Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Buzău și-a cinstit miercuri ocrotitorul său spiritual.
Evenimentele liturgice dedicate hramului au început în seara zilei de marți cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat rolul unic pe care Sfântul Ioan Botezătorul l-a avut în planul mântuirii. Înaintemergătorul Domnului Hristos a trăit o viață de asceză, înfrânare și mărturisire a lui Dumnezeu, chemând oamenii la o viață de pocăință.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii bisericii adormiți. Totodată, a fost pomenit și Arhiepiscopul Epifanie Norocel, la 13 ani de la mutarea sa la Domnul.
Parohia a primit în urmă cu doi ani, din partea Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei





