalță pe sine, se va smeri, iar cine se smerește pe sine se va înălța”.
Bucuria duhovnicească transpare din cântările liturgice închinate acestei sărbători
Troparul Bunei Vestiri ne îndeamnă să prăznuim cum se cuvine începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Suntem chemați ca și noi, împreună cu îngerul care binevestește lucrarea harului lui Dumnezeu pe pământ, să-i cântăm Maicii Domnului: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!”. Iar condacul praznicului, imn cunoscut și iubit de toți ortodocșii, cântat de bizantini atunci când ieșeau cu icoana Maicii Domnului pe zidurile cetății lui Constantin, pentru a alunga pe barbari, pornește de la deslușirea semnificațiilor numelui Maicii Domnului, Maria, care înseamnă Doamnă. Ea este apărătoarea noastră și izbăvitoare grabnică din nevoi și necazuri. Deci, Apărătoarei Doamne îi aducem mulțumiri pentru biruința asupra potrivnicului, numindu-ne și noi, după exemplul pe care ea ni l-a dat, robi. Prin viața sa virtuoasă, ridicându-se la treapta supra-venerării, fiind mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Maica lui Dumnezeu are stăpânire nebiruită peste toată făptura, puterea ei fiind invocată spre a ne slobozi pe noi din toate nevoile. Condacul se încheie cu o nouă cântare panegirică: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”. Aici sunt concentrate cele două afirmații doctrinare stabilite de Biserica noastră drept-măritoare, în raport cu Maica Domnului: faptul de a fi „Mireasa lui Dumnezeu”, născându-L pe Fiul Său Veșnic, dar și statura ei morală neprihănită, fecioria perpetuă.
Buna Vestire ne aduce nouă bucurie anticipativă, raportată la Nașterea Mântuitorului lumii, pentru că, „după cum soarele, înainte de a-și arunca razele sale pe pământ, luminează cu lumina lui de departe cea mai mare parte a lumii, tot așa și Hristos, când a răsărit din pântecele Fecioarei, a luminat, înainte de a Se naște, întreaga lume”.
Această sărbătoare schimbă atmosfera de pocăință și întristare din Post
Conform imnografilor, praznicul Bunei Vestiri este „descoperirea sfatului mai înainte de veci al lui Dumnezeu”, ivirea în timp a marii taine a iconomiei dumnezeiești. Cuvântul necircumscris prin fire și împreună veșnic cu Tatăl se face prin milostivire circumscris și supus timpului spre îndumnezeirea umanului.
Deși prăznuirile sfinților sunt interzise canonic în timpul Postului Mare, ajutorul și rugăciunea lor și mai cu seamă mijlocirea Maicii Domnului se propune ca prototipul și scopul spre care tind eforturile crredincioșilor.
Prezența în Postul Mare a acestei sărbători care schimbă atmosfera de pocăință și întristare cu bucuria cosmică adusă de anunțul îngerului, face să se săvârșească Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, indiferent de zi, desființând postul prin dezlegarea la pește. Imobilitatea praznicului de pe 25 martie e impusă de preocuparea de a păstra realismul anului liturgic, fiindcă Nașterii Domnului sărbătorită cu nouă luni înainte îi corespunde zămislirea lui Hristos.
Icoana Bunei Vestiri de-a lungul vremii
Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datată de arheologi din secolul al II-lea. Aceasta îl înfățișează pe Arhanghelul Gavriil lângă Fecioara Maria, care îl ține deja pe Prunc în brațe. Aici, ca și în alte reprezentări iconografice din primele secole, îngerul apare fără aripi, poate din reținerea firească a artiștilor creștini de a nu îl asemăna cu anumite figuri păgâne înaripate. Abia după Constantin cel Mare îngerii sunt înfățișați cu aripi, semnul apartenenței la ordinea cerească. O altă interesantă reprezentare a Bunei Vestiri este din anul 440, în mozaic, și se găsește pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore” din Roma. Scena o arată pe Fecioara Maria între îngeri înaripați purtând nimburi, ca o împărăteasă alături de curtenii săi. Deasupra ei zboară Arhanghelul Gavriil, vestindu-i întruparea Fiului de la Duhul Sfânt, închipuit de porumbel alb care coboară peste ea. În dreapta este și dreptul Iosif, căruia îngerul îi descoperă taina.
O altă reprezentare veche este miniatura armeană din Evangheliarul Echmiadzin (sec. al VI-lea) care se aseamănă foarte mult cu icoana păstrată până astăzi în Biserica noastră.
Iconografia bizantină a Bunei Vestiri
Imaginea tradițională în iconografia creștină răsăriteană prezintă în partea stângă a icoanei pe Arhanghelul binevestitor, într-o mișcare de coborâre sugerată de o aripă ridicată sau de veșmântul fluturând. Cu o mână binecuvintează, iar în cealaltă ține sceptrul autorității divine. În fața lui stă în picioare sau șezând, într-o ipostază de uimire și de smerenie, Fecioara Maria, care va răpunde cu providențialul „Fiat”. Scaunul în fața căruia sau pe care Fecioara Maria stă este acoperit cu perne, fiind de fapt un veritabil tron, iar jos se află un piedestal. Maica Domnului este înfățișată torcând în momentul venirii îngerului. Ține în mână un fus la care deapănă purpură, pentru a țese apoi perdeaua din Templu. Acest detaliu este luat din Protoevanghelia lui Iacov și dezvăluie faptul că Fecioara Maria lucrează și chiar este în mod tainic catapeteasma de purpură, care nu mai separă, ci unește de acum pe oameni cu Dumnezeu. De deasupra se coboară către ea Duhul Sfânt sub forma porumbelului. Uneori, porumbelul este încadrat într-o rază a slavei dumnezeiești. Pe umeri și pe cap, pe omoforul brun, Maica Domnului poartă trei steluțe, ca semn al fecioriei perpetue: înainte, în timpul și după nașterea Fiului. Fundalul este un spațiu mereu deschis – niciodată într-o încăpere -, care lasă să se zărească cerul milostivirii divine. Clădirile sunt dispuse în tradiționala perspectivă „inversată”, conform căreia lucrurile mai îndepărtate din icoană sunt redate mai sus, astfel încât privitorul le poate vedea concomitent cu obiectele din prim plan. În icoană, reprezentarea deformată a clădirilor vine poate pentru a demonstra faptul că iconarul nu este interesat în a prezenta unde anume are loc evenimentul, el nu depune efort pentru reprezentările lumii acesteia. Buna Vestire este pictată în bisericile ortodoxe pe iconostas, în registrul praznicelor împărătești, fiindcă este, de fapt, icoana zămislirii de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu în pântecele Preacuratei Fecioare. Scena apare pe ușile împărătești prin care ni se aduce la sfintele slujbe, în forma cea mai deplină vestea cea bună a mântuirii noastre.
Buna Vestire în arta apuseană
Până în secolul al XIV-lea nu se observă deosebiri esențiale în iconografia occidentală ce reprezintă sărbătoarea. La pictorii Renașterii, spațialitatea clădirilor, care sunt redate mai mult sau mai puțin convențional în icoana bizantină, domină din ce în ce mai mult, ajungând să cuprindă și primul plan.
Arhanghelul Gavriil poartă în mână, cel mai adesea, în locul sceptrului, un crin, semnul purității. Fecioara Maria ține în mână o carte cu care este surprinsă de înger în momentul lecturii. Emanciparea și vădirea frumuseții feminine pe care Renașterea a expus-o în artă se vede și în tabloul Bunei Vestiri, unde Fecioara Maria este mereu pictată cu capul descoperit, ca o frumoasă tânără cu buclele blonde răsfirate pe umeri. Dacă în Răsărit toate persoanele sfinte sunt redate cu nimb circular, în pictura occidentală renascentistă nimbul devine din ce în ce mai transparent, până la dispariție uneori. (Informații preluate din „Ziarul Lumina” )
