Părintele Alexandru Popescu, de la Parohia Ortodoxă Română din Valletta, a participat miercuri la un eveniment interreligios găzduit de Excelența Sa Myriam Spiteri Debono, președinta Maltei.
Evenimentul a reunit lideri și reprezentanți ai tuturor cultelor religioase, între care Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Anglicană, Biserica Evanghelică Baptistă, Comunitatea Islamică, Comunitatea Evreiască și Comunitatea Baha’i.
Dintre Bisericile Ortodoxe, au fost reprezentate Bisericile Bulgară, Greacă, Sârbă și Georgiană.
Întrunirea precedă Conferința Internațională „Religie și Societate”, care va avea tema „Cui îi pasă? Societatea, religiile și grija față de celălalt”.
„Credința este o forță pentru pace”
„Recunoscând pe celălalt, afirmăm un adevăr care se află în centrul tuturor tradițiilor noastre: demnitatea inerentă a fiecărei ființe umane”, a spus Președinta Myriam Spiteri Debono.
„La întrebarea: Cui îi pasă?, răspunsul nostru să fie clar și hotărât: Nouă ne pasă. Ne pasă de cei ca noi și de cei care sunt diferiți. Pentru majoritate și pentru minoritate. Pentru credincios și pentru cel care nu crede. Diversitatea, atunci când este acceptată cu sinceritate și respect, nu este o provocare de depășit, ci o forță de prețuit.”
„Fie ca această întrunire să ne reafirme hotărârea comună: de a respinge indiferența, de a rezista divizării și de a ne asigura că credința este o forță pentru pace, compasiune și binele comun”, a adăugat Președinta Maltei.
Conferința Internațională „Religie și Societate” se va desfășura în Malta la finele lunii mai.
Nu este pentru prima dată când Părintele Paroh Alexandru Popescu este invitat la Palatul Prezidențial San Anton din Malta. Copiii din comunitatea parohială au colindat de două ori la palat, iar fostul președinte, George Vella, a vizitat biserica parohială.
Foto credit: Facebook / Myriam Spiteri de Bono






