Biserica Sfântul Athanasie din Niculițel la 1900

De câte ori traversez Dunărea de la Brăila la Smârdan, în județul Tulcea, negreșit fac o oprire în localitatea Niculițel. Așezarea este una dintre cele mai importante în ținutul Tulcei, mai ales pentru existența martiryonului, a Bisericii „Sfântul Athanasie” și a mănăstirilor din jur (Cocoș, Celic Dere și Saon). Locul are o încărcătură istorică, deoarece se află în apropierea fostei cetăți Noviodunum, una dintre cele mai importante fortificații romane de la gurile Dunării și religioasă deopotrivă. În așezarea de la Niculițel, ce până acum un secol și jumătate purta numele de Mănăstirea, din întâmplare, în 1971 au fost găsite moaștele celor patru martiri: Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos, din secolul al V-lea. De asemenea, în locul „La Cetățuia” au fost descoperite urmele unei foste mănăstiri cu biserică treflată datată în secolele XI-XII a cărei tradiție a fost reînviată în secolul al XIX-lea prin înființarea Mănăstirii Cocoș.

Tot în Niculițel, în partea de sud, pe drumul ce duce spre Valea Teilor, s-a păstrat un lăcaș de cult care prin forma arhitectonică are analogii cu numeroase biserici din spațiul bulgar și grecesc din secolele XII-XIV. Arhitectura bisericii trădează un evident stil bizantin, în formă de navă, cu absida altarului decroșată și o turlă hexagonală în exterior, cu ferestre, aflată deasupra naosului. În urma lucrărilor de restaurare inițiate după 1974, biserica are fațade marcate de firide până la nivelul cornișei și este acoperită cu olane. La interior, nivelul de călcare coboară cu aproximativ un metru, pronaosul este despărțit de naos de un zid, iar în altar sunt firide corespunzătoare proscomidiarului și veștmântarului. În urma cercetărilor arheologice efectuate în 1954 de profesorul Ion Barnea și cu prilejul lucrărilor de restaurare, istoricii au concluzionat că lăcașul este o capelă de curte a unui feudal local care a funcționat din prima jumătate a secolului al XIV-lea și până la invazia otomană din 1420. După acest moment, biserica a cunoscut un regres, ca după un secol să fie extinsă cu circa un metru și jumătate în zona pronaosului și să devină lăcașul comunității creștine care viețuia în această așezare. În secolul al XVIII-lea, Biserica „Sfântul Athanasie” a intrat din nou în reparații, prin extinderea cu un metru a pronaosului. În jurul anului 1880, biserica cunoaște o altă reparație. Zidul dintre naos și pronaos este demolat parțial, pentru a face loc unei arcade, în extremitatea vestică este amenajată o tindă, iar deasupra o turlă din lemn cu rol de clopotniță. De asemenea, zidurile sunt înălțate. Aceste lucrări evident că aveau o motivație liturgică, datorită comunității din Niculițel, care era tot mai numeroasă. Din acest considerent, după 1884, în apropierea acestui lăcaș avea să se ridice o altă biserică, cu hramul „Sfânta Parascheva”, de dimensiuni mult mai mari. De altfel, în fotografia de epocă avem prezentată Biserica „Sfântul Athanasie” așa cum arăta la 1900. Acest lăcaș era filie a bisericii parohiale „Sfânta Parascheva”, păstorită de preotul Alexandru Moroianu, licențiat în teologie. Comunitatea creștină de la Niculițel avea 1.265 de familii, respectiv 2.553 de suflete. Atât martiryonul, cât și Biserica „Sfântul Athanasie” reprezintă mărturii indubitabile ale continuității viețuirii creștine la Niculițel, într-o zonă marcată de stăpânirea romană, apoi bizantină, dar mai ales otomană, între secolele XV-XIX.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 28 august 2013, apărut sub semnătura lui Adrian Nicolae Petcu)

Comentarii Facebook


Știri recente