„Există o orbire a inimii care se manifestă prin pierderea sensului, prin neputința de a mai vedea prezența lui Dumnezeu în lume și în aproapele”, a avertizat duminică Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Casa Veche din județul Vâlcea.
Pornind de la Evanghelia Vindecării orbului din naștere, Arhiepiscopul Râmnicului a subliniat că adevărata vindecare nu privește doar vederea trupească, ci mai ales luminarea sufletului: „Omul vindecat devine simbol al sufletului care trece de la întunericul neștiinței la lumina credinței”.
„Lumina este una dintre imaginile centrale ale revelației dumnezeiești. Mântuitorul Hristos Se descoperă ca Lumina lumii (Ioan VIII, 12), ceea ce înseamnă că El este izvorul adevărului și al vieții autentice”.
Înaltpreasfinția Sa a explicat că minunea depășește dimensiunea unei simple vindecări fizice: „Omului orb din naștere nu i se oferă doar posibilitatea de a vedea realitatea exterioară, ci mai ales de a-L cunoaște pe Hristos Domnul ca Fiu al lui Dumnezeu”.
Orbirea trupească și sufletească
IPS Varsanufie a atras atenția asupra unei forme de orbire mai greu de depășit decât lipsa vederii trupești, și anume închiderea sufletului față de adevăr: „Se observă că orbirea fariseilor era mai grea decât cea a celui lipsit de vedere, pentru că ei refuzau lumina adevărului”.
„Fariseii, deși văd minunea, rămân închiși în orbirea inimii. Ei cercetează cu răutate, incapabili să recunoască lucrarea lui Dumnezeu”.
„În fapt, Evanghelia pune față în față două tipuri de orbire: una trupească, vindecabilă prin Har, și alta sufletească, întreținută prin mândrie și împietrire”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.
Arhiepiscopul Râmnicului a subliniat că vindecarea unei astfel de orbiri „se dobândește prin smerenie și rugăciune”, pentru că „orbului nu i se cere demonstrație intelectuală, ci ascultare și sinceritate”.
În încheiere, Înaltpreasfinția Sa a arătat actualitatea minunii vindecării orbului din naștere: „Minunea orbului din naștere nu aparține doar trecutului, ci devine o chemare permanentă la luminare interioară”.
Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului





